Alertă meteo. O nouă zi cu ploi în toată ţara, lapoviţă şi ninsori la munte. A fost emis şi cod galben de viituri, ninge deja pe Transalpina

În ultima perioadă, întreaga Românie a fost afectată de condiții meteorologice extreme, mai ales în contextul în care ne aflăm la finalul lunii aprilie. Vremea rea se mai prelungeşte cu o zi, apoi revenim la primăvară.
Filip Stan
25 apr. 2024, 10:18
Alertă meteo. O nouă zi cu ploi în toată ţara, lapoviţă şi ninsori la munte. A fost emis şi cod galben de viituri, ninge deja pe Transalpina

Alertă meteo. Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare furtuni, vijelii și căderi de grindină, valabilă pentru toată țara. În plus, în zonele montane înalte, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

Astfel,  ANM anunţă că a ploua în sudul, centrul și estul țării până vineri dimineaţă . Vor fi mai ales averse, care în regiunile sud-estice vor fi însoțite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra local cantități de apă de 15…25 l/mp. La altitudini de peste 1500 m, cu precădere în Carpații Meridionali și Orientali, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, potrivit ANM.

Autorităţile anunţă, joi, că ninge pe Transalpina, iar drumarii intervin cu utilaje, cerându-le şoferilor să nu pornescă la drum dacă nu au maşinile echipate corespunzător.

„Ninge pe Transalpina. Utilajele de deszăpezire au fost scoase pe DN 67C pentru acţionare cu material antiderapant şi lamă, pentru îndepărtarea zăpezii şi asigurarea circulaţiei în condiţii de siguranţă”, a trasmis, joi, DRDP Craiova.

Cum va fi vremea în Bucureşti 

Alertă meteo şi în Capitală. Valorile de temperatură se vor situa sub mediile multianuale, astfel că temperatura maximă va fi în jurul a 17 grade, iar cea minimă de 7…8 grade. Pe parcursul zilei și la începutul nopții, vor fi înnorări temporar accentuate, averse (în jurul a 10 l/mp) și descărcări electrice, apoi cerul va deveni variabil. Vântul va sufla în general moderat. Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentele informații, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice.

Alertă meteo. Cod galben de viituri pe râuri din unsprezece județe

 

Ca urmare a precipitaţiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă din zona montană ȋnaltă şi propagării, hidrologii I.N.H.G.A. au instituit Codul galben pe mai multe sectoare de râuri din unsprezece județe ale țării.

Acesta intră în vigoare începând de astăzi, de la ora 12:00 și este valabil până vineri, la ora 10:00. În acest context sunt vizate râuri din bazinele hidrografice: Vişeu (judeţul Maramureş), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Jiu (judeţul Gorj), Gilort (judeţul Gorj), Târlung (judeţele: Braşov şi Covasna), Olt (judeţele: Braşov, Sibiu, Vâlcea şi Argeş), Olteţ (judeţele: Gorj şi Vâlcea), Argeş (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa (judeţele: Dâmboviţa şi Prahova), Prahova (judeţele: Prahova şi Ialomiţa) și Buzău (judeţele: Braşov, Covasna şi Prahova).

Avertizarea Hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte severe de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele: Argeş, Dâmboviţa şi Prahova.

Vremea se încălzește de Florii

Vremea se încălzește de Florii: temperaturile vor atinge 25 – 26°C în vestul țării.Vremea se încălzește de Florii: temperaturile vor atinge 25 – 26°C în vestul țării. Ploile se opresc la sfârșitul săptămânii, iar de Florii ne vom bucura de o vreme frumoasă și însorită, cu temperaturi de până la 26 de grade.

Frigul și ploile iau o pauză în weekend, odată cu extinderea unui câmp de presiune ridicată. Vremea va intra într-un proces de încălzire, care va continua și pe parcursul săptămânii viitoare.

Dacă în prima parte a zilei de vineri, 26 aprilie, vor mai posibile unele ploi slabe în regiunile estice și la munte, spre seară cerul se va însenina în cea mai mare parte a țării. Temperaturile maxime se vor încadra între 15°C, în Bucovina și estul Transilvaniei, și 21°C în sud-vestul Olteniei.

Praf saharian asupra României în următoarele două zile. Profesorul Adrian Constantin: „Problematic ar fi dacă ar ține câteva săptămâni la rând”
După o dimineață răcoroasă, ziua de sâmbătă, 27 aprilie, va aduce maxime de peste 20°C în toate zonele de câmpie. Local, mercurul va urca până la 22 – 24°C. Cerul va fi variabil, iar câteva averse vor fi posibile doar izolat, mai ales la munte.

Duminica Floriilor, 28 aprilie

În Duminica Floriilor ne vom bucura de o vreme frumoasă și plăcută, cu Soare din plin și temperaturi cuprinse între 21 și 26°C în cea mai mare parte a țării. Cel mai cald va fi în Banat și Crișana, unde termometrele vor depăși pragul unei zile de vară, de 25°C, pe areale extinse.

Prognoza meteo. Lapoviţă şi ninsoare la munte, averse în restul teritoriului. Vremea se încălzeşte pe Litoral
Temperatura maximă – 28 aprilie
Mai răcoare va fi, bineînțeles, în zonele de munte, unde după-amiaza pot cădea câțiva stropi de ploaie, dar și pe litoral, unde vântul va sufla dinspre mare.

Totuși, mai ales în cazul în care plănuiți o ieșire în natură, trebuie să știți că indicele UV va fi destul de ridicat. Pentru a evita situațiile neplăcute, este recomandat să utilizați o cremă de protecție solară.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Împușcături în complexul Cosmopolis de lângă București, unde fosta concurentă de la Insula Iubirii a fost ucisă anul trecut
Fanatik.ro
Adevărul despre transferul lui Ștefan Baiaram de la Universitatea Craiova: „Există interes, dar NU de la PAOK!”
Capital.ro
Ce se va întâmpla cu facturile la energie în această toamnă? Ilie Bolojan explică efectele crizei din vară
Playtech.ro
Când intră următorii bani de la stat în septembrie. Calendarul plăților până pe 21 septembrie pentru familii și persoanele cu dizabilități
Adevarul
O doctoriță româncă spulberă mitul eficienței nemțești: „E ca în România, mergi pe recomandări și cunoștințe”
wowbiz.ro
Geta Sterp, însărcinată pentru a doua oară! Sora lui Culiță va avea o fetiță
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ALERTĂ! Tânăra din imagine este căutată de POLIȚIE după ce a... Vezi mai mult
iamsport.ro
Ilie Dumitrescu, implicat într-un scandal monstru: ”S-au luat la bătaie și au rupt o ușă!”
MediaFlux
Răsturnare de situație privind Volodimir Zelenski. Putin spune adevărul despre incidentul cu avionul președintelui Ucrainei
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului