Se schimbă rovinieta! Apar noi perioade de valabilitate și modificări de tarife

Tarifele cresc, iar valabilitatea se modifică de luni, 11 martie. Apare rovinieta de o zi, pentru care proprietarul unui autoturism va plăti 12,43 lei. Pentru rovinieta cu valabilitate10 zile șoferul va trebui să achite suma de 16,40 de lei.
Filip Stan
11 mart. 2024, 10:10
Se schimbă rovinieta! Apar noi perioade de valabilitate și modificări de tarife

Taxa pentru folosirea rețelei de autostrăzi și drumuri naționale – rovinieta – este modificată începând de astăzi.

Cea mai mare schimbare pe care o vor putea constata șoferii este introducerea rovinietei pentru o zi. Pentru 24 de ore un șofer de autoturism va plăti echivalentul a 2,5 euro – 12.43 lei, față de cei 3 euro pe care îi plătea până acum pentru o rovinietă de o săptămână.

În schimbul rovinietei de o săptămână va fi introdusă cea de 10 zile care va costa 16.40 lei, echivalentul a 3,3 euro.

O altă schimbare este renunțarea la rovinieta de 3 luni (90 de zile) și introducerea rovinietei de 2 luni (60 de zile) la preț de 8,4 euro.

Pentru rovinieta cu valabilitate de un an, tarifele nu vor fi modificate.

Citește și: Se dau amenzi de 4.500 de lei dacă mergi cu mașina fără rovinietă. Iată zonele unde sunt amplasate camerele

 

Rovinieta prin SMS, suspendată temporar în perioada 11-21 martie

Compania de Drumuri anunță și unele restricții în ceea ce privește procurarea noilor roviniete până la adaptarea sistemului informatic la noile caracteristici. Emiterea rovinietei va fi suspendată temporar pe data de 11 martie, de la miezul nopţii, timp de circa trei ore, în vederea actualizării informaţiilor privind perioadele de valabilitate ale acesteia.

„(…) începând cu data de 11.03.2024, ora 00:00, pentru o perioadă de aproximativ 3 ore, emiterea rovinietelor în punctele de distribuţie, prin intermediul portalurilor web/aplicaţiilor dezvoltate pentru sistemele de operare ale telefoanelor mobile şi a dispozitivelor de procesare a plăţilor numerar/electronice (terminale) nu va fi posibilă. Acest lucru este necesar pentru actualizarea informaţiilor privind perioadele de valabilitate ale rovinietelor şi a nivelului tarifelor pentru acestea în Sistemul Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare şi Control al Rovinietei – SIEGMCR, ca urmare a intrării în vigoare a prevederilor Ordonanţei nr. 14/2024 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România”, se precizează în comunicat.

Citește și: Harta camerelor pentru rovinietă amplasate pe şoselele din România. Lista completă pe care trebuie să o ştie toţi şoferii

De asemenea, în perioada 11 – 21 martie 2024, emiterea rovinietei prin intermediul serviciului de mesaje scurte (SMS) va fi suspendată, ca urmare a modificărilor ce trebuie realizate la nivelul fluxului de emitere de către dezvoltatorul aplicaţiei.

Reprezentanţi CNAIR menţionează că, pentru evitarea aplicării unor sancţiuni contravenţionale, utilizatorii reţelei de drumuri naţionale au posibilitatea de a achita în avans rovinieta cu valabilitate pentru data de 11 martie 2024.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Explozie puternică la o școală din Prahova. Zeci de elevi și profesori au fost evacuați
Fanatik.ro
FIFA, decizie salvatoare pentru fotbalul românesc: „Suntem pe primul loc în lume!”
Capital.ro
Prețuri carburanți luni, 2 noiembrie. Unde se găsește cea mai ieftină benzină și motorină la început de săptămână
Playtech.ro
Când ninge în București, conform AccuWeather. Prognoza meteo pentru noiembrie, influențată de ciclonul care aduce o răcire bruscă în România
Adevarul
Contribuabilii italieni plătesc milioane de euro pentru a ține pe linia de plutire iahturile rusești
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cutremur la Rapid: ”E foarte posibil ca Daniel Pancu să fie dat afară!”
MediaFlux
Horoscop 2 noiembrie 2026. Noiembrie începe cu ambiții mari și planuri date peste cap! Cine pornește de la zero și ce zodii au un avantaj neașteptat
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT