Sancţiune pentru Cristian Preda: A fost SUSPENDAT 6 luni din PDL VIDEO

Conducerea PDL, reunită în Biroul Permanent Naţional, a hotărât luni să îl suspende din partid pe Cristian Preda pentru o perioadă de şase luni, a anunţat preşedintele PDL Vasile Blaga.
Iulian Tudor
03 iun. 2013, 11:45
Sancţiune pentru Cristian Preda: A fost SUSPENDAT 6 luni din PDL VIDEO

Blaga a precizat că iniţial s-a supus la vot o propunere de excludere însă aceasta nu a trecut la vot. Ulterior, a fost adoptată propunerea de suspendare cu patru abţineri. „Această propunere va trebuie aprobată în Consiliul Naţional de Coordonare. Au fost discuţii drăguţe. Nu a avut revendicări, nu a adus nicio critică. Zero critici. A răspuns întrebărilor colegilor. Eu de Cristian Preda nu mai vorbesc”, a precizat Vasile Blaga.

Cazurile lui Theodor Paleologu şi Sever Voinescu nu au mai fost discutate de către liderii democrat-liberali.

Conducerea PDL a discutat, luni, despre viitorul în formaţiune al celor care critică deciziile partidului, cei vizaţi fiind Cristian Preda şi Theodor Paleologu. Iniţial, printre cei vizaţi se mai aflau Daniel Funeriu şi Teodor Baconschi, însă cei doi şi-au anunţat demisia din partid.

Vicepreşedintele PDL Alin Popoviciu declara, marţi, că va propune în şedinţa din 3 iunie a BPN excluderea lui Cristian Preda, Teodor Baconschi, Theodor Paleologu şi Daniel Funeriu, pe motiv că nu vede de ce trebuie ţinuţi în partid oameni care atacă în fiecare zi PDL.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, spunea, joi, că există „colegi din partid” care atacă PDL folosind „aceeaşi retorică la fel ca USL”, adăugând că aceste cazuri vor fi discutate în structurile formaţiunii, însă nu a dorit să spună numele celor care vor fi în discuţie sau posibilele sancţiuni.

Purtătorul de cuvânt al PDL, Adriana Săftoiu, a apreciat că ar fi „absurd” ca Theodor Paleologu să fie exclus din partid, dar, în ceea ce îi priveşte pe Teodor Baconschi şi pe Cristian Preda, ea a spus că aceştia nu critică, ci denigrează partidul, fiind mult mai „fioroşi” cu PDL decât cu USL.

Liderul PDL Sibiu, Ion Ariton, spunea, vineri, că „excluderile pentru presupuse delicte de opinie” sunt „o practică nepotrivită, cu efecte mortale pentru PDL” şi că în locul analizelor şi dezbaterilor interne „se doreşte eliminarea „recalcitranţilor”.

Declaraţia lui Alin Popoviciu privind propunerile de excluderi au stârnit reacţii din partea celor vizaţi, care şi-au exprimat poziţiile pe Facebook sau pe bloguri.

Fostul ministru de Externe Teodor Baconschi şi-a anunţat demisia din PDL, printr-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui partidului, Vasile Blaga, în care reproşează, printre altele, că reformiştii din PDL n-au fost niciodată sprjiiniţi şi acceptaţi de conducerea formaţiunii.

Teodor Baconschi susţine, în scrisoarea adresată, duminică, liderului PDL, Vasile Blaga, că mesajul său către acesta „notifică” demisia din partid, el amintind că a intrat în PDL, convins că democrat-liberalii, alături de preşedintele Traian Băsescu, va reforma statul şi va promova politici de dreapta.

„Prezentul mesaj vă notifică demisia mea din PDL. Am intrat în partid ca ministru de Externe tehnocrat, convins că – alături de preşedintele Traian Băsescu – PDL îşi poate asuma misiunea de a reforma statul şi de a promova politici de dreapta capabile să dezvolte economia românească. Sunteţi la curent cu activitatea mea: pe lângă prestaţia ministerială, în vârf de criză internă şi internaţională, am creeat Fundaţia Creştin Democrată, cu scopul de a consolida dimensiunea doctrinară a PDL şi dialogul cu societatea civilă. Am promovat de asemenea proiectul Legii votului prin corespondenţă, pentru ca românii din diaspora să se simtă parte a naţiunii”, susţine Baconschi în scrisoarea adresată lui Vasile Blaga.

Consilierul prezidenţial Daniel Funeriu a demisionat, săptămâna trecută, din PDL, el adresându-i în acest sens o scrisoare scrisă de mână preşedintelui PDL, documentul fiind postat pe pagina de Facebook a fostului ministru al Educaţiei. „Stimate domnule preşedinte al PDL, Domnule Vasile Blaga, prin prezenta vă solicit să înregistraţi demisia mea din calitatea de membru al PDL. Am înţeles că este în discuţie o propunere de excludere a mea din partid, propunere care nu a fost respinsă public de conducere. Prefer să nu îi pun pe colegii din PDL în situaţia unui conflict de loialitate: să ridice mâna împotriva voinţei conducerii sau să ridice mâna împotriva unui coleg căruia nu au ce-i reproşa”, scria Funeriu.

 

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
Cunoscutul șef din fotbalul românesc care și-a luat, la 20 de ani, un apartament de lux în Capitală cu ajutorul lui Nicu Ceaușescu
Capital.ro
S-a stins un mare actor. A fost cunoscut și îndrăgit de toți românii. A dat chip unora dintre cei mai memorabili antagoniști
Playtech.ro
Cele mai frecvente motive pentru care centrala nu mai încălzește apa în sezonul rece. Ce verifici înainte să suni instalatorul
Adevarul
În ce orașe din România e cel mai scump să locuiești
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Maseuzele din Cluj, diagnosticate cu lepră, au avut zeci de clienţi. Printre aceștia s-au numărat chiar și artiști de la Untold
iamsport.ro
Cutremurător! Fostul căpitan din SuperLiga a ajuns să cerșească pe străzi: 'A ajuns boschetar, mi-a cerut un leu'
MediaFlux
Rusia vine cu noi acuzații la adresa României: „Bombe murdare” pentru Ucraina, transportate prin țara noastră
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Ultimă oră: Traian Băsescu, operat de urgență! Medicii au făcut anunțul