Marcel Ciolacu îl desființează pe Nicușor Dan, după patru ani de mandat la Primăria Capitalei: „Un mandat de eșec, patru ani pierduți. Cîrstoiu va câștiga alegerile, vă spun sigur. Nu e un om politic și acesta e cel mai mare atu al său”

Premierul României, Marcel Ciolacu, a răspuns la cele mai mari curiozități ale românilor privind perioada alegerilor.
Alina Costache
08 apr. 2024, 21:22
Marcel Ciolacu îl desființează pe Nicușor Dan, după patru ani de mandat la Primăria Capitalei:

Întrebat de ce această alianța PSD – PNL este diferită și românii ar trebui să o susțină, Marcel Ciolacu a declarat: „Sunt cele mai importante alegeri, cele europarlamentare. Noi avem o coaliție de guvernare, nu poți face alegeri anticipate în ultimele șase luni. Am stat de vorbă cu colegii de la PNL, am încercat cu toții să depășim orice fel de orgoliu politic pentru o stabilitate politică actuală. Toată lumea își dă cu părerea. Cel mai important lucru e ce se întâmplă în timp real în România. După mulți ani, și o pot demonstra și statistic, România e în direcția corectă. Am depășit impasul cu deficitul de anul trecut, s-au luat niște măsuri explicate foarte clar. În acest moment, România are de cheltuit 150 de miliarde de euro în următorii cinci ani. Toate spitalele de arși, regionale, s-au semnat contractele și au 48 de luni de finalizare pentru că PNRR e până în 2026. Dinamica deciziilor e foarte mare. Liderii politici au stat mult prea mult uitându-se le rezultate, la cifre, la procente și acest lucru a dus la pierderea alegerilor”.

Care e proiectul de țară fundamental ca oricine să treacă peste resentimente?

„Am depășit orgoliul politic. Nu am făcut niște măsurători exacte de cum să scoatem mai multe voturi. Noi aveam datoria de a stabiliza o coaliție de guvernare în timp real. România are nevoie de decizie, nu are timp de instabilitate politică. Sunt lucruri care se întâmplă în timp real. Am venit cu o alianță electorală. Românii vor decide pe urmă ce fac cele două partide. Dacă vin în fața dvs, în fața electoratului, pe stradă, și explică ce vor să facă… Încercăm să scădem prețurile la alimente, am cifrele exacte, cât au crescut veniturile pe gospodărie, pe persoană, care sunt creșterile de prețuri per gospodărie, pe persoană, e prima dată când suntem în creștere. Prețurile au crescut cu 11,5, respectiv 11%. E o diferență mică, dar e pe plus, nu e pe minus. Am preluat postul de premier cu o inflație de două cifre. Avem un fond bun de creștere. Septembrie – octombrie trebuie să ne prindă cu o inflație de 5%. Avem proiecte mature, trebuie o cheltuială clară a proiectelor PNRR, am terminat un exercițiu financiar pentru prima dată în România, iar la finalul lunii vom avea absorbție de 100%. Ultimul exercițiu financiar l-am închis cu 50%, îngrozitor”.

Ce șanse are Cătălin Cîrstoiu să-l învingă pe Nicușor Dan la Primăria Capitalei. Ciolacu: „E un mandat de eșec, patru ani pierduți”

Ce merge și ce nu merge la patru ani de zile de la alegeri? Una dintre cele mai mari dificultăți e recâștigarea Bucureștiului de către coaliție. Cîrstoiu a intrat în cursă mult mai târziu decât Nicușor Dan, care era deja acolo. Sunt multe discuții despre cum va reuși medicul Cîrstoiu să câștige aceste alegeri. Cum va reuși să își facă această precampanie, aveți încredere că poate câștiga?

„Plecăm de la mandatul actualului primar general, Nicușor Dan. Sunt ferm convins că e un mandat de eșec. Sunt patru ani pierduți. Capitala României a rămas în urma celorlalte capitale. După 4 ani, actualul primar vine și explică cum a făcut patru locuri de joacă. Locuiesc și trăiesc zilnic în București. Spune cum va face semaforizare inteligentă, dar noi vedem șobolani pe străzi. Vorbim de curățenie, de apă caldă, căldură în 2024. E un eșec acest mandat, nici nu ar mai fi trebuit să candideze. Sunt ferm convins că Bucureștenii văd acest lucru. Al doilea candidat e Cristian Popescu Piedone, un primar de sector foarte bun. Îl cunosc de mulți ani, nu are anvergura de a fi primar general al Capitalei.

Am venit și am căutat un candidat independent, medic de profesie, un manager și un medic foarte bun, care a venit cu oferta. A pornit, după două zile de la anunț, un sondaj, era pe locul 3, era culmea să fie pe locul 1. Știm cu toții celebra poză cu metroul, care a devenit virală, l-a ajutat să aibă notorietate. Omul nu a mai făcut politică, dar se recuperează. Nu poți să-i spui că e prost, e decan al Facultății de Medicină, e profesor, are capacitatea de a face echipă, e un om determinat care vrea să câștige, un om care s-a realizat. Cîrstoiu ar trebui să fie liantul celor două partide, care s-au dușmănit ani de zile. E un lucru bun și pentru PSD și pentru PNL. Nu suntem dușmani, suntem români. Venim și cu proiecte comune în fața românilor. L-am văzut și pe domnul Cîrstoiu și vă spun sigur că va câștiga alegerile. Are capacitatea să prezinte programul și echipa. Nu e un om politic și acesta e cel mai mare atu al său”.

Dar dacă nu va câștiga alegerile?

„E un proiect comun și vom vedea după votul bucureștenilor. Eu cred că bucureștenii îl vor vota pe domnul Cîrstoiu așa cum e dânsul”.

 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Ruby nu se mai oprește! Imagini interzise cardiacilor cu sexoasa brunetă | FOTO
Fanatik.ro
“Scriitorul” Coelho! Antrenorul Universității Craiova, exuberant după event: “Am o adevărată carte în suflet! Și o voi purta mereu cu mine”. Cât mai are contract la echipă
Capital.ro
Pensionarii care nu vor primi 600 de lei în plus la pensie. Mugur Isărescu, anunț privind data de 1 ianuarie 2027
Playtech.ro
Cele mai ieftine orașe din România pentru trai în 2026. Unde plătești mai puțin pe chirie, mâncare și utilități
Adevarul
Filmul tragediei din Bacău, unde un elev s-a înecat și a murit în pauză. Prima ambulanță nu avea medic: „Asistenta se plângea că s-a murdărit”
wowbiz.ro
S-a aflat abia acum! Cine a venit la înmormântarea Alisiei, tânăra ucisă fără milă în Bihor! Tatăl vitreg al fetei în vârstă de 18 ani a spus totul: „Nu i-am interzis să vorbească cu el”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Comunitatea didactică din Bacău este îndoliată. Două învățătoare s-au stins din viață la doar o zi distanță: „Toată școala plânge”
iamsport.ro
Florin Prunea a spus ce jucător nu mai are loc la Dinamo: ”Trebuie să plece”
MediaFlux
Modificare privind vechimea în muncă la pensie. Va intra în vigoare la 1 septembrie 2026
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi