George Maior a lansat cartea „Superpolitik – Superpolitica. Triumf şi eşec strategic”, după un deceniu de documentare

Lumea se află în prezent "într-o fază de puternică tranziţie", care poate produce pericole, dar şi oportunităţi, a declarat, luni, ambasadorul României în Iordania şi Yemen, George Maior, la lansarea cărţii sale "Superpolitik - Superpolitica. Triumf şi eşec strategic".
Filip Stan
22 iul. 2024, 23:47
George Maior a lansat cartea

„Teza fundamentală de la care am pornit în această carte este relaţia critică, dovedită ca atare în istorie, între putere şi justiţie, legitimitate, în modul de construire a unei ordini politice, indiferent că vorbim de ordinea politică în vremea antichităţii, în timpurile medievale, în era nucleară, cum spun de altfel în carte. Această relaţie, dacă nu există într-un echilibru, va genera multiple consecinţe – unele dezastruoase din punct de vedere al efectelor stabilităţii, din punct de vedere al confruntării, unele bune, din punct de vedere justiţiar, dar cu posibilităţi de distrugere a ideii de justiţie, dacă aceasta este folosită în exces, dincolo de nişte cadre raţionale”, a spus George Maior.

Maior a afirmat că volumul său este unul de istorie, dar şi de teorie culturală a puterii şi este rezultatul a 10 ani de lecturi.

„Nu am plecat cu o teorie preconcepută, ci am studiat exemplele istorice, să vedem dacă există anumite regularităţi, anumite tendinţe, anumite legi ale istoriei. Un lucru foarte greu şi nu mă iluzionez că le-am identificat, dar măcar o schiţă generală despre ce înseamnă această evoluţie a istoriei, transformarea, progresul sau regresul în istorie, am încercat să redau în carte”, a punctat ambasadorul.

Totodată, Maior a spus că una dintre temele majore ale volumului pe care îl semnează este şi excesul de putere.

„Astăzi ne aflăm într-o fază de puternică tranziţie, care poate produce foarte multe pericole şi o face, dar care poate genera şi oportunităţi, dacă se va găsi acest echilibru între un model de înţelegere a puterii şi un model cultural de înţelegere a legitimităţii”, a arătat Maior.

George Maior - Inquam Photos

El a completat că nu trebuie să ne alarmeze actuala situaţie, „pentru că istoria a oferit destule exemple de tranziţie violentă, care au produs război şi apoi reechilibrări datorită acţiunii unor oameni de stat într-adevăr capabili, ceea ce vedem tot mai rar pe scena internaţională, dar ei vor veni cu siguranţă şi acest lucru se va vedea la un moment dat”.

Citeşte şi: Fenomenul emigrației româneşti, descurajat puternic de creșterile de salarii din guvernele PSD. Doar 8% dintre români preferă joburi în afara țării

Prezent la lansare, rectorul SNSPA, Remus Pricopie, a apreciat că autorul „parcă se fereşte să spună ceva de politica de aici”.

„De fapt, chiar cred că se fereşte. În schimb, modul în care scrie această carte ne obligă să ne gândim la politica românească şi să vedem în ce măsură politica românească aplică măcar parţial din principiile enunţate şi înţelepciunea din această carte”, a completat Pricopie.

George Maior i-a răspuns acestuia şi a evocat relaţia românilor cu trecutul lor.

„Are dreptate că mă feresc să tratez într-o carte analitică, deocamdată, istoria exceselor din politica românească sau exceselor modului în care România a tratat ideea de legitimitate. O voi face altă dată, pentru că noi suntem foarte pasionali cu trecutul recent, cu trecutul mai îndepărtat. Încă nu avem aşezată o gândire rece, detaşată, asupra unor evenimente din istoria noastră”, a punctat el.

Totuşi, ambasadorul a spus că, prin excepţie, în volumul său, a făcut o comparaţie între Nicolae Ceauşescu şi Iosip Broz Tito, „ca să se vadă un moment de zguduire serioasă, pe care l-am şi trăit personal în societatea românească”.

„Poate într-un viitor volum voi avea această îndrăzneală, să aplic aceste concepte şi la istoria noastră. Şi aşa mă aştept la controverse, dacă voi face acest lucru”, a arătat George Maior.

Cartea „Superpolitik – Superpolitica. Triumf şi eşec strategic” a apărut la editura Rao şi urmează să fie tradusă în limba engleză.

Citeşte şi: Elena Lasconi îl atacă pe Klaus Iohannis: S-a îndepărtat foarte mult de români. Concediile, lipsa de comunicare nu i-au făcut bine

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT