IPS Teodosie, declarații controversate despre concubinaj, fericire și femeia lăuză: „Feriţi-vă de aşa ceva! E un păcat mare”

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, susține că împărtășirea de către un preot a unui om care fumează sau care se află într-o relație de concubinaj reprezintă un act de iresponsabilitate.
Filip Stan
27 ian. 2024, 21:21
IPS Teodosie, declarații controversate despre concubinaj, fericire și femeia lăuză: „Feriţi-vă de aşa ceva! E un păcat mare”
IPS Teodosie, declarații controversate despre concubinaj, fericire și femeia lăuză: „Feriţi-vă de aşa ceva! E un păcat mare”

IPS Teodosie afirmă că, dacă un astfel de preot ar fi din Arhiepiscopia pe care o conduce, l-ar „opri de la slujbă”. Înaltul prelat mai consideră că femeile lăuze se pot ruga, dar nu pot să intre în biserică.

Citește și: BOR îşi face un „DNA” pentru corupţia din Biserică. Ce spune Vasile Bănescu despre anchetarea lui ÎPS Teodosie

IPS Teodosie, declarații controversate despre concubinaj, fericire și femeia lăuză

IPS Teodosie a fost întrebat de un enoriaş, la Radio Dobrogea, ce trebuie să facă un credincios atunci când un duhovnic împărtăşeşte „pe toată lumea, pe cine fumează, pe cine trăieşte în concubinaj, zicând că el nu opreşte pe nimeni de la potir pentru că nu este el vrednic să facă asta”.

Da, este o iresponsabilitate. Feriţi-vă de aşa ceva! Mă mir, nu ştiu de unde este, sper că nu e de la mine, că l-aş opri de la slujbă”, a răspuns prelatul Teodosie.

Arhiepiscopul a fost întrebat şi dacă relaţia de concubinaj trebuie privită cu îngăduinţă, mai ales în contextul timpurilor moderne.

Dar cum să o privim cu îngăduinţă? Este un păcat mare!”, a spus Teodosie, adăugând că trebuie „promovată răbdarea” şi că „nu trebuie să detestăm sau să desconsiderăm curăţenia sau fidelitatea”.

Prelatul a povestit că sunt cazuri în care îşi sună enoriaşii, „pe fumători în special” pentru a-i întreba dacă au ţinut canonul, el explicând că „anumite păcate, trebuie preotul să fie pedagog, să îl atenţioneze pe fiul duhovnicesc să nu se mai amăgească să se întoarcă la păcat”.

Arhiepiscopul a vorbit şi despre fericire, despre care spune că nu există pe pământ: „Fericire pe pământ nu este decât o etapă şi aceea incompletă. Nu există fericire pe pământ, că pe pământ avem conştiinţa că suntem muritori, ne şi îmbolnăvim, avem parte de nedreptăţi, de greutăţi, fericirea este la Dumnezeu”.

Cât despre prietenia dintre un bărbat şi o femeie, întrebat dacă aceasta poate exista, prelatul a răspuns: „Poate, depinde. Sigur că poate exista, dar între oameni căsătoriţi, în afara familiei nu se cuvine! Numai înainte de a se căsători, între un tânăr şi o tânără”.

Despre femeia lăuză, Teodosie a spus: „Nu are voie să se atingă de cele sfinte dar poate să se roage, însă nu intră în biserică, nu se atinge de cele sfinte şi are grijă să păstreze curăţia celorlalţi”.

Acesta a mai spus că „diavolul este liber, aleargă peste tot şi este alungat de cei ce folosesc armele lui Dumnezeu împotriva lui”. În aceeaşi emisiune, înaltul prelat a vorbit şi despre existenţa mai multor religii.

Mai multe religii nu sunt o realitate obiectivă. Nu pot exista mai multe religii, decât una singură, la care şi Dumnezeu răspunde şi iată, Fiul lui Dumnezeu ne-a adus credinţa şi Sfântul Pavel ne precizează că este o singură credinţă, un singur botez, o sigură biserică un Dumnezeu şi Tatăl tuturor. Aşa a fost Biserica în primul mileniu, au mai existat anumite interpretări, schisme care au dispărut, aşa trebuie să fie şi în final”, a spus Teodosie.

Citește și: Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, despre agheasmă: O persoană care fumează nu poate bea, ”pentru că e mai rău ca un păgân”

DailyBusiness
Tanczos Barna respinge ideea suspendării președintelui Nicușor Dan: „Un foc de paie, nu se va întâmpla”
Spynews
Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste oamenii din piscina interioară. Planul roșu a fost activat de urgență
Fanatik.ro
Mitică Dragomir a anunțat de sărbători cine va fi campioană în SuperLiga în vara lui 2026. Exclusiv
Capital.ro
S-a dat lege nouă la bloc. Datornicii cu restanțe la întreținere, direct vizați. Asociația de proprietari le va lua banii rapid
Playtech.ro
Când ai voie să speli haine după Crăciun, potrivit tradiției. Ce spun preoții
Adevarul
Presa maghiară critică autostrada A7: „Proiectul ridică în continuare semne de întrebare”
wowbiz.ro
Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Cum influențează perioadele necontributive vechimea în muncă la pensie
iamsport.ro
Echipa din Liga 1 care ”merita să câștige titlul”, dar nu a reușit pentru că ”nu a uns niște uși când a trebuit”
MediaFlux
Tradiți și obiceiuri de Sfântul Ștefan. Cui îi spunem la mulți ani pe 27 decembrie și ce este interzis în a treia zi de Crăciun
stirilekanald.ro
Crimă șocantă de Crăciun! Un bărbat de 36 de ani, ucis într-un scandal cu peste 20 de persoane. Victima a fost lovită în zona capului de 4 persoane, inclusiv un minor de 14 ani, pe care nu îi cunoștea
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend