Sute de gospodării şi case inundate în localitatea Corod, Galaţi

Peste 450 de gospodării, curţi şi culturi legumicole, anexe, fântâni, din satele comunei gălăţene Corod au fost inundate după ce, în urma ploii torenţiale de miercuri seară, pârâul Corod a spart digul de protecţie şi apele acestuia au intrat în localitate.
Iulian Tudor
13 iun. 2013, 08:55
Sute de gospodării şi case inundate în localitatea Corod, Galaţi

Potrivit declaraţiilor primarului localităţii Corod, Vasile Cârjeu, apa a intrat şi în 20 de locuinţe din satele Corod, Cărăpceşti şi Brătuleşti şi a afectat peste patru hectare de teren agricol în câmp, precum şi, în proporţie de 40%, opt kilometri de drumuri săteşti, informează Agerpres.

„Din cauza torenţilor formaţi pe versanţi, pe drumurile săteşti s-au format făgaşe adânci, accesul cu autovehiculul fiind acum imposibil în acele zone”, a precizat Vasile Cârjeu, care a solicitat ajutor din partea Prefecturii Galaţi.

Localnicii din Corod au fost ajutaţi doar de un echipaj ISU Galaţi, care s-a deplasat miercuri seară în localitate, cu o pompă, care a lucrat toată noaptea la evacuarea apei din casele oamenilor.

O evaluare exactă a situaţiei de aici se face în cursul zilei de joi.

În noaptea de 5 spre 6 iunie, 60 de curţi şi grădini au fost inundate în comuna Corod, în urma unei viituri formate în urma ploilor torenţiale.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Cristi Chivu, căzut după Milan – Inter 3-1. „De ce aceste atacuri? Parcă asta așteaptă toți!”. Culisele derby-ului
Capital.ro
Porcul de Crăciun se rezervă din toamnă! Cât a ajuns să coste în 2026? Românii îl cumpără în rate
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Reacția familiei unui tânăr crescut în Japonia care s-a mutat în București: „Acolo sunt vampiri? E sigur pe stradă? Trenurile întârzie trei ore”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Pintilii bănuiește că un jucător de 37 de ani va semna cu FCSB în această iarnă: ”Face diferența!”
MediaFlux
Au fost anunțate primele ninsori în București. Data la care Capitala va fi acoperită de zăpadă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT