Dan Voiculescu dă SFATURI despre democraţie şi justiţie MAGISTRAŢILOR

Preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a trimis o scrisoare deschisă Consiliului Superior al Magistraturii şi Asociaţiei Magistraţilor din România, în care dă sfaturi despre democraţie şi funcţionarea presei în România. Iniţiativa vine în contextul în care CSM a cerut anchetarea modului în care moderatorii Anetna 3 au atacat justiţia.
Iulian Tudor
09 iun. 2013, 09:48
Dan Voiculescu dă SFATURI despre democraţie şi justiţie MAGISTRAŢILOR

Scrisoarea lui Dan Voiculescu a fost publicată în contextul în care moderatori ai Antenei 3 vor fi anchetaţi pentru o serie de declaraţii publice, fapt considerat de autorul scrisorii „fără precedent în spaţiul euro-atlantic”, unde „delictul de opinie nu este incriminat”.

„În calitate de cetăţean român ale cărui drepturi civile, inclusiv cel la petiţie, nu au fost încă îngrădite”, Dan Voiculescu le adresează reprezentanţilor celor două instituţii câteva sfaturi, pe blogul personal. Sfaturile sunt adresate sub forma unor întrebări retorice şi se referă la faptul că judecata magistraţilor ar putea fi influenţată de o campanie dusă în presă împotriva sa şi a trustului de presă pe care l-a fondat.

România are nevoie de echilibru şi obiectivitate. România are nevoie de un Consiliu Superior al Magistraturii plasat deasupra oricăror partizanate. România are nevoie de încredere în magistraţi. După 8 ani de excese din toate părţile, din toate taberele, avem încă şansa să eliberăm instituţiile statului de ideologii, stereotipuri şi subordonări oculte. Eşecul mandatelor prezidenţiale ale domnului Traian Băsescu a demonstrat că modelul ‘arbitrului jucător’ este nociv pentru România. Este nociv pentru democraţie. Este nociv pentru încrederea românilor în instituţiile fundamentale ale statului„, a scris Dan Voiculescu în scrisoarea sa.

Acesta s-a arătat convins că, în urma acestei scrisori, „se va comunica din nou că Voiculescu pune presiune pe justiţie”, şi i-a sfătuit pe reprezentanţii CSM şi AMR „să treacă dincolo de manipulări şi prejudecăţi”.

Aveţi responsabilitatea credibilităţii justiţiei din România, nu o irosiţi în adversităţi personale. Acest mesaj este trimis inclusiv partenerilor noştri europeni (Comisia Europeană, Parlamentul European)„, a adăugat liderul conservator.

Judecătorul CSM, Horaţiu Dumbravă, a comentat la România TV, referitor la scrisoarea lui Dan Voiculescu:

„Aş face referire la raportul de ţară, publicat de Comisia Europeană în ianuarie 2013, unde se arată foarte clar că România ar trebuie să-şi instituie un cadru clar, legal, în ceea ce priveşte critica hotărârilor judecătoreşti. Cred că este nevoie să avem şi conştiinţa că este în interesul României să nu încălcăm anumite limite şi să vedem care sunt aceste limite. Eu privesc din perspectiva mea de judecător. Nu este vorba de niciun fel de anchetă. Acel comuncat de presă aduce la cunoştinta publicului că inspecţia judiciară urmează să efectueze verificări asupra faptelor alegate. Inspecţia judiciară va face propuneri şi plenul CSM va dispune. Sigur, plenul se va pronunţa asupra rezultatului inspecţiei judiciare”.

Nu este prima dată când Dan Voiculescu le scrie judecătorilor de la CSM. În februarie 2013 acesta a mai adresat o scrisoare CSM, în care cerea „să adopte o pozitie oficială referitoare la criteriile pe care toate instituţiile de presă ar trebui să le asume atunci când se referă la dosare aflate în stare de judecată, respectând evident libertatea presei şi dreptul publicului la o informare corectă şi completă”. Şi atunci, Dan Voiculescu era deranjat de o serie de articole de presă care prezentau acte şi dovezi în cazul dosarului Institutului de Cercetări Alimentare.

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
„Este ultimul la toate antrenamentele! Dacă el mănâncă cinci fripturi și vrea să joace fotbal…” Valeriu Iftime, ultimatum dur pentru Jovan Markovic
Capital.ro
Siegfried Mureșan, despre negocierile pentru învestirea Guvernului. Ce șanse are premierul desemnat de Nicușor Dan: Noi pornim de la 169 de voturi
Playtech.ro
Ce trebuie să conțină dosarul pentru finanțarea bateriilor fotovoltaice. Prosumatorii pot primi până la 15.000 de lei
Adevarul
Supertunelul care spulberă, după 52 de ani, recordul Transfăgărășanului. Tunelul Holdea vede lumina din ambele capete
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Dănuț, un tată a 9 copii din Suceava, și-a pierdut viața în urma unei tragedii la locul de muncă
iamsport.ro
Șterge pe jos cu componentul Generației de Aur: ”Proctologul lui Burleanu! Am fost de 1.000 de ori mai bun fotbalist decât el”
MediaFlux
Examenul vieții pentru Putin. Președintele Rusiei dă testul în fața oamenilor
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte