Ce se ascunde în spatele concluziilor summitului de la Bruxelles

Din concluziile Consiliului European, care a avut loc miercuri la Bruxelles, reiese că problema gazelor de şişt a fost lăsată la latitudinea statelor, iar bonusurile pentru energia verde se vor micşora, arată o analiză Obiectiv.info.
Iulian Tudor
23 mai 2013, 11:24
Ce se ascunde în spatele concluziilor summitului de la Bruxelles

Unul din punctele forte ale documentului care prezintă concluziile reuniunii de la Bruxelles se referă la nevoia de investiţii semnificative într-o nouă infrastructură, inteligentă, pentru a asigura aprovizionarea neîntreruptă cu energie la preţuri accesibile. Necesităţile de investiţii în infrastructura energetică modernă sunt estimate la 1.000 de miliarde de euro până în 2020, o cifră care include şi cercetarea şi dezvoltarea. Pentru a reduce dependenţa de importurile de energie este prevăzută dezvoltarea surselor locale, iar ca exemplu au fost date Danemarca şi Germania, două state care au mizat puternic pe energia regenerabilă.

După reuniunea de două ore şi jumătate a mai-marilor Europei, cancelarul german Angela Merkel a declarat că UE are nevoie de „preţuri transpartente pentru energie în toate statele europene”.

Această ultimă idee nu se reflectă deloc în realitatea românească, pentru că gigantul energetic rus Gazprom transportă gaze prin conducta ce vine din Ucraina şi intră în ţară pe la Isaccea, traversează Dobrogea şi iese pe la Negru Vodă spre Bulgaria. Aici Gazpromul deţine monopolul utilizării conductei, nu face publice nici cantităţile transportate, nici preţurile. Din această cauză, UE a deschis procedura de infrigement asupra României, pentru că nu a luat măsuri de permitere a terţilor în respectiva conductă, scrie Obiectiv.info.

S-a vorbit înainte de summit de aşa-numitul „glonţ de argint”, cu referire directă la chestiunea controversată a gazelor de şişt, care a reuşit să divizeze continentul. Preşedintele Comisiei, Jose Manuel Barroso, a spus însă că nu a existat niciun glonţ de argint pentru a rezolva provocările strategice cu care se confruntă Europa. Cu toate aceste, președintele Consiliului European, Herman von Rompuy, a recunoscut că unele state membre ar putea dezvolta proiecte în sectorul explorării şi exploatării gazelor de şişt.

UE dă liber la gazele de șist

Gazul de şişt ar putea deveni parte din mixul energetic pentru anumite state membre. Fiecare ţară va decide singură propriul mix energetic”, a spus van Rompuy. Premierii britanic, polonez şi român au făcut declaraţii de promovare a tehnologiilor de fracturare hidraulică, referindu-se la revoluţia energetică ce are loc în America de Nord, acolo unde gazele de şişt au condus la scăderea facturilor la energie.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mesajul emoționant transmis de mama Rebecăi, fetița din Bacău care și-a pierdut viața: „Îngerașul meu…”
Fanatik.ro
KuPS Kuopio – Universitatea Craiova, LIVE VIDEO în Europa League, turul 3 preliminar. E OUT din Bănie cu doar câteva ore înaintea jocului din Finlanda
Capital.ro
ANM schimbă prognoza: furtuni puternice după caniculă. Harta avertizărilor pentru următoarele trei zile
Playtech.ro
Valul de aer polar ajunge în România. Zonele în care scad temperaturile în următoarele ore
Adevarul
Inteligența artificială transformă departamentele de resurse umane. Milioane de locuri de muncă ar putea fi afectate
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un fotbalist de doar 15 ani a fost împușcat mortal chiar în timpul meciului
iamsport.ro
Zi decisivă pentru Rapid. Sunt șanse ca giuleștenii să facă transferul mult așteptat
MediaFlux
Horoscop 6 august. Ziua în care adevărul iese la suprafață. Zodiile care iau decizii importante și cele care primesc o surpriză neașteptată
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România