Actele autentice vor fi întocmite într-un singur exemplar original, ce se va păstra la notariat

Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România anunţă că, în curând, va intra în vigoare regulamentul pentru punerea în aplicare a Legii 36/1995 modificată în luna ianuarie, una din noutăţi fiind că actul autentic va fi întocmit într-un singur exemplar original, care se va păstra în arhiva notarului public, iar părţile vor primi câte un duplicat.
Filip Stan
10 iun. 2013, 15:24
Actele autentice vor fi întocmite într-un singur exemplar original, ce se va păstra la notariat

Începând cu 1 ianuarie 2013 a intrat în vigoare Legea 77/2012 pentru modificarea şi completarea Legii notarilor publici şi a activităţii notariale 36/1995, care a marcat însemnate schimbări în activitatea notarială. În scurt timp va intra în vigoare şi regulamentul pentru punerea în aplicare a Legii 36/1995, republicată.

„O modificare notabilă o constituie prevederea potrivit căreia actul autentic va fi întocmit într-un singur exemplar original, care se va păstra în arhiva notarului public. Prin urmare numai acesta şi anexele sale urmează să fie semnate de părţi şi, după caz, de alte persoane prevăzute de lege. În schimb, părţile vor primi câte un duplicat de pe actul original, fără plata unor taxe suplimentare; duplicatul va purta numai semnătura notarului şi sigiliul biroului notarial şi va avea aceeaşi forţă probantă şi, după caz, executorie ca şi originalul actului”, a precizat UNNPR.

„Prin încheierea actelor notariale într-un singur exemplar original în primul rând se va reduce şi poate chiar se va elimina posibilitatea falsificării înscrisurilor notariale ce poartă semnăturile părţilor. Pentru îndeplinirea obligaţiei de comunicare a actelor autentice notariale către oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară, Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, poliţie, oficiile de stare civilă, direcţiile de taxe şi impozite etc. se vor folosi tot duplicate. După cum s-a arătat, toate duplicatele eliberate în ziua autentificării actului sunt scutite de plata oricărui onorariu suplimentar”, a explicat Uniunea Notarilor.

UNNPR a adăugat că această procedură a încheierii actului notarial autentic într-un singur exemplar se întâlneşte în majoritatea ţărilor membre ale Uniunii Europene, în ţări cu veche tradiţie în domeniul notarial cum sunt Franţa, Belgia, Italia, Germania.

În actualul context legislativ, copiile legalizate din arhivă vor semăna, ca formă, cu duplicatul actului autentic existent în arhiva notarului public; după formula de duplicat se va aplica încheierea de legalizare a copiei. Orice notar poate întocmi copii legalizate de pe duplicatele emise de orice alt notar.

Ulterior datei la care s-a autentificat actul, eliberarea unui duplicat va putea fi făcută numai de notarul public care deţine arhiva în care se află exemplarul original.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Tavi Popescu, cauzele unei căderi uluitoare la FCSB: „Mintea e otrăvită”. Exclusiv
Capital.ro
Călin Georgescu a făcut semnul secret. Ce semnificație avea semnul făcut de Elena Udrea: Nu e nimic întâmplător
Playtech.ro
Plățile cash se limitează! Intră în vigoare noile reguli. Cât vor mai putea plăti românii cu numerar
Adevarul
Cum poate exploata Ucraina vulnerabilitățile sistemului de apărare al Rusiei. Mutarea ce poate da o lovitură devastatoare capacităților Moscovei
wowbiz.ro
Ce se întâmplă cu Dan Petrescu, după ce s-a aflat că se confuntă cu probleme de sănătate! Daniel Pancu, dezvăluiri neașteptate după revederea cu antrenorul: „Am fost surprins…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Haos la Gara de Nord! Un bărbat a urcat pe acoperiș și a aruncat cu cărămizi și tencuială în trecători și mașini
iamsport.ro
Fostul concurent de la Survivor îl face praf pe Cătălin Moroșanu: ”Mințea foarte mult ca să mai ciugulească un salariu! Am fost cel mai dezamăgit de el, îl admiram”
MediaFlux
Bani în plus la pensie și în 2026. Ministrul Muncii, Florin Manole dă vestea pensionarilor
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Marco? Primele date despre moartea suspectă a tânărului de 18, găsit fără suflare de mama sa după ce a fost la o petrecere
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde