Propunerea USR de modificare a Legii Pensiilor, un joc electoral de la cei care ar fi condamnat seniorii României la sărăcie pentru decenii

Uniunea Salvați România (USR) a propus recent o serie de modificări la legislația privind pensiile în România, pretinzând că aceste schimbări sunt necesare pentru a asigura sustenabilitatea sistemului de pensii și pentru a reduce inechitățile existente.
Filip Stan
27 iun. 2024, 12:55
Propunerea USR de modificare a Legii Pensiilor, un joc electoral de la cei care ar fi condamnat seniorii României la sărăcie pentru decenii

Propunerea vine însă tocmai de la cei care, aflați la guvernare alături de PNL în trecut, au blocat majorarea pensiilor prin includerea unui plafon de 9,4% din PIB pentru pensii în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). O măsură care ar fi condamnat seniorii României la sărăcie pentru următoarele decenii, dacă PSD nu ar fi intervenit și negociat cu oficialii Comisiei Europene.

„Respectul” USR pentru pensionari: zero creșteri, pensii plafonate pe 50 de ani

În 2021, când USR se afla la guvernare, nu au fost acordate niciun fel de majorări pentru pensii. Mai mult, în cadrul propunerii PNRR din partea României, USR a introdus o propunere de reformă care introducea zero creșteri ale veniturilor pensionarilor și o plafonare pentru 50 de ani.

Mai mult, un ministru USR în funcție la acea vreme, a făcut o afirmație controversată, sugerând cu cinism că românii ar trebui să muncească până la ultimele clipe, fără a se bucura de pensie. În cadrul unei emisiuni la HotNews, moderatoarea emisiunii l-a întrebat pe Cristian Ghinea, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene: „La o speranță de viață de 70 de ani, credeți că cineva vrea să iasă din câmpul muncii cu picioarele înainte? Mă scuzați…“

„Păi, asta este prezumția pe care mergem și sunt foarte mulți oameni care vor opta așa, dar să știți că speranța de viață reală la momentul ieșirii la pensie nu este 70 de ani, asta e speranța de viață la naștere. “, a răspuns Ghinea.

Membrii USR cer acum sesiuni extraordinare ale Parlamentului pentru a modifica legea pensiilor. Însă aceste acțiuni și declarații vin în contradicție cu acțiunile USR din trecut, care au fost dăunătoare pentru același segment al populației pe care susțin astăzi că îl apără.

Angajamentul PSD pentru pensionari, respectat

În contrast, PSD a demonstrat un angajament solid și continuu față de bunăstarea pensionarilor români. Odată cu revenirea PSD la guvernare, au fost luate o serie de decizii care au adus îmbunătățiri semnificative pentru sistemul de pensii. Pensiile au fost majorate de mai multe ori și, în plus, vor continua să fie ajustate pozitiv, în beneficiul vârstnicilor, în luna septembrie a acestui an.

Adoptarea unei noi Legi a pensiilor a permis recalcularea acestora, oferind un sprijin mai just și adecvat pentru pensionari. În plus, plafonul de 9,4% din PIB, introdus de USR în PNRR, a fost eliminat prin eforturile de negociere ale PSD și ale premierului Marcel Ciolacu cu reprezentanții Comisiei Europene. Această măsură a fost esențială pentru a permite recalcularea și majorarea pensiilor, asigurând astfel o mai bună protecție socială pentru seniorii României.

Efectul politicilor PSD de sprijin al românilor vulnerabili: pensiile au crescut cu 13,8%

Datorită eforturilor Guvernului condus de Marcel Ciolacu, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), pensia medie lunară în România a atins valoarea de 2.418 lei, în primul trimestru al anului 2024. Aceasta reprezintă o creștere de 13,8% față de trimestrul precedent. Majorarea pensiei medii lunare și ajustarea raportului dintre pensii și salarii reflectă eforturile continue ale social-democraților de a îmbunătăți condițiile de trai pentru pensionari, un obiectiv major al asumat încă de la intrarea la guvernare. Mai mult, față de primul trimestru din 2023, pensia medie de asigurări sociale a crescut cu circa 14,3%, până la 2.290 lei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ofertă din China pentru „perla” lui Gigi Becali de la FCSB!? „Are clauză 50 de milioane!”
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ger ca iarna în România, la început de noiembrie. Meteorologii anunță temperaturi sub -10 grade. Cât durează frigul
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
România s-a cutremurat în această dimineață! Ce magnitudine a avut seismul
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT