Cutremur cu magnitudine peste 6 în Taiwan, seism de 3,5 în Marea Neagră

Un cutremur de magnitudinea 6,1 a avut loc sâmbătă dimineaţa (ora locală) în Taiwan, anunţă Agenţia meteorologică taiwaneză. Un cutremur a avut loc şi în Marea Neagră.
Filip Stan
27 apr. 2024, 09:11
Cutremur cu magnitudine peste 6 în Taiwan, seism de 3,5 în Marea Neagră

Un cutremur de magnitudinea 6,1 a avut loc sâmbătă dimineaţa (ora locală) în Taiwan, anunţă Agenţia meteorologică taiwaneză, fără să declanşeze o alertă de tsunami pe insulă, care a fost zguduită luni şi marţi de numeroase seisme, relatează AFP.

Cutremurul a avut loc în apropierea zonei de coastă, sâmbătă, la ora locală 2.21 (vineri, 21.21, ora României), la o adâncime de 24,9 kilometri.

Seismul a declanşat alerte pe telefoanele mobile în capitală, la Taipei, potrivit unui jurnalist AFP.

Taiwanul a fost zdruncinat marţi dimineaţa de o nouă serie de zeci de seisme, care nu s-au soldat cu victime, potrivit autorităţilor, dar au făcut să se clatine clădirile, inclusiv în capitala Taipei, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

Potrivit agenţiei meteorologice centrale taiwaneze, seria de seisme – peste 200, începând de luni după-amiaza, şi cu o magnitudine maximă de 6,3 – sunt replici ale cutremurului major din 3 aprilie, care a avut magnitudinea 7,4 şi a provocat circa 17 decese şi peste 1100 de răniţi.

În ziua de 27 Aprilie 2024, la ora 06:35:27 (ora locală a României), s-a produs în BLACK SEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 22.1 km.

La ce etaj ai șanse să supraviețuiești în caz de cutremur și cum acționezi corect

Cu toate că seismele nu pot fi anticipate aproape niciodată, ar trebui să iei în calcul ce faci într-o astfel de situație, în funcție de etaj. Dacă locuiești la casă, poți gestiona mai ușor un astfel de context, însă dacă stai la bloc, lucrurile se complică, iar asta ține și de magnitudinea cutremurelui. În plus, atacurile de panică sunt des întâlnite în cazul cutremurelor, iar dacă nu știi cum să treci peste el într-un astfel de moment,  poate duce chiar  la deces.

În cazul unui cutremur, șansele de supraviețuire țin de mai multe criterii, inclusiv de magnitudinea cutremurului, de constucția clădirii, de etajul la care te afli, dar și de modul în care reacționezi. În cazul unui seism, este recomandat să te adăpostești într-o zonă deschisă sau într-un spațiu interior stabil.

Printre principalele reguli în caz de cutremur se află așezarea sub un birou, sub o masă sau sub alte obiecte solide, în caz că alte obiecte ar putea cădea.

Marius Marinescu, specialist în construcții civile, spune că în cazul unui cutremur major, persoanele care locuiesc la nivelul superior al unui bloc, au mai multe șanse de supraviețuire.  Conform acestuia, în timpul unui seism major, strucutra clădirii poate ceda pe verticală, iar planșeele pot cădea. Asta îi ajută pe cei care locuiesc la ultimul etaj să fie mai puțin expuși pericolelor.

Citește și: Orașul din România de care fuge oricine! Chiar dacă chiriile încep și de la 9 lei, oamenii nici nu vor să se gândească la un asemenea loc. ”Nu mai pot sta în colonia groazei”

Specialistul în construcții civile susține că acest lucru a fost văzut și în timpul intervențiilor de salvare de la cutremurul devastator din martie 1977.

Totuși, părerile sunt împărțite. Radu Sorin Văcăreanu, profesor universitar doctor inginer, a afirmat că în cazul unui cutremur maor, nu mai contează la ce etaj te afli. În plus, există diferite tipuri de colaps: colaps total, colaps parțial sau colaps de tip pancakes”, când totul cade sau se duce la o parte.

„Când avem un colaps total sau parțial, chiar nu mai contează la ce etaj stai. În mod natural, structura de rezistență poate să devină mai zveltă când mergi către etajele superioare pentru faptul că ai mai puțin „în cârcă” decât ce este jos”, a spus acesta.

Citește și: Cine plătește în cazul unei inundații la bloc. Ce spune legea

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
U Craiova, în pericol de suspendare! UEFA poate lua măsuri extreme după spectacolul pirotehnic de la meciul cu Getafe. Video
Capital.ro
Alcoolul nu dispare când crezi. Cât timp poate fi detectat după o bere sau un pahar de vin
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
Ministerul surpriză în noul Guvern. Luca Niculescu a anunțat lista de miniștri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT