Alianţa PSD-PNL spulberă concurenţa în primele exit-poll-uri pentru europarlamentare. Şoşoacă ar putea produce o mare surpriză

Românii ies la vot în număr mult mai mare decât la alegerile precedente, după arată datele de prezență în timp real prezentate de BEC. Primele date de tip exit-poll pentru alegerile europarlamentare arată că Alianța PSD-PNL este în zona țintei propuse, pragul de 50%.
Filip Stan
09 iun. 2024, 12:55
Alianţa PSD-PNL spulberă concurenţa în primele exit-poll-uri pentru europarlamentare. Şoşoacă ar putea produce o mare surpriză

Pe lângă performanţa previzibilă a coaliţiei PSD-PNL, cea mai strânsă luptă se dă între Alianţa Dreapta Unită – formată din USR, PMP şi Forţa Dreptei – şi Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), despărţite de doar două procente în primele date exit-poll.

O mare surpriză ar putea să o producă, din nou, senatoarea Diana Şoşoacă, al cărei partid, SOS România, este creditat cu un scor de 6%, ceea ce ar însemna intrarea în Parlamentul European, dacă cifrele se menţin.

Alianța PSD-PNL – 50%

AUR – 16%

Alianta Dreptei (USR-PMP-Forța Dreptei) – 14%

SOS România – 6%

Citeşte şi: EXIT POLL ALEGERI 2024, ORA 12. Primele cifre confirmă sondajele, luptă strânsă la Primăria Capitalei. Surprize mari şi la sectoare

În ziua alegerilor europarlamentare, vor fi organizate trei exit-poll-uri la nivel național. Unul va fi la Râmnicu Sărat, făcut de Fundaţia „Biroul de Cercetări Sociale”, unul pe întreg județul Mureș, de care se va ocupa Sodiso Research SRL, și un al treilea – al companiei Sondaje Marketing Relaţii Publice SRL – pentru oraşul Luduş din judeţul Mureş.

Operatorii pot culege date pe o arie de 500 de metri a secţiilor de votare, fără a avea voie în interiorul lor și fără să tulbure liniştea şi ordinea publică. De asemenea, pe lângă acestea, vor fi făcute și sondaje locale.

Spre deosebire de alegerile locale din aceeași zi, unde sunt mai multe buletine, la alegerile europarlamentare votul se exprimă pe o singură listă. Pe buletinul de vot vor fi listate partidele politice sau alianțele electorale care participă la alegeri și candidații propuși de fiecare partid sau alianță pentru funcția de europarlamentar.

Se va vota o singură listă și nu este posibilă votarea individuală a candidaților. Pe lista pentru europarlamentare au fost înscrise 12 partide și alianțe și patru candidați independenți.

Citeşte şi: Rareș Hopincă, după ce a fost la alegeri. Cum a avut grijă ca votul să fie „neperturbat”: „Sectorul 2 poate mai mult și trebuie să se dezvolte mai bine”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT