Aproape 7 la sută dintre femeile din România acceptă recoltarea de celule stem la naştere

Aproape 7 la sută dintre femeile din România acceptă, anual, recoltarea de celule stem la naştere. Scopul final al acestor donări este, în prezent, doar cel al transplantului, şi nu tratarea unor boli, susţine conducerea Asociaţiei Române a Băncilor Acreditate de Celule Stem (ARBACS).
Filip Stan
05 iun. 2013, 18:21
Aproape 7 la sută dintre femeile din România acceptă recoltarea de celule stem la naştere

Celelalte idei, potrivit cărora celulele stem ar ajuta la vindecarea oricărei boli, sunt afirmaţii neştiinţifice, consideră conducerea ARBACS, care a anunţat că acestea vor fi combătute odată cu promovarea Codul de etică profesională în domeniul celulelor stem – lansat, miercuri, în Capitală.

Potrivit ARBACS, piaţa de celule stem din România se ridică în prezent la aproximativ 10 milioane de euro, scrie Mediafax. ARBACS susţine că trei sferturi dintre companiile de pe piaţa de celule stem fac parte din asociaţie şi acţionează etic.

Abonamentul pentru stocarea în bănci a celulelor stem oscilează între 50 şi 110 euro pe an, iar recoltarea, procesarea şi verificare produselor costă între 700 şi 1.100 de euro.

Cea mai veche stocare este de şapte ani, iar până acum au fost utilizate celule stem recoltate la naştere într-un singur caz, al unui bebeluş, intervenţia fiind realizată în SUA„, a precizat medicul Bogdan Ivănescu, de la ARBACS.

La baza Codului de etică profesională în domeniul celulelor stem stau, potrivit iniţiatorilor, reglementări europene şi interne.

Potrivit codului, părinţii trebuie să fie informaţi în mod obiectiv şi comprehensibil despre criteriile aplicate, pentru a asigura faptul ca recoltarea, transportul şi stocarea sunt realizate în conformitate cu standardele de calitate şi siguranţă legale.

Băncile de celule stem se angajează să informeze părinţii fără întârziere despre orice eveniment apărut în timpul transportului (de la locaţia de recoltare şi până la locaţia de stocare) care ar putea afecta calitatea materialului biologic colectat. Tot ele se obligă să informeze părinţii dacă, după efectuarea întregului set de teste medicale, proba biologică recoltată se dovedeşte a fi nepotrivită pentru o posibilă utilizare sau transplant. În cazul stocării cu succes a probei biologice recoltate, băncile de celule stem vor furniza părinţilor un certificat confirmator, prevede codul.

Pe durata contractului, băncile se angajează să informeze părinţii despre orice eveniment care face imposibilă stocarea pe mai departe a probei în deplină siguranţă, incluzând aici defecţiuni tehnice, caz în care părinţii trebuie să fie informaţi şi să le fie oferită restituirea tuturor banilor plătiţi

Acelşi cod de etică arată că băncile nu vor oferi clienţilor, clienţilor potenţiali sau oricăror reprezentanţi ai acestora nicio recompensă sau beneficiu care contravin legilor în vigoare sau practicilor de afaceri rezonabile şi general acceptate.

Clienţii vor fi trataţi onest şi echitabil, cu o atitudine care să le respecte independenţa, dreptul la sănătate şi la informare. Companiile membre îşi asumă voluntar şi responsabil angajamentul de a informa viitorii părinţi si personalul medical asupra beneficiilor şi limitărilor referitoare la recoltarea de celule stem, asupra caracteristicilor transplantului autolog şi alogen de celule stem, statisticilor efectuate şi făcute publice în acest domeniu de către instituţiile şi organizaţiile reprezentative”, mai prevede codul.

De asemenea, ARBACS militează pentru o informare etică, documentată şi echilibrată a viitoarelor mame si a personalului medical cu privire la posibilitatea de recoltare a celulelor stem, la posibilităţile actuale şi de perspectivă de utilizare terapeutică a grefei obţinute şi la cele două sisteme de banking de celule stem, disponibile în anumite ţări.

Promovarea serviciilor trebuie să fie exactă, echilibrată, echitabilă, obiectivă şi suficient de completă pentru a da posibilitatea celor cărora le este adresată să îşi formeze propria opinie cu privire la valoarea terapeutică a celulelor stem. Ea nu trebuie să inducă în eroare prin distorsionare, exagerare, accentuare nejustificată, omisiune sau în orice alt mod, se arată în cod.

Codul nu intenţionează să restrângă promovarea serviciilor de procesare şi stocare de celule stem sau să limiteze interacţiunea cu profesioniştii din domeniul sanitar într-un mod dăunător competiţiei echitabile. În schimb, el caută să asigure desfăşurarea tuturor activităţilor într-un mod onest, cu evitarea practicilor înşelătoare şi a potenţialelor conflicte de interes cu profesioniştii din domeniul sanitar şi în concordanţă cu legile şi reglementările din România şi UE.

Citeşte şi Celulele stem pot fi stocate gratuit, în cadrul unui program naţional. Care sunt condiţiile

DailyBusiness
Cum arată interiorul casei construite de Adela Popescu și Radu Vâlcan la țară. Actrița, încântată de rezultat
Spynews
Veste de ultimă oră pentru Bianca Drăgușanu și Chef Foa! Ce fac magistrații din București
Bzi.ro
Lora a făcut senzație pe plajă, la 43 de ani! Costumul de baie minuscul și poziţiile provocatoare au atras multe priviri! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Cum a ajuns în faliment afacerea senatorului exclus de Diana Șoșoacă, pe care aceasta l-a numit „scursură trădătoare”. Dorin Petrea a împrumutat firma cu sume uriașe
Capital.ro
A murit cea mai iubită actriță a țării. Ne-a părăsit mult prea devreme. Odihnește-te în pace!
Playtech.ro
Accident cumplit pe Valea Oltului: 7 persoane implicate, un copil de 3 ani a murit, iar 6 au ajuns la spital
Adevarul
Migrația, noul pariu electoral al AUR, după modelul partidelor suveraniste din Vest
wowbiz.ro
ULTIMA ORĂ! Crimă la metrou! O tânără de 23 de ani a fost înjunghiată din senin și a murit pe loc: „Viața ei a fost curmată mult prea devreme”
Economica.net
Noua ordine mondială. Ce acord pregăteşte Trump cu Putin
Prosport.ro
FOTO. Asta e ultima fiță cu Bănel Nicoliță. S-a desfătat cu vin și cu o brunetă
kanald.ro
Protest național pe 8 septembrie! Sindicaliștii din educație cer boicotarea noului an școlar
Cancan.ro
De nerecunoscut! Cum arată Kate Middleton după tratamentul oncologic
iamsport.ro
Mircea Lucescu a răbufnit: ”Piața e invadată de produse străine, noi ce mai avem?”
MediaFlux
Bulgaria ia fața României! Gigantul european Rheinmetall va produce proiectile și praf de pușcă de 1 miliard de euro în țara vecină
stirilekanald.ro
Costi, soția lui și un alt cuplu, morți în urma unui accident rutier, în Germania. Noua mașină i-a devenit sicriu românului și familiei lui
Trecem mai devreme la ora de iarnă în 2025. Data la care se dă ceasul înapoi