Alimentul esenţial care s-a scumpit aproape de trei ori. Ce măsuri ia Guvernul

Spania va elimina temporar taxa pe vânzări la uleiul de măsline, pentru a-i ajuta pe consumatori să facă faţă majorării preţurilor, a informat Guvernul de la Madrid.
Mircea Filipescu
27 iun. 2024, 17:03
Alimentul esenţial care s-a scumpit aproape de trei ori. Ce măsuri ia Guvernul

Spania este cel mai mare producător şi exportator mondial de ulei de măsline, dar valurile de căldură şi seceta prelungită au redus producţia de măsline. Preţul uleiului de măsline în Spania a crescut semnificativ, pe fondul presiunilor inflaţioniste globale şi al reducerii producţiei. Preţurile au crescut şi în alte ţări mediteraneene.

Din septembrie 2020, preţul uleiului de măsline a crescut cu 272% în Spania, conform datelor Ministerului Agriculturii. În prezent, o sticlă de cinci litri de ulei de măsline poate costa peste 50 euro (53 de dolari) la un supermarket din Spania. Locuitorii folosesc uleiul de măsline la gătit şi ca ingredient în salate, sandvişuri, legume şi alte feluri de mâncare.

Gospodăriile din Spania au consumat anul trecut în medie şase litri pe persoană, comparativ cu 0,4 litri în cazul consumatorilor internaţionali, conform Ministerului Agriculturii. Dar majorarea preţului i-a determinat pe unii consumatori să folosească uleiuri mai ieftine.

Citeşte şi: Cum poţi primi până la 30.000 de euro pentru a te muta în Italia. Care sunt procedura şi condiţiile

Deja Guvernul a redus taxa pe vânzări la uleiul de măsline de la 10% la 5%, ca parte a măsurilor contra inflaţiei ridicate.

În perioada iulie-septembrie, nu vor aplicate taxe pe vânzări la uleiul de măsline, iar în perioada septembrie-decembrie taxa va fi de 2%. Apoi se va aplica o taxă de 4%, iar uleiul de măsline va fi considerat aliment de bază.

Ministrul Trezoreriei, María Jesus Montero, a afirmat că decizia reflectă „importanţa uleiului de măsline în dieta mediteraneeană şi un stil de viaţă sănătos”.

Citeşte şi: Supermarketul din România care oferă VOUCHERE pe sticlele reciclabile. Superpromoţia este limitată şi nu poate fi convertită în cash

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
O fetiță de 5 ani a fost ucisă cu mașina în fața unei școli din București! Traficul este blocat
Fanatik.ro
Ultimele vești despre starea de sănătate a selecționerul României: „Mircea Lucescu e ca un leu în cușcă! Antibioticele și-au făcut efectul, abia așteaptă să iasă din spital”. Exclusiv
Capital.ro
România poate înceta să existe. Pericolul pe care numai Călin Georgescu l-a observat: Până la jumătatea acestui secol!
Playtech.ro
Vremea o ia razna! Ce urmează după valul de frig, meteorologii nu se aşteptau la aşa temperaturi din nou
Adevarul
Un pensionar a fost chemat în instanță după ce și-a cumpărat umbrele de pe Temu: confuzia care i-a adus probleme
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Ce îi amenință, de fapt, viața lui Mircea Lucescu. Apropiații rup tăcerea despre starea antrenorului: „I se injectează…” | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
„Drum lin către stele, frățiorul meu!” Mesajul plin de durere postat de fratele lui Edi, tânărul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma accidentului din Suceava
iamsport.ro
Este pregătit să renunțe la miliardarii români pentru o echipă din SuperLigă!
MediaFlux
Un simbol industrial al epocii Ceaușescu renaște și devine hub urban. Clădirea e proiectată să reziste la un cutremur de 9,4 grade
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil