INCREDIBIL, dar ADEVĂRAT. Doi soţi au aflat ÎNTÂMPLĂTOR că sunt divorţaţi din 1995

Doi soţi din Motru au cerut Parchetului să facă anchetă după ce au constatat că în registrele AJOFM Gorj figurează ca divorţaţi şi că pe numele femeii a fost deschis un dosar de şomaj, deşi nu a fost niciodată şomeră, cazul având legătură cu sinuciderea unui fost şef din AJOFM, suspectat de fals.
Filip Stan
04 iun. 2013, 15:47
INCREDIBIL, dar ADEVĂRAT. Doi soţi au aflat ÎNTÂMPLĂTOR că sunt divorţaţi din 1995

Elena şi Benone Suceu au declarat, marţi, că niciunul dintre ei nu a intentat acţiune de divorţ, bărbatul aflând despre această situaţie în momentul în care a mers la Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj, pentru a plăti contribuţia la şomaj, atât pentru el cât şi pentru soţia lui.

Angajaţii AJOFM Gorj i-au spus că în registre apare că a divorţat şi i-au arătat „o hârtie de la Judecătoria Motru în acest sens”.

„Mi-a spus de la ghişeu că nu pot să aflu ce întrebasem pentru că doamna, adică nevastă-mea, a divorţat de mine. Nu mi-a venit să cred, dar mi-au arătat o hârtie de la Judecătoria Motru în acest sens. Era de prin anul 1995, dar la Motru Judecătoria nu există decât din 1998. În plus, la domiciliu era trecut apartamentul meu actual, deşi la vremea respectivă noi stăteam în cu totul altă parte a oraşului”, a afirmat bărbatul.

Cei doi soţi au o frizerie în Motru.

Bărbatul a precizat că a depus plângere la Parchetul Judecătoriei Motru în urma situaţiei cu care s-a confruntat la AJOFM Gorj, dar şi după ce soţia sa a primit acasă o înştiinţare de la o bancă, prin care i se cerea să îşi facă un card nou unde să îi fie virat ajutorul de şomaj din fiecare lună.

„Soţia mea nu a fost niciodată şomeră, iar acum ne-au trimis să reînnoim cardul în care i s-au virat banii de la şomaj. Le-am spus şi la AJOFM Gorj că noi nu am luat niciun ban, am cerut chiar la bancă blocarea imediată a cardului. Am mers la Parchet şi am depus plângere, iar procurorii ne-au spus că e un fals ordinar pentru că judecătorul al cărui nume e trecut pe actul acesta lucra la Târgu Jiu în 1995, când se presupune că noi am fi divorţat”, a spus Benone Suceu, potrivit Mediafax.

Elena Suceu a menţionat că nu i-a venit să creadă când soţul său a sunat-o să o întrebe dacă a intentat acţiune de divorţ.

„Soţul meu are probleme de sănătate destul de grave şi nu mi se pare deloc normal ceea ce s-a întâmplat. M-a sunat să mă întrebe dacă eu am intentat acţiune de divorţ şi dacă vreau să mă despart de el. Am râs prima dată, dar când mi-a spus că există un act oficial în acest sens nu am ştiut ce să mai cred. Noi am sărbătorit anul trecut 25 de ani de căsătorie, suntem fericiţi împreună, nu am ştiut nimic de toată treaba aceasta”, a declarat femeia.

Şeful AJOFM Gorj, Romeo Chiriac, a declarat, marţi, că actele de divorţ ale celor doi soţi ar fi fost falsificate pentru a fi folosite într-un dosar de încasare ilegală a unor indemnizaţii de şomaj.

El a precizat că AJOFM Gorj a cerut Poliţiei şi Parchetului să clarifice situaţia din 82 de dosare în care au fost acordate plăţi ilegale către diferite persoane care beneficiau de ajutor de şomaj sau ajutor pentru a se muta cu domiciliul într-o altă localitate dacă sunt angajate acolo.

Cercetările au legătură cu fostul şef al biroului de la Târgu Jiu al AJOFM, Damian Horcea, care s-a sinucis în ianuarie 2012. Acesta este suspectat că a falsificat zeci de dosare de ajutor de şomaj.

Conform unor surse judiciare, Horcea avea parolele de acces de la calculatoarele subordonaţilor şi le folosea pentru a întocmi în fals dosare de şomaj. Acesta avea o firmă proprie pe care o utiliza în acelaşi scop, ancheta deschisă de poliţişti după sinuciderea bărbatului nefiind finalizată nici până în prezent.

Damian Horcea avea, conform ultimei sale declaraţii de avere, două credite bancare în valoare totală de 95.000 de euro, din care unul de 80.000 de euro trebuia plătit până în 2033. Bărbatul mai avea un credit scadent în 2012 de 40.000 de lei, precum şi rate la un autoturism Volkswagen Passat.

AJOFM Gorj trebuie să recupereze peste 230.000 de lei de la persoanele care au beneficiat ilegal de ajutor de şomaj, prin înţelegere cu Damian Horcea. O mare parte din sumă, peste 180.000 de lei, este solicitată Companiei Naţionale Poşta Română, după ce angajaţi ai companiei au făcut plăţile unor beneficiari fictivi, având cunoştinţă despre acest lucru, a menţionat şeful AJOFM Gorj, Romeo Chiriac.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat JamilaCuisine în 2024 din videoclipurile cu rețete
Spynews
Alina Pușcaș s-a întors la facultate, la 41 de ani! Prezentatoarea TV va face un master. Ce specializare a ales
Bzi.ro
Andreea Marin, dezvăluiri neașteptate despre viața sentimentală! „Nu trebuie să fie…“
Fanatik.ro
Cum a ajuns Cristi Borcea să aibă afaceri de succes. Soția sa, Valentina Pelinel, a spus adevărul
Capital.ro
Numerarul pare sortit dispariției. Decizia UE privind banii pe card și cei digitali: Singura noastră adevărată soluție
Playtech.ro
Dezvăluirile martorilor tragediei de la Lisabona: “Era scăpat de sub control. S-a prăbușit ca o cutie de carton”. O fetiță de 3 ani a supraviețuit ca prin minune, tatăl ei a murit
Adevarul
Spitalele franceze, în alertă. Mărturia unui medic român despre pregătirile pentru un eventual conflict în Ucraina
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, la un pas de moarte. Soțul, Ionuț, a găsit-o leșinată pe jos în casă și s-a speriat teribil. ”Puteam să mă duc…dincolo”. Primele declarații sunt șocante
Economica.net
Apare o nouă fabrică de autobuze electrice în România
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă prezentatoare TV, apariție mai mult decât îndrăzneață
kanald.ro
Rezultate Loto 6 din 49 pentru joi, 4 septembrie 2025: Numerele extrase astăzi - Joker, Noroc LIVE. 5,25 milioane de euro, premiul cel mare la Loto 6/49
Cancan.ro
Maria, tânăra torturată în Dubai, ar putea ajunge după gratii 😲 Ce s-a întâmplat după interviul în care a vorbit despre agresorii e
iamsport.ro
FIFA a anunțat schimbarea pentru Cupa Mondiala, fanii s-au înfuriat: 'E absolut absurd!`
MediaFlux
ANAF a intrat pe fir! Modificări la declararea și plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele fizice aflate în întreținere
stirilekanald.ro
Femeia călcată cu mașina de amant, în Mizil, a murit la spital după zile de chin - VIDEO
substantial.ro
De ce apar mirosurile neplăcute în acele zone? 4 motive pe care toate femeile ar trebui să le cunoască