Prognoza meteo 19 aprilie. Vreme rece cu ploi și vijelii în mare parte din țară. La munte va continua să ningă

Noi alerte meteo, emise de ANM. Vantul va face ravagii in mai multe zone din tara. În vigoare este și alertă de inundații pe mai multe râuri din țară. Și deși suntem în a doua partea a lunii aprilie, ninge în mai multe zone. La Bâlea Lac zăpada măsoară deja 40 de centimetri.
Filip Stan
18 apr. 2024, 15:53
Prognoza meteo 19 aprilie. Vreme rece cu ploi și vijelii în mare parte din țară. La munte va continua să ningă

Prognoza meteo 19 aprilie. La noapte, cerul se va mai degaja, iar aria ploilor se va restrânge treptat către nord-estul teritoriului. La munte, mai ales la altitudini de peste 1500 m, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile minime, în general apropiate de valorile obișnuite în această perioadă, se vor situa între -2 și 9 grade. Spre sfârșitul intervalului, pe alocuri se va forma ceață și cu precădere în regiunile intracarpatice și zona deluroasă vor fi condiții de brumă.

BUCUREȘTI
Cerul se va degaja, iar vântul va slăbi în intensitate. Temperatura minimă va fi de 5…6 grade, mai scăzută în zona preorășenească, spre 2…3 grade.

 

Prognoza meteo 19 aprilie VINERI

Vremea va fi rece mai ales dimineața și noaptea. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 și 18 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 și 8 grade, mai scăzute în zonele depresionare, dar și mai ridicate pe litoral. Ziua, cerul va avea înnorări în majoritatea zonelor și va ploua, local în nord, centru și est și pe arii restrânse în rest. Seara și noaptea, cerul se va degaja, iar ploi izolate vor mai fi în regiunile sud-estice. În zonele montane, la peste 1700 m, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, iar la altitudini mai joase vor predomina ploile. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări izolate. Dimineața și noaptea, pe spații mici va fi ceață, iar la sfârșitul intervalului îndeosebi în nord-vest și în centru vor fi condiții de brumă.

BUCUREȘTI. Vremea va fi rece mai ales dimineața și noaptea. Cerul va avea înnorări, iar probabilitatea pentru ploi slabe va fi mai ridicată în a doua parte a intervalului. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 17 grade, iar cea minimă va fi de 5…7 grade.

Citește și: Furtuna Renata a ajuns în România. Alertă meteo COD GALBEN de ploi și vijelii în sudul țării. Este vizată inclusiv Capitala

 

Prognoza meteo SAMBATA
Vremea va fi rece îndeosebi în orele dimineții și ale nopții. Cerul va avea înnorări în majoritatea zonelor. Va ploua posibil moderat cantitativ în Dobrogea, estul Munteniei și în sudul Moldovei, precum și în sudul Banatului, iar în celelalte regiuni ploi slabe vor fi pe spații mici. În zona montană, local se vor semnala precipitații slabe care la peste 1700 m altitudine vor fi sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în sud-estul teritoriului, cu viteze mai mari pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 12 și 17 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în marea lor majoritate între 1 și 8 grade. Dimineața și noaptea, izolat va fi ceață.

BUCUREȘTI. Vremea va fi mai rece decât normal în această perioadă din an. Cerul va avea înnorări, vor mai fi condiții de ploaie, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 17 grade, iar cea minimă va fi de 5…7 grade.

 

Prognoza meteo DUMINICA
Vremea va fi în general apropiată de normalul perioadei în cea mai mare parte a țării, exceptând vestul și nord-estul teritoriului, unde temperaturile vor fi mai coborâte decât cele specifice datei. Cerul va fi temporar noros, va ploua pe arii extinse în jumătatea de sud a țării și local în rest, iar în zona montană precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare. Ploile vor fi și sub formă de aversă, iar pe alocuri, cantitățile de apă vor fi însemnate. Vântul va sufla slab și moderat, local și temporar cu intensificări în estul și în sudul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 11 și 18 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în marea lor majoritate între 2 și 8 grade.

BUCUREȘTI. Vremea va fi normală din punct de vedere termic. Cerul va fi temporar noros, iar seara și noaptea temporar va ploua. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 18…19 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 8 grade.

Citește și: EXCLUSIV. Climatologul Mircea Duţu şi meteorologul Elena Mateescu explică anomaliile vremii şi anunţă lapoviţă, ninsori şi furtuni electrice

 

Prognoza meteo LUNI
Vremea va fi rece în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi temporar noros și va ploua local în vestul, centrul și sud-estul țării și doar pe arii restrânse în rest. În zona montană înaltă, precipitațiile vor fi sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte și local și temporar în sudul, sud-estul și nord-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 10 și 15 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 și 10 grade.

BUCUREȘTI. Vremea va fi rece mai ales dimineața și noaptea. Cerul va avea înnorări temporare și trecător va ploua. Vântul va sufla moderat. Temperatura maximă va fi de 14…15 grade, iar cea minimă de 5…7 grade.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Medalia de la ultimul titlu al lui Dinamo se vinde pe internet! Cât costă
Capital.ro
Nicușor Dan, discurs despre starea națiunii: Am considerat util să avem un dialog la sfârșitul crizei politice; noi toți am pierdut mult timp prețios
Playtech.ro
Schimbare importantă pentru pasagerii Ryanair. Cu cât timp înainte de zbor trebuie să ajungă la aeroport
Adevarul
Drone fabricate în România cu tehnologie testată pe frontul din Ucraina. Proiectul de 200 de milioane de euro care ar putea schimba industria de apărare
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
Uluitor! Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
MediaFlux
Vești bune pentru milioane de români! Mecanismul pentru stingerea plăților restante ale administrațiilor publice locale, aprobat. Cine nu mai este obligat să plătească
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România