A doua zi de proteste la regia de transport public din Râmnicu Vâlcea

Peste 100 de şoferi de autobuze şi mecanici ai regiei de transport din Râmnicu Vâlcea protestează, marţi, pentru a doua zi consecutiv. Din această cauză transportul în comun continuă să fie blocat în municipiu, protestatarii cerând majorarea salariilor şi demisia directorului regiei.
Iulian Tudor
11 iun. 2013, 05:57
A doua zi de proteste la regia de transport public din Râmnicu Vâlcea

Şoferii s-au deplasat, marţi dimineaţă, în faţa pavilionului administrativ al unităţii, unde scandează „Demisia”, ei refuzând să plece cu maşinile pe traseu pentru a doua zi consecutiv, scrie Mediafax.

Cei peste 100 de şoferi de autobuze şi mecanici ai regiei de transport care participă la protest cer majorarea salariilor şi demisia directorului unităţii, pe care îl acuză că a făcut angajări nejustificate.

Protestatarii de la regia de transport au avut, luni, o serie de negocieri cu conducerea regiei, în prezenţa reprezentanţilor primăriei, însă acestea au eşuat şi urmează să fie reluate marţi.

„Noi cerem mărirea salariilor cu 25 la sută şi solicităm în continuare ca acest director să plece. El dezinformează opinia publică şi pe reprezentanţii primăriei. A făcut angajări nejustificate, cu salarii mari, iar noi muncim ca sclavii pe bani puţini”, a spus unul dintre protestatari.

Directorul regiei de transport, Ion Popescu, a anunţat, cu o zi în urmă, că marţi reprezentanţii societăţii vor solicita magistraţilor vâlceni să se pronunţe asupra legalităţii protestului, iar angajaţii vor fi înregistrati ca absenţi nemotivat la serviciu în perioada în care vor protesta.

Transportul în comun este blocat la Râmnicu Vâlcea de luni dimineaţă, după ce şoferii regiei de transport au refuzat să plece pe traseu, reclamând că nu le sunt mărite salariile şi că în ultimele luni în societate au fost făcute nejustificat angajări.

Primarul interimar al municipiului Râmnicu Vâlcea, Gheorghe Matei, care a mers, luni, la sediul regiei pentru a discuta cu angajaţii, le-a cerut şoferilor să reia activitatea, spunând că va fi făcută o analiză asupra angajărilor din ultimele luni şi va fi verificată activitatea managerială a directorului unităţii, Ion Popescu, însă negocierile cu protestatarii au eşuat.

Directorul general al regiei locale de transport, Ion Popescu, spunea, la rândul său, că nu va demisiona şi că va avea o întâlnire cu conducerea Primăriei Râmnicu Vâlcea pentru a soluţiona conflictul de muncă.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Soția lui Duckadam a răbufnit din cauza indemnizațiilor de merit pentru Steaua 86: „Este inadmisibil! Helmut a fost lăsat de izbeliște de Armată!”
Capital.ro
Salariile din resurse umane: cât câștigă un recrutor, un analist HR și un manager
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT