Ce se întâmplă cu Gigi Becali după condamnarea în dosarul „Valiza” VIDEO

Gigi Becali a aflat despre noua pedeapsă primită de la magistraţi în dosarul "Valiza" de la televizor, în celula de la Rahova. Pentru că decizia a fost dată destul de târziu, nu a reușit încă să stea de vorbă cu avocații săi. El mai rămâne la Rahova doar până la sfârșitul acestei săptămâni, atunci când va fi transferat la Jilava.
Filip Stan
05 iun. 2013, 05:49
Ce se întâmplă cu Gigi Becali după condamnarea în dosarul

După condamnarea din dosarul schimbului de terenuri, Gigi Becali a mai primit trei ani de închisoare cu executare şi în dosarul „Valiza”, pentru dare de mită. „Trebuie să respectăm această sentinţă, nici nu-l ajută, nici nu îi ingreunează situaţia. Urmează să execute perioada de trei ani pe care deja o avea în executare”, a declarat Bogdan Bărbuceanu, avocat al lui Gigi Becali.

Însă Becali ar putea primi un spor de pedeapsă după condamnarea din dosarul Valiza. Avocatul Bogdan Vlad a explicat la emisiunea „Tonomatu lui Ciutacu” faptul că patronul Stelei a primit patru pedepse cu executare: două pentru „Valiza” şi două pentru fals în declaraţii. Cererea contopirii pedepselor poate atrage însă şi un spor de pedeapsă.

„El a fost condamnat câte trei ani pentru două infracţiuni de dare de mită, o primă faptă comisă în raport faţă de bistriţa în 2006, nu numai ‘Valiza’, iar pentru două infracţiuni de fals, câte un an”, a explicat Bogdan Vlad. În total, opt ani de închisoare pentru Gigi Becali. Sistemul nostru juridic prevede însă contopirea pedepselor, iar Becali va executa pedeapsa cea mai grea dintre cele patru: cea de trei ani cu executare.

Alţi avocaţi spun însă că Becali ar putea primi un spor de pedeapsă. „Nu s-a făcut o contopire a celeilalte pedepse pe care o avea. Urmează ca domnul Becali să solicite contopirea acestei pedepse şi să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de trei ani. Dar după contopire Becali poate primi şi un spor de pedeapsă. Se putea aplica o pedeapsă de până la 5 ani, legea prevede că în momentul în care maximul special al unei pedepse nu este îndestulător, se poată adăuga un spor de până la 5 ani”, a declarat avocatul Mariana Ştefan.

Avocaţii anunţă că vor ataca decizia instanţei la CEDO, dar recunosc că poate dura atât de mult, încât e posibil ca Gigi Becali să îşi ispăşească pedeapsa până la soluţionarea plângerii.

Pe lângă condamnare, Becali rămâne şi fără suma de 1,7 milioane de euro, mita din dosarul Valiza. Toţi ceilalţi inculpaţi din dosarul „Valiza” au primit pedepse cu suspendare: Victor Piţurcă – un an cu suspendare pentru favorizarea infractorului, Alina Ciul şi Radu Marino – câte un an şi jumătate cu suspendare, iar Teia Sponte – doi ani cu suspendare. Decizia instanţei supreme a fost luată cu unanimitate.

Gigi Becali a aflat sentinţa în Penitenciar. Latifundiarul mai are de stat la Rahova doar câteva zile, apoi, va fi transferat la Jilava, conform procedurilor. Pe lângă atacarea la CEDO a sentinţei, singura speranţă a lui Gigi Becali este eliberarea condiţionată din închisoare, dar aceasta poate avea loc doar după executarea a două treimi din pedeapsă, adică doi ani.

 

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Mihai Stoica a dat cărțile pe față după ce Florin Tănase nu și-a prelungit contractul cu FCSB: ”Îmi doresc jucători super motivați”
Capital.ro
Apar noi obligații pentru proprietarii de case și terenuri. Cine nu respectă plătește scump. Măsura pregătită de Primărie
Playtech.ro
VIDEO Cele mai afectate etaje ale unui bloc-turn în timpul cutremurelor din Venezuela. Imaginile filmate arată unde s-au produs cele mai mari distrugeri
Adevarul
Cum arată fostul combinat Phoenix, mândria pierdută a Băii Mari. Coșul înalt de 350 de metri veghează peste zona interzisă
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un șofer a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni, în Timișoara! Câte victime sunt
iamsport.ro
De la Champions League la agricultură: investiția bio prin care Ciprian Tătărușanu și-a pregătit viața după fotbal
MediaFlux
Horoscop 26 iunie. Vineri cu ghinion pentru mai multe zodii
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?