Anunțul momentului: experții din SUA oferă asistență pentru construcția Centrului de Excelență pentru Diagnosticare și Tratament cu Protonoterapie din România

În luna iunie încep procedurile pentru construcția și dotarea primului centru de excelență din România pentru tratamentul bolnavilor cu afecțiuni oncologice, prin protonoterapie, anunță secretarul de stat Alexandru Rogobete.
Filip Stan
20 iun. 2024, 18:58
Anunțul momentului: experții din SUA oferă asistență pentru construcția Centrului de Excelență pentru Diagnosticare și Tratament cu Protonoterapie din România

În urma unei vizite la cel mai mare centru de Protonoterapie din SUA – Miami Cancer Institute, Proton Therapy Center & Research Building, secretarul de stat din Ministerul Sănătății Dr. Alexandru Rogobete a anunțat că experții din SUA au oferit detalii tehnice necesare pentru construcția și dotarea unui centru similar de excelență pentru diagnosticare și tratament cu protonoterapie din România.

Proiectul de 100 de milioane de euro din fonduri europene nerambursabile ar putea intra în procedurile de achiziție chiar din luna aceasta, explică secretarul de stat Alexandru Rogobete, responsabil cu implementarea PNRR în Sănătate.

”Construim în România primul centru de excelență dedicat diagnosticării și tratamentului cu protonoterapie din întreaga regiune. Avem fondurile necesare alocate atât pentru construcție cât și pentru dotare. Este un mare plus că proiectul nostru din România poate beneficia de expertiza și experiența celor care au construit centre similare în lume, în special în SUA”, a declarat secretarul de stat Dr. Alexandru Rogobete.

Studiul de piață pentru demararea procedurilor de achiziție a fost anunțat de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila încă din 9 mai.

„Protonoterapia se va face, pentru prima oară, în România! Un pas hotărât în direcţia corectă, după cele 7 centre noi de radioterapie deblocate şi finanţate de MS. Astăzi am demarat studiul de piaţă pentru construcţia, la Institutul Oncologic Bucureşti, a primului Centru Naţional de Protonoterapie din Europa de Sud-Est”, a anunțat ministrul sănătății, Alexandru Rafila.

Protonoterapia salvează România

Protonoterapia, cunoscută și sub denumirea de terapie cu fascicul de protoni, este o formă avansată de radioterapie utilizată pentru tratarea cancerului. Aceasta folosește protoni, care sunt particule încărcate pozitiv, pentru a furniza radiații direct către tumoare, cu o precizie foarte mare.

Terapia cu protoni permite o direcționare precisă a radiației, reducând expunerea țesuturilor sănătoase din jurul tumorii. Aceasta este posibilă datorită fenomenului de „vârf Bragg,” unde protonii eliberează maximul de energie la un punct specific înainte de a se opri, distrugând celulele tumorale​ (MD Anderson Cancer Center)​​ (Hopkins Medicine)​.

Protonoterapia reprezintă o opțiune de tratament eficientă și avansată pentru anumite tipuri de cancer, oferind beneficii semnificative în ceea ce privește precizia și reducerea efectelor secundare comparativ cu radioterapia tradițională.

 

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
FCSB – Dinamo în sferturi și Rapid – Craiova în semifinalele din Cupa României? Toate calculele după tragerea la sorți a grupelor
Capital.ro
Primești bani ca să călătorești prin Europa timp de 8 săptămâni. Ce trebuie să facă persoana aleasă
Playtech.ro
Românii cheltuie mai puțin pentru servicii. Domeniile în care încasările au scăzut cel mai mult în 2026
Adevarul
Marea ipocrizie de la Evaluarea Națională: de ce preferăm note umflate în locul unei testări reale
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
A spus care ar fi motivul real pentru care Baiaram nu a plecat încă de la Craiova: ”Asta e de fapt povestea!”
MediaFlux
Lovitură pentru Bolojan și PNL! Au pierdut toate procesele
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat