Radu Pietreanu, actorul din Vacanța Mare, mort pentru un minut: ”Sufletul m-a lăsat, am plecat pe lumea cealaltă”

Radu Pietreanu, unul dintre cei mai cunoscuți actori români, care și-a făcut un nume în trupa de succes ”Vacanța Mare”, s-a confruntat cu o situație dificilă. După mai bine de 15 ani petrecuți în lumina reflectoarelor, actorul în vârstă de 56 de ani a trecut printr-o perioadă delicată din cauza unor probleme de sănătate.
Mircea Filipescu
16 mart. 2024, 15:28
Radu Pietreanu, actorul din Vacanța Mare, mort pentru un minut: ”Sufletul m-a lăsat, am plecat pe lumea cealaltă”

Artistul care mereu și-a dorit să-și bucure publicul, nu să fie compătimit, a trăit discret o perioadă, fără ca multă lume să știe prin ce încercare grea a fost nevoit să treacă. Radu Pietreanu s-a tratat în străinătate de o boală cruntă. Iar pentru asta a făcut un sacrificiu imens. A luat decizia să-și vândă casa ca să poată susține cheltuielile.

Radu Pietreanu a fost diagnosticat cu cancer la plămâni și poate spune că a văzut moartea cu ochii.

„Sufletul meu m-a lăsat și pe mine. Am plecat pe lumea cealaltă un minut… M-am întors, trecuseră trei săptămâni. Eram un cadavru întins pe canapea și am zis: „Vreau scandal! Nu vreau liniștea aia de sus și pacea aia”. Am luat cadavrul ăla de 60 de kilograme cât am mai rămăsese și am luat-o așa câte un pas, câte doi, tratament, nu știu ce. Nimeni nu se aștepta să îmi revin.

Doamnă, pregătiți-vă!’. Rochia asta neagră de atunci o are. Cred că e singurul care putea să fie lângă mine și m-a ajutat să revin. Refuzam orice colaborare. Am trecut prin momentul în care te desparți, pur și simplu, de viață. Prin glumele mele strecor niște sfaturi”, a declarat actorul, în emisiunea Teo Show.

Citește și: Mama Elenei Gheorghe a oferit detalii surprinzătoare despre căsnicia cu soțul ei. Interpreta de muzică populară, cu lacrimi în ochi. ”Am fost acceptată cu greu”

După vânzarea casei din apropierea Bucureștiului, actorul s-a mutat la Azuga, unde deține de mai mulți ani o locuință. Acesta a ales să se apropie de natură și să se dedice mai mult sănătății sale, bucurându-se de aerul curat și de peisajele pitorești ale munților, potrivit Ziareonline.

Acum că se simte mai bine, Radu Pietreanu este hotărât să își continue cariera de actor și să își ofere publicului momente de neuitat pe scenă. Cu o experiență vastă în domeniu și talentul său incontestabil, acesta promite să aducă bucurie și emoție în inimile spectatorilor.

Schimbarea stilului de viață și mutarea la munte au reprezentat pentru actor o oportunitate de a se reinventa și de a se reconecta cu el însuși. Este hotărât să își dedice mai mult timp sănătății și să profite de fiecare clipă în mijlocul naturii.

Radu Pietreanu este un exemplu de luptător și de perseverență, iar revenirea sa pe scenă este așteptată cu nerăbdare de către fanii săi. Cu siguranță, acesta va demonstra încă o dată de ce este considerat unul dintre cei mai talentați actori ai generației sale.

Citește și: Gina Pistol a plecat de acasă și a luat-o pe micuța Josephine cu ea! Reacția unui fan: ”Familii fericite doar de fațadă. Punct!”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT