Preşedintele afgan acordă Londrei un ultimatum pentru transferul de deţinuţi la Kabul

Preşedintele afgan Hamid Karzai a cerut ca toţi deţinuţii capturaţi de forţele britanice să fie trimişi la Kabul în două săptămâni, adăugând că dacă se va depăşi acest termen Londra se va face vinovată de încălcarea suveranităţii Afganistanului.
Alina Costache
09 iun. 2013, 09:35
Preşedintele afgan acordă Londrei un ultimatum pentru transferul de deţinuţi la Kabul

„Prelungirea detenţiei acestor prizonieri de către forţele britanice ar constitui o încălcare a suveranităţii naţionale afgane şi a legilor sale”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui afgan, Aimal Faizi, într-un comunicat, informează Agerpres.

Karzai a fixat un ultimatum pentru 22 iunie. Ambasada britanică la Kabul a fost informată.

Forţele britanice din Afganistan deţin de luni de zile la baza de la Camp Bastion până la 90 de afgani, suspectaţi de complicitate cu talibanii, potrivit unor informaţii transmise de BBC şi confirmate de Ministerul britanic al Apărării.

Marea Britanie şi-a făcut imediat cunoscută intenţia de a relua în cursul lunii iunie transferurile acestor deţinuţi către autorităţile judiciare afgane.

Ministrul apărării Philip Hammond a suspendat în noiembrie operaţiunile a deţinuţilor către justiţia afgană din cauza „riscului de rele tratamente” în închisorile afgane.

Potrivit Ministerului Apărării, forţele britanice din Afganistan au dreptul să ţină în închisoare suspecţi timp de 96 de ore, o durată care poate fi prelungită în anumite circumstanţe excepţionale.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT