Obiceiurile sănătoase zilnice contribuie la o bună funcţionare a organismului

Obiceiurile sănătoase zilnice, chiar şi cele aparent banale, cum ar fi un mic dejun hrănitor sau plimbările regulate, contribuie la o bună funcţionare a organismului, susţin specialiştii.
Iulian Tudor
08 iun. 2013, 05:02
Obiceiurile sănătoase zilnice contribuie la o bună funcţionare a organismului

Specialiştii spun că nu întotdeauna obiceiurile fiecăruia şi alegerile alimentare sunt corecte şi nu întotdeauna acestea satisfac nevoile organismului, scrie Agerpres.

Printre cauzele cel mai des întâlnite în alimentaţia necorespunzătoare se remarcă lipsa de timp în pregătirea meselor, chiar dacă există reguli universale deja cunoscute pentru o hrănire corectă, potrivit unei informări de presă referitoare la campania „5 porţii de legume, fructe sau suc de fructe”.

Efectele alimentaţiei greşite apar repede, dar de cele mai multe ori oamenii nu-şi dau seama că acestea reprezintă un rezultat al dietei neadecvate.

Chiar dacă accesul la informaţii este facil, chiar şi la surse ştiinţifice, mulţi dintre noi nu le cunosc. Alţii le ştiu, însă nu respectă regulile de alimentaţie raţională sau pur şi simplu le neglijează. Din păcate, acestea merg pe un drum cu sens unic, pe care se pierde starea de bine a organismului. Ritmul de viaţă este în curs de acceleraţie, nu controlăm nici ceea ce mâncăm, nici când şi nici cum. Prin urmare, experţii trag semnale de alarmă şi fac apel la raţiunea şi la bunăvoinţa noastră”, a declarat dr. Şerban Damian, specialist în nutriţie.

Medicii susţin că alimentaţia necorespunzătoare are efecte directe asupra corpului, care nu trebuie subestimate.

Nu trebuie să obligăm copilul să mănânce, nu trebuie forţat să consume alimente care „trebuie”, doar pentru că este ora cinei. Obiceiul de a mânca cu forţa nu este bun, copilul trebuie lăsat să ceară singur fructe şi legume. Inventarea în comun a unei noi reţete de salată sau a unui desert din fructe, transformarea bucătăriei în laboratorul cu surprize pentru familie, gustarea prin jocuri de tipul „cine ştie răspunde” pentru recunoaşterea fructelor, legumelor sau a sucurilor îi vor face mai atenţi pe cei mici, iar aceştia vor cere singuri să mănânce ceea ce au refuzat mai devreme”, recomandă specialiştii.

Expertul campaniei „5 porţii de legume, fructe sau suc de fructe” dr. Şerban Damian susţine că „învăţarea obiceiurilor alimentare corecte este laborioasă”.

„Cu toate acestea, alocarea timpului şi răbdarea vor avea consecinţe pozitive asupra întregii vieţi de adult. Dieta echilibrată şi adecvată, consumul regulat de legume, fructe şi sucuri îi vor menţine în formă şi vor contribui la starea de bine. Să ne amintim acest lucru în fiecare zi!”, a spus acesta.

În cadrul instituţiilor preşcolare din România au fost incluse programe educaţionale special elaborate. Grădiniţele participante vor desfăşura ore corespunzătoare, folosind materiale tematice pregătite de specialiştii în educaţie integrată de predare (scenarii speciale şi cărticele de colorat, integrând prin joacă importanţa consumului de 5 porţii de legume, fructe sau suc 100% natural pentru a cunoaşte principiile dietei corecte).

Citeşte şi Călătorii culinare: Idei de mic dejun sănătos din jurul lumii

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Clubul din România a intrat în insolvență, dar transferă jucători de la Steaua! Exclusiv
Capital.ro
Retragere sau depunere bani la bancomat. Se aplică pentru toți cei care folosesc numerar. Pragul de la care banca anunță Fiscul
Playtech.ro
La ce vârstă se pensionează militarii în România vs cei din statele NATO. Diferențe majore între sistemele de pensii. Cum le sunt calculate pensiile
Adevarul
Miza controlului în Donbas: Rusia își concentrează forțele în jurul unui nod strategic
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
Viorel Păunescu și Victor Pițurcă ar fi vrut să-l țepuiască pe Gigi Becali: ”Hai să-l ardem pe gâscanul din Pipera!”
MediaFlux
Sânzienele sau Drăgaica 2026. Obiceiuri și tradiții populare care trebuie respectate
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?