Gabriela Firea și-a depus candidatura la Primăria Capitalei. Marcel Ciolacu: Eu îţi promit că voi fi alături de tine şi te voi susţine necondiţionat

Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”.
Alina Costache
28 apr. 2024, 14:30
Gabriela Firea și-a depus candidatura la Primăria Capitalei. Marcel Ciolacu: Eu îţi promit că voi fi alături de tine şi te voi susţine necondiţionat

Gabriela Firea și-a depus candidatura la Primăria Capitalei. Alături de ea au fost președintele PSD Marcel Ciolacu, primarul Sectorului 3 Robert Negoiță, Mihai Tudose, cel care deschide lista PSD – PNL pentru europarlamentare.

„Am depus candidatura acum pentru un nou mandat la Primăria Generală a Capitalei. Le mulţumesc colegilor. Aveţi în faţa dumneavoastră oamenii care pot transforma Bucureştiul în bine, care pot să facă diferenţa, care vor pune capăt ineficienţei, lentorii şi a tot ceea ce s-a întâmplat nu bun în Bucureşti. Ritmul lor a fost de melc. Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică. (…) Oamenii ne pot ierta dacă greşim, dar nu ne pot ierta dacă arătăm că nu ne pasă. Vreau să îi mulţumesc sincer domnului premier Marcel Ciolacu, pentru toată susţinerea din această perioadă. Sunt absolut sigură că va susţine la nivel guvernamental toate proiectele bune pentru Capitală”, a declarat Gabriela Firea.

Citește și: EXCLUSIV – Piedone, mesaj tranșant pentru Ciolacu: Nu mă retrag. Nu am nimic de pierdut, ori la bal, ori la spital. Ce spune despre Gabriela Firea, candidatul ”aruncat la gunoi, apoi reșapat”

La rândul său, preşedintele PSD Marcel Ciolacu i-a promis Gabrielei Firea că o va susţine necondiţionat în demersurile şi proiectele pe care le are pentru Bucureşti.

„Este oficial, din acest moment Gabriela Firea este candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. E candidat împreună cu domnul Daniel Băluţă, Robert Negoiţă, George Tuţă, Ciprian Ciucu. Ce îmi doresc ca să fiu mai mult decât sigur că toţi vor câştiga, îmi doresc ca în perioada următoare de campanie electorală, împreună cu toţi colegii voştri să reuşim să transmitem proiectul şi programul administrativ pentru Bucureşti. Bucureştiul are nevoie de Sorin Grindeanu, Alexandru Rafila, Mihai Tudose. S-au pierdut patru ani, patru ani risipiţi, patru ani câştigaţi pe minciună, pe neadevăruri, pe ură unii împotriva altora şi vedem unde s-a ajuns. Asta înseamna să confundăm de fapt politica cu adminstraţia. Administraţia nu trebuie niciodată să aibă culoare (politică – n.r.). Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine şi te voi susţine necondiţionat. Cred că s-au terminat poveştile de supărări între noi, de aranjamente, de cine va candida, dacă Gabi Firea va câştiga Bucureştiul. Îmi cer scuze faţă de dumneavoastră. Au fost nişte poveşti”, a afirmat Ciolacu.

Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat că este optimistă şi convinsă că bucureştenii doresc un primar dinamic, eficient, care să fie permanent pe teren, în mijlocul şantierelor, în contextul unei întrebări despre rezultatele celui mai recent sondaj de opinie în care se situează pe locul doi după actualul primar Nicuşor Dan.

„Am intrat de curând în această cursă. Mă bazez foarte mult pe bucureşteni, pe cei care sunt nemulţumiţi de ineficienţa actualului primar, pe cei care m-au votat şi au fost dezamăgiţi acum trei ani şi jumătate că nu am continuat proiectele la primăria Capitalei, pe colegii mei primarii de sectoare, pe colegii mei social-democraţi. Şi cred că prin acest lucru am spus totul. Sunt încrezătoare, sunt optimistă şi sunt convinsă că bucureştenii doresc un primar dinamic, eficient, care să fie permanent pe teren, în mijlocul şantierelor, care să respecte legea şi regulile şi atunci când se întâmplă o problemă să nu se ascundă în birou, cum s-a întâmplat în această perioadă, ci să înfrunte problema şi împreună cu cei mai buni specialişti să găsească şi soluţiile”, a declarst  Gabriela Firea.

 

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea, în fața lui Cristian Popescu Piedone. La CGMB, PSD este pe primul loc

Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan se află pe primul loc în intenţiile de vot ale bucureştenilor pentru postul de primar general, cu 31% din opţiuni, urmat de Gabriela Firea cu 24% şi de Cristian Popescu Piedone – 20%, conform unui sondaj Avangarde, realizat la comanda PSD. În ceea ce priveşte votul pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), PSD este pe primul loc. La alegerile europarlamentare, Alianţa PSD-PNL ar obţine în Bucureşti 50%, urmată, la mare distanţă, de Alianţa Dreapta Unită, cu 26%, şi de AUR, cu 11%.

DailyBusiness
Ministrul Energiei convoacă Comandamentul Energetic Național, pe fondul vremii severe și al avariilor din rețea
Spynews
Ce diferență de vârstă este între Vanessa și Bogdan de la Ploiești. Detaliul pe care mulți l-au ignorat până acum
Fanatik.ro
Fiul lui Michael Schumacher a trecut peste despărțirea cu Laila Hasanovic. Cu cine a fost văzut 
Capital.ro
Reguli pentru românii care au casă la curte în Europa. Restricții și interdicții pentru cei care s-au mutat în străinătate
Playtech.ro
Indemnizaţie handicap 2026. Sumele primite de românii cu probleme medicale cresc anul acesta
Adevarul
Troc între marile puteri pentru Venezuela, Ucraina și Taiwan? Expert: „SUA nu au de ce să ofere gratis ceva”
wowbiz.ro
Imagini care frâng inima, la peste 7 luni de la moartea Teodorei Marcu. Cum apare fiica ei în primul story postat de Alex după tragedie
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Denisa, iubita bărbatului care și-a pierdut viața la Buzău, mesaj sfâșietor pe internet. Tânăra face apel la oameni: ,,Am nevoie să vă treziți conștiința”
iamsport.ro
Ordinul lui Nicolae Ceaușescu i-a ruinat viitorul românului care a fost ”cel mai bun din lume”: ”L-am iubit enorm! I-au luat pașaportul și l-au dat jos din avion”
MediaFlux
SUA amenință din nou Europa! Trump are intenții serioase
stirilekanald.ro
Anunț foarte important pentru români!
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend