Patriarhie: Nu avem nicio cerere de slujire a unor călugări de la Athos la Penitenciarul Rahova

Patriarhia Română nu a primit nicio cerere scrisă din partea unor călugări de la Muntele Athos pentru oficierea unei slujbe la biserica Penitenciarului Rahova, iar orice solicitare de acest fel trebuie trimisă cu mai mult timp înainte, a declarat preotul Constantin Stoica.
Iulian Tudor
01 iun. 2013, 13:01
Patriarhie: Nu avem nicio cerere de slujire a unor călugări de la Athos la Penitenciarul Rahova

„Nici la Patriarhia Română şi nici la Arhiepiscopia Bucureştilor nu a fost înregistrată o astfel de cerere. Orice preot, chiar şi monah care intenţionează să slujească într-o biserică din reţeaua Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor trimite o solicitare scrisă cu mult timp înainte la ANP, potrivit legislaţiei în vigoare şi protocolului dintre Ministerul Justiţiei şi Patriarhia Română”, a spus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, preotul Constantin Stoica, scrie Mediafax.

El a precizat că cei patru călugări de la Sfântul Munte Athos care au fost sâmbătă la Penitenciarul Rahova pentru a cere informaţii despre procedura pentru acordarea asistenţei religioase în penitenciar sunt, din punct de vedere spiritual, în jurisdicţia canonică a Patriarhiei Ecumenice.

Potrivit preotului de la biserica Penitenciarului Rahova, Gigi Becali nu figurează pe lista persoanelor private de libertate care vor participa duminică la Sfânta Liturghie.

Sfântul Munte Athos este republică autonomă din punct de vedere administrativ, alcătuind un stat monastic cu capitala Karyes. Orice intrare pe Sfântul Munte Athos se face numai cu permisiunea Patriarhului de la Constantinopol.

Călugări de la Muntele Athos au fost, sâmbătă, la Penitenciarul Rahova pentru a solicita drept de vizită la Gigi Becali, aceştia dorind să oficieze o slujbă, duminică, la biserica unităţii de detenţie.

Potrivit avocatului Robert Ionescu, care a fost la Penitenciarul Rahova însoţit de doi călugări de la Muntele Athos, aceştia aşteaptă răspunsul de la conducerea unităţii de detenţie privind cererea de vizită la Gigi Becali şi oficierea unei slujbe.

Robert Ionescu a spus că este avocatul ales al lui Gigi Becali şi sâmbătă dimineaţă s-a întâlnit cu acesta, ocazie cu care l-a anunţat că a venit cu doi călugări de la Muntele Athos care vor să îl viziteze în penitenciar.

Avocatul a precizat că cei doi călugări cu care a venit la Penitenciarul Rahova fac parte dintr-un grup de 12 călugări de la Muntele Athos care a venit în România.

Potrivit avocatului, aceştia aşteaptă răspunsul de la comandantul Penitenciarului Rahova privind cererea de vizită şi de oficiere a unei slujbe la biserica din unitatea de detenţie. Robert Ionescu a precizat că în cazul oficierii unei slujbe, s-ar putea să fie necesar avizul de la Patriarhia Română, întrucât călugării „sunt străini de Biserica Ortodoxă Română”.

Avocatul a mai spus că Gigi Becali are dreptul în luna iunie la patru vizite, la fiecare dintre acestea putând veni câte două persoane, însoţite de doi copii. Ionescu a precizat că, din informaţiile pe care le are, pentru sâmbătă nu au fost solicitate vizite la Gigi Becali.

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Rahova, Gabriela Livadariu, a declarat că la Penitenciarul Rahova au venit patru călugări care au solicitat informaţii despre procedura pentru acordarea asistenţei religioase în penitenciar.

Ea a precizat că până în prezent nu a fost depusă la Penitenciarul Rahova nicio solicitare scrisă de la aceştia privind acordarea asistenţei religioase în unitatea de detenţie.

Livadariu a mai spus că orice cult religios recunoscut de lege poate solicita acordarea asistenţei religioase în penitenciar.

Potrivit Regulamentului privind asistenţa religioasă a persoanelor private de libertate, unităţile de detenţie permit accesul reprezentanţilor cultelor şi asociaţiilor religioase recunoscute de lege în mediul penitenciar, pentru a răspunde nevoilor de asistenţă religioasă a persoanelor private de libertate aflate în custodia Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Aprobarea accesului în mediul penitenciar pentru reprezentanţii cultelor sau asociaţiilor religioase recunoscute de lege este acordat de către directorul unităţii de detenţie, conform regulamentului.

Solicitarea de acces trebuie să fie formulată în scris şi însoţită de lista nominală cu persoanele care vor desfăşura activităţi specifice în mediul penitenciar. Aceasta se înaintează directorului unităţii de detenţie până la sfârşitul lunii noiembrie a fiecărui an, având valabilitate pentru anul calendaristic următor. Lista nominală cuprinde informaţii privind numele, prenumele, seria şi numărul actului de identitate al reprezentanţilor cultelor sau asociaţiilor religioase recunoscute de lege, precum şi avizul organismului naţional reprezentativ al acestora.

Solicitările ulterioare de acces trebuie să fie motivate în scris.

De asemenea, solicitarea pentru accesul în penitenciar a reprezentanţilor cultelor sau asociaţiilor religioase recunoscute de lege pentru activităţi specifice în unităţile în care nu există cereri ale persoanelor private de libertate se motivează în scris.

Persoanele private de libertate pot să-şi declare, pe propria raspundere, confesiunea sau apartenenţa religioasă, la intrarea în locul de deţinere şi ulterior pe parcursul executării pedepsei privative de libertate sau a măsurii internării.

În timpul executării pedepsei, deţinuţii îşi pot exprima opţiunea de a participa la oricare dintre activităţile cu caracter religios desfăşurate de reprezentanţii cultelor sau asociaţiilor religioase recunoscute de lege.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor are un protocol cu Biserica Ortodoxă Română, acesta fiind reînnoit în 26 martie 2013. Protocolul de colaborare stabileşte cadrul general în care se desfăşoară activitatea preoţilor din penitenciare, precum şi modalităţile de realizare a unor activităţi cu implicaţii sociale, educaţionale şi moral-creştine.

Gigi Becali este încarcerat la Penitenciarul Rahova din 20 mai, după ce a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale. Alături de acesta au fost condamnaţi la câte doi ani de închisoare cu executare fostul ministru al Apărării Victor Babiuc şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină.

DailyBusiness
Bolojan promite sprijin pentru peste 400 de persoane afectate de explozia din Rahova: 45 de locuințe sunt asigurate
Spynews
Explozia de la blocul de pe Calea Rahovei ar fi fost provocată de o acumulare de gaze. Cineva ar fi dat drumul la alimentare la o zi după ce a fost oprită
Fanatik.ro
Cum au ajuns la Rapid Dan Petrescu antrenor și Ioan Becali președinte. Dezvăluiri în premieră
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. A murit un mare pianist de jazz: O pierdere imensă
Playtech.ro
Unde se montează corect detectorul de gaz în bucătărie. Poziția contează enorm
Adevarul
Cine pune în pericol siguranța energetică a României și face jocurile Rusiei. Economist: „Erați în echipă cu Călin Georgescu”
wowbiz.ro
Durere fără margini la Curtea de Argeș. Femeia ucisă pe trecerea de pietoni din Berceni a fost înmormântată. Imaginile cu băiatul cel mare sunt sfâșietoare: „O aștepta să vină la școală…”
Economica.net
Ce se va întâmpla cu preţurile - Anunţ pentru toţi românii
Prosport.ro
FOTO. Tânără de 19 ani l-a refuzat pe milionarul de 48 de ani
kanald.ro
INCENDIU în sectorul 6 din București! S-a emis RO-ALERT
Cancan.ro
Triplă tragedie în familia gravidei moarte în explozia din Rahova! Ce s-a întâmplat cu fratele ei
iamsport.ro
Ion Țiriac l-a văzut pe David Popovici când era copil și a rămas marcat de ceea ce a urmat: 'L-am cunoscut din întâmplare'
MediaFlux
Românii vor primi din 2026 Codul Personal de Sănătate. Este diferit de CNP
stirilekanald.ro
„Probabil, cu această ocazie, se vor face controale masive”. Ipoteze în cazul exploziei de pe Calea Rahovei
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025