Tristeţe mare la Delfinariul din Constanţa: A murit unul din cei trei delfini

Una dintre cele trei vedete ale Delfinariului din Constanţa, masculul Pei-Pei, în vârstă de şapte ani, a decedat sâmbătă, din cauze necunoscute.
Cristina Dinu
09 iun. 2013, 11:45
Tristeţe mare la Delfinariul din Constanţa: A murit unul din cei trei delfini

Şefa Secţiei Delfinariu din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii (CMSN) Constanţa, Angelica Curlişca, a afirmat că deşi nu dăduse semne anterioare de boală sau suferinţă, în ultimele zile se manifestase mai puţin activ, informează Agerpres.

Cei trei delfini, masculul Pei-Pei (4 ani) şi femelele, Chen-Chen şi Ni-Ni de 5 şi 7 ani, a doua generaţie de delfini concepuţi şi născuţi în captivitate, fuseseră achiziţionaţi de la Acvariul din Beijing, în anul 2010 de către Consiliul Judeţean Constanţa, la preţul de 527.000 de dolari, plus 200.000 de euro transportul. Achiziţia, una de mare perspectivă, urma să ducă la dezvoltarea şi diversificarea spectacolelor de dresaj, oferite turiştilor atât pe perioada verii cât şi iarna, în bazinul acoperit, dar să creeze şi premisele cercetării ştiinţifice pentru înmulţirea în captivitate a cetaceelor, la Constanţa. Mai mult, luând în calcul succesul care la avut introducerea în spectacole a celor trei staruri, Consiliul Judeţean Constanţa a organizat în anul 2012 un concurs cu premii pentru realizarea unui proiect arhitectonic pentru construirea unui oceanarium, pe locaţia Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, în baza unui proiect realizat prin fonduri europene.

Potrivit dresorilor, după sosirea la Constanţa, Pei-Pei s-a remarcat drept cel mai cooperant şi jucăuş dintre cei trei delfini, fiind cel care ieşea din bazin, în timpul reprezentaţiilor, pentru a da noroc cu spectacorii, cu aripioara ventrală.

În zilele următoare anatomo-patologii vor efectua necropsia pentru a stabili cauzele ce au determinat decesul delfinului, iar specialiştii nu întrevăd posibilitatea achiziţionării, în scurt timp, a unui alt mascul. Listele de aşteptare pentru un delfin născut în captivitate şi apt pentru dresaj sunt lungi şi, în plus, el trebuie acceptat de cele două femele.

Delfinii din specia Tursiops Truncatus trăiesc, în general, între 40 şi 50 de ani.

Masculul Pei-Pei este cel de-al doilea delfin pe care Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa îl pierde în ultimii patru ani, după ce în iulie 2009, veteranul Mark tot din specia Tursiops Truncatus, a murit de bătrâneţe, acesta fiind capturat în Marea Neagră prin harponare şi adus în bazinul delfinariului în anul 1985.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Prințesa de Aur își vinde apartamentul. Cum arată locuința din Pitești a cântăreței | FOTO
Fanatik.ro
Adevăratul motiv pentru care Edi Iordănescu a refuzat să semneze cu CFR Cluj: „Nu vreau să antrenez în orice condiții!”
Capital.ro
Cum se solicită pensia pentru limită de vârstă dacă ați lucrat în mai multe state din UE. Reguli privind calculul, plata și condițiile de acordare
Playtech.ro
Cât curent consumă românii anual. Tabelul care arată cifrele exacte, stăm prost faţă de restul Europei
Adevarul
Inteligența artificială transformă departamentele de resurse umane. Milioane de locuri de muncă ar putea fi afectate
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
Adrian Ilie a dat lovitura! Afacerea care i-a adus mai mulți bani decât contractele din fotbal
MediaFlux
Se pregătește suspendarea lui Nicușor Dan. Anunț oficial
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România