Calendar ortodox 2 iulie 2024. Sfântul „cel cinstit, bun şi mare” cunoscut de toţi românii este pomenit marţi în 44 de biserici

Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne este pomenită în calendarul creştin ortodox în ziua de 2 iulie.
Filip Stan
01 iul. 2024, 14:29
Calendar ortodox 2 iulie 2024. Sfântul

Calendar ortodox 2 iulie 2024. Este pomenit Sfântul Voievod Ştefan cel Mare al Moldovei (1457-1504), numit de popor cinstit, bun, mare şi sfânt.

SĂRBĂTORI RELIGIOASE – 2 iulie
Ortodoxe
Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne; Sf. Voievod Ştefan cel Mare; Sf. Ier. Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului
Duminica a 4-a după Rusalii

Greco-catolice
Duminica 4 dR. Aşezarea veşmântului Maicii Domnului în Vlaherne

Romano-catolice
Duminica a 13-a de peste an
Sf. Bernardin Realino, pr.

Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne este pomenită în calendarul creştin ortodox în ziua de 2 iulie.

Sărbătoarea Aşezării veşmântului Născătoarei de Dumnezeu aduce aminte de un eveniment petrecut în timpul împăratului Leon cel Mare (457-474), când sfântul veşmânt al Maicii Domnului a fost pus în Biserica Vlaherne din Constantinopol.

Înainte de aceasta, doi senatori, Galvie şi Candid, au plecat la Ierusalim să se închine la Sfântul Mormânt. După ce au ajuns la locurile de închinare, au mers prin Galileea, apoi s-au dus în Nazaret dorind să vadă şi casa unde a copilărit şi a trăit Mântuitorul Hristos.

Calendar ortodox iulie 2024. Sărbători religioase în iulie 2024. Tradiţii şi superstiţii de Cosmandin, Pricup, Sf Ilie şi Sf Pantelimon

Peste noapte au rămas în casa unei bătrâne, care deţinea din familie, din generaţie în generaţie, veşmântul Preacuratei Fecioare Maria, Maica lui Hristos Dumnezeu.

Veşmântul a fost primit după mutarea la cer a Maicii Domnului, de către o strămoaşă a acestei femei, fecioară, care l-a avut în grija sa şi l-a încredinţat la rândul său unei alte fecioare din neam.

La racla cu sfântul veşmânt al Maicii Domnului, veneau bolnavii şi se tămăduiau, rugându-se Maicii Domnului cu toată puterea credinţei lor.

Cei doi au înlocuit racla cu alta asemănătoare, şi întorşi la Constantinopol, au aşezat veşmântul chiar în casa lor, unde aveau un paraclis.

Un timp au ţinut ascuns faptul că au adus sfântul veşmânt, datorită însă mulţimii minunilor săvârşite acolo au fost nevoiţi să mărturisească mai întâi patriarhului, apoi chiar împăratului despre cele întâmplate.

Veşmântul a fost luat într-un sicriu împodobit cu aur, cu argint şi cu pietre scumpe şi a fost dus în Biserica Vlaherne.

S-a hotărât în acea împrejurare ca pe viitor să se prăznuiască punerea veşmântului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în ziua de 2 iulie.

Marcel Ciolacu, anunţ din Turcia despre retrocedarea sabiei lui Ştefan cel Mare. Piesa este expusă la Muzeul Topkapî din Istanbul VIDEO

Biserica Vlaherne era situată în apropierea ţărmului Cornului de Aur, în afara zidurilor oraşului Constantinopol. Pentru a fi protejată a fost construit un zid de apărare în jurul ei. Asemenea Catedralei Sfânta Sofia, această biserică a fost un centru al Ortodoxiei, în fiecare vineri aici se oficia priveghere de toată noaptea, în cinstea Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului (Vlahernitissa).

* Sfântul Voievod Ştefan cel Mare a fost canonizat de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române la 20 iunie 1992, pentru râvna sa întru apărarea credinţei ortodoxe, pentru marile sale vitejii şi pentru numeroasele sale ctitorii, mănăstiri şi biserici, care împodobesc şi astăzi Moldova.

Ştefan cel Mare, fiul lui Bogdan al II-lea al Moldovei, a fost uns domn de către mitropolitul Teoctist al Moldovei la 14 aprilie 1457, în urma biruinţei repurtate asupra lui Petru Aron. Au urmat 47 de ani de domnie (1457-1504), care nu au fost altceva decât o perioadă de eforturi pentru apărarea integrităţii teritoriale şi a independenţei ţării sale.

Binecredinciosul Voievod Şefan cel Mare şi Sfânt a ridicat numeroase mănăstiri şi biserici de mir (44 de biserici şi mănăstiri), înzestrând şi renovând altele, susţinând o ferventă activitate cărturărească în lăcaşurile de cult ale ţării. Principalele mănăstiri ridicate de înaintaşii săi în scaun (Probota, Moldoviţa, Bistriţa, Humor, Bohotin, Chiprieni ş.a.) şi-au continuat existenţa, primind felurite danii din partea lui Sfântului Voievod Ştefan, la multe dintre ele a ridicat construcţii noi ori le-a refăcut pe cele existente.

Sfântul Voievod Ştefan cel Mare a plecat la ceruri la 2 iulie 1504, într-o zi de marţi, „în al patrulea ceas din zi”, cum precizează acoperământul său de mormânt de la Mănăstirea Putna, după ce „domnise în Ţara Moldovei 47 de ani şi 3 luni”. (sursă: vol. „Vieţile Sfinţilor„).

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Destinația de vacanță în care au ajuns Andreea Bălan și Victor Cornea după nuntă. A fascinat-o pe artistă
Capital.ro
Capcana permisului de conducere românesc în Spania. Românilor cu rezidență de peste 6 luni li se poate imobiliza mașina
Playtech.ro
Cum au dispărut 15.000 de lei din telefonul unui client urcat într-un taxi din București. Ce trebuie să faci imediat dacă păţeşti aşa ceva
Adevarul
Scenariul „Eugen Tomac premier” - O mișcare de compromis cu risc în Parlament. Analiștii avertizează: Are legătură cu frica de anticipate
wowbiz.ro
El este băiețelul de 4 ani ucis de un câine de pază! Martorii fac declarații șocante despre tragedie: „L-a văzut pe cameră”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce a ieșit la iveală după tragedia din Buzău, unde Teo a fost mușcat de un câine. Familia acuză proprietarul stânei de mușamalizare: „Acel câine ar fi fost dezlegat”
iamsport.ro
”Mâine pleci acasă!”. L-a sfidat în față pe Gică Hagi, iar ”Regele” s-a înfuriat: ”E prima oară în cariera mea!”
MediaFlux
Putin va fi dat jos de la putere. Gruparea secretă care pregătește revoluția în Rusia
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi