Răsturnare de situație în cursa pentru Primăria Capitalei. Sondaj Avangarde: Gabriela Firea, în fața lui Cristian Popescu Piedone. La CGMB, PSD este pe primul loc

Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan se află pe primul loc în intenţiile de vot ale bucureştenilor pentru postul de primar general, cu 31% din opţiuni, urmat de Gabriela Firea cu 24% şi de Cristian Popescu Piedone - 20%, conform unui sondaj Avangarde, realizat la comanda PSD. În ceea ce priveşte votul pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), PSD este pe primul loc. La alegerile europarlamentare, Alianţa PSD-PNL ar obţine în Bucureşti 50%, urmată, la mare distanţă, de Alianţa Dreapta Unită, cu 26%, şi de AUR, cu 11%.
Filip Stan
28 apr. 2024, 11:12
Răsturnare de situație în cursa pentru Primăria Capitalei. Sondaj Avangarde: Gabriela Firea, în fața lui Cristian Popescu Piedone. La CGMB, PSD este pe primul loc

Actualul primar general al Capitalei, Nicuşor Dan, ar primi 31% din voturi dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Primăria Capitalei, urmat de Gabriela Firea cu 24%, de Cristian Popescu Piedone – 20%, Sebastian Burduja – 15%, Mihai Enache (AUR) – 7%, conform unui sondaj Avangarde.

Citește și: Cristian Popescu Piedone, atac dur la adresa lui Nicușor Dan: Leneșule, strigoiule! Pe 9 iunie VENIM PESTE VOI CU USTUROI!

În cazul votului pentru CGMB, situaţia este următoarea: PSD – 31%, Alianţa Dreapta Unită – 25%, PNL – 20%, PUSL – 10%, AUR – 9%, SOS România – 2%, REPER – 1%.

în ceea ce priveşte alegerile pentru Parlamentul European, Alianţa PSD-PNL se situează în topul preferinţelor bucureştenilor, cu un scor de 50%, urmată de Alianţa Dreapta Unită – 26%, AUR – 11%, PUSL – 9%, SOS România – 1%, REPER – 2%.

Citește și: EXCLUSIV – Piedone, mesaj tranșant pentru Ciolacu: Nu mă retrag. Nu am nimic de pierdut, ori la bal, ori la spital. Ce spune despre Gabriela Firea, candidatul ”aruncat la gunoi, apoi reșapat”

Decizia PSD-PNL de a renunţa la candidatul comun Cătălin Cîrstoiu pentru Primăria Capitalei este considerată bună de 58% dintre cei chestionaţi, în timp ce 18% o consideră o decizie greşită, iar 24% nu ştiu sau nu răspund.

Sondajul Avangarde a fost realizat în perioada 24 – 27 aprilie, pe un eşantion de 1150 de subiecţi, reprezentativ pentru populaţia adultă la nivelul Municipiului Bucureşti, datele fiind culese prin  metoda door-to-door. Eroarea maximă de eşantionare, la un nivel de încredere de 95%, este de +/- 2,9%.

Marcel Ciolacu a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV cum a convins-o pe Gabriela Firea să candideze la Primăria Capitalei.

“În timpul celebrei şedinţe de coaliţie de 14 ore, eram împreună la coaliţie şi m-am uitat către dânsa: ”Presupun că îţi dai seama ce vreau să te întreb, dar zic că mi-e cam ruşine să te întreb”. Şi mi-a zis acelaşi lucru: ”Hai să decidem ce-i mai bine, dacă… Avem o oarecare experienţă politică, suntem colegi, ne cunoaştem”. A fost foarte corectă doamna Gabriela Firea”, a afirmat Marcel Ciolacu.
El a fost întrebat dacă nu are senzaţia că o trimite pe Firea ca mielul la tăiere în cursa pentru Primăria Capitalei, având în vedere că va împărţi voturile cu Cristian Popescu Piedone.

“Eu am văzut cum am luat voturi şi de la PSD şi de la PNL de la domnul Cârstoiu şi am luat 10%. Vedeţi că, totuşi, nu e un joc, nu e PlayStation”, a explicat liderul PSD.
La remarca potrivit căreia electoratul anti-PSD votează cu Nicuşor Dan, Ciolacu a replicat: “Eu nu prea o simt aşa. Din punctul meu de vedere, în acest moment, domnul Nicuşor Dan, fiind şi primar în funcţie, este pe primul loc. Pe locul 2 este Gabriela Firea, fiindcă converteşte foarte mult din voturile partidului, aproape 90% în acest moment. Pe locul 3 a trecut domnul Piedone.  Matematic, dar viaţa ne arată alte experienţe, matematic, dacă e să intrăm într-o logică de analişti politici, matematic, domnul Piedone nu mai are nicio şansă. De aceea, repet, nu am vorbit cu domnul Piedone la telefon. Nu a fost o negociere. Nu-mi permit să-i cer niciunui prieten, deciziile le luăm fiecare dintre noi şi ni le asumăm. E un lucru foarte important să ştiţi să-ţi asumi şi deciziile. Dânsul hotărăşte. Hai să facem, să aşezăm lucrurile într-o normalitate. Atunci, cel mai bun candidat în acest moment pentru primăria generală este doamna Gabriela Firea”, a declarat Marcel Ciolacu.

El a precizat că Daniel Băluţă, primarul de la Sectorul 4, nu a dorit să candideze la Primăria Capitalei.

DailyBusiness
Românii aflaţi în telecabina blocată în Italia au fost evacuați și sunt într-o stare bună
Spynews
Există sau nu cea mai bună grupă de sânge? Cine este predispus la înțepături de insecte, norovirus sau cancer
Fanatik.ro
Radu Drăgușin, confesiune despre cel mai greu moment din 2025: „Mii de gânduri în cap, telefonul suna non-stop”. Românul și-a spus povestea într-un documentar
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care stau la bloc. Proprietarii trebuie să permită accesul în apartament. Instanța dă decizia care este executorie de drept, fără somație
Playtech.ro
Taxa de carbon. Ce este şi cât vor plăti românii care îşi construiesc case în 2026
Adevarul
Țara europeană care renunță la sistemul tradițional de pensii: fiecare contribuabil va avea propria „pușculiță”
wowbiz.ro
Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Doi iubiți și-au pierdut viața la 17 ore distanță unul de celalalt. Ambii erau pe motocicletă atunci când și-au dat ultima suflare
iamsport.ro
'Ion Țiriac, un nume mai puțin cunoscut'. Ce au descoperit nord-irlandezii despre miliardarul român
MediaFlux
Cele mai frumoase urări, mesaje și felicitări de Sf. Vasile. Cui îi spunem la mulți ani de 1 ianuarie 2026
stirilekanald.ro
Filmul complet al sinuciderii de la stația Crângași! Detalii crunte despre ce s-a întâmplat cu femeia de 36 de ani
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend