TOPUL oraşelor cu cele mai mari prăbuşiri de preţuri la case. Vezi unde este convenabil să te muţi

Preţurile locuinţelor continuă să scadă şi în acest an. În primele luni ale acestui, preţul caselor din oraşele mari ale ţări au mai scăzut cu până 4,2%. Un portal imobiliar a întocmit un clasament al marilor orașe în funcție de ieftinirile consemnate pe segmentul rezidențial în decurs de 12 luni.
Iulian Tudor
14 iun. 2013, 05:40
TOPUL oraşelor cu cele mai mari prăbuşiri de preţuri la case. Vezi unde este convenabil să te muţi

„După ce în aprilie prețurile cerute pentru apartamentele din întreaga țară s-au depreciat puternic, înregistrându-se o scădere de 2,4%, de la 953 la 935 de euro pe metru pătrat, luna mai a fost caracterizată de o oarecare stabilitate pentru piața rezidențială. Indicele imobiliar calculat de imobiliare.ro la nivel naţional a consemnat o apreciere ușoară, de 0,3%, până la valoarea de 938 de euro pe metru pătrat. Cu toate acestea, cu două excepții, tendința generală în marile orașe ale țării a fost una de scădere”, informează imobiliare.ro.

Cele mai mari ieftiniri, Constanţa şi Ploieşti

Orașul de la malul mării ocupă primul loc în top, cu o scădere de 4,2% față de mai 2012, de la 906 la 868 de euro pe metru pătrat. Constanța este, totodată, unul dintre cele două oraşe care au făcut excepție de la tendinţa generală de scădere a preţurilor din ultimele treizeci de zile: aici, prețurile cerute de proprietari și dezvoltatori au crescut ușor față de aprilie, cu 0,2%. Tendința de scumpire a fost resimțită însă doar pe segmentul apartamentelor vechi, care au consemnat un avans de 0,6%, de la 859 la 864 de euro pe metru pătrat. Apartamentele noi, pe de altă parte, s-au ieftinit cu 0,4%, de la 890 la 886 de euro pe metru pătrat.

La egalitate cu orașul-port se situează și Ploieștiul, cu o scădere de 4,2% consemnată de Indicele imobiliare.ro la 12 luni, de la 836 la 801 euro pe metru pătrat. În luna mai, prețul mediu solicitat pentru apartamentele din oraș s-a diminuat cu 1,6% față de aprilie, de la 814 euro pe metru pătrat.

Bucureşti, locul doi în topul ieftinirilor

Pe locul al doilea în clasamentul ieftinirilor se înscrie Bucureşti, unde pretențiile proprietarilor și dezvoltatorilor s-au redus cu 3,9% în ultimele 12 luni. În prezent, prețul mediu solicitat aici este de 1.096 de euro pe metru pătrat, față de 1.140 de euro pe metru pătrat în aceeași perioadă a anului trecut. Față de luna aprilie, locuințele din București s-au ieftinit ușor, cu 0,4%. Apartamentele vechi au consemnat un declin de 0,8%, de la 1.038 la 1.030 de euro pe metru pătrat, iar cele noi s-au ieftinit cu 0,6%, de la 1.222 la 1.215 euro pe metru pătrat.

Preţuri la munte

În Braşov, prețurile solicitate la ora actuală de către vânzători și intermediari sunt cu 1,8% mai mici comparativ cu sfârșitul lunii mai din 2012. Indicele imobiliare.ro se situează la o valoare de 833 de euro pe metru pătrat, față de 848 de euro pe metru pătrat anul trecut. În ultimele 31 de zile, apartamentele vechi și noi din Brașov s-au ieftinit cu 1,2%. Cele dintâi au consemnat o scădere ușoară, de 0,6%, de la 833 la 828 de euro pe metru pătrat. Pe de altă parte însă, unitățile locative noi din oraș s-au ieftinit substanțial, cu 5,6%, de la 921 la 869 de euro pe metru pătrat.

Stabilitate relativă la Timişoara

În Timişoara, prețurile locuințelor s-au menținut relativ stabile în ultimele 12 luni, cu o marjă de scădere de doar 1%, de la 794 la 786 de euro pe metru pătrat. Valoarea actuală este cu 0,6% mai redusă față de finalul lunii aprilie 2013. În ultima lună, declinul a fost mai abrupt pe segmentul apartamentelor vechi din Timișoara: acestea s-au ieftinit cu 0,6%, de la 786 la 781 de euro pe metru pătrat. Prețurile solicitate pentru locuințele noi, pe de altă parte, s-au diminuat insesizabil – cu 0,1% -, de la 828 la 827 de euro pe metru pătrat.

Clujul, excepţia de la regulă

Cel mai mare oraş din Transilvania este singurul dintre cele analizate unde prețurile cerute în prezent sunt mai mari decât în aceeași perioadă a anului trecut-chiar dacă diferența este una redusă, de 0,3%. Indicele imobiliare.ro pentru Cluj-Napoca se situează acum la 940 de euro pe metru pătrat, față de 937 de euro pe metru pătrat în mai 2012. Această diferență se datorează și avansului de 1,4% consemnat în ultimele 31 de zile, de la 927 de euro pe metru pătrat. Interesant este că tendința de creștere a fost dictată exclusiv de segmentul apartamentelor noi, care s-au apreciat cu 2,4%, ajungând la o valoare de 894 de euro pe metru pătrat. Prețul mediu cerut pentru apartamentele vechi, de pe altă parte, a rămas constant, la nivelul de 982 de euro pe metru pătrat consemnat la sfârșitul lunii aprilie.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Fratele lui Tavi Popescu l-a „trădat” pe fotbalistul de la FCSB! La ce echipă vrea să joace
Capital.ro
Bucurie imensă pentru Călin Georgescu. E o victorie categorică. Nu-l mai poate întrece nimeni
Playtech.ro
Mihaela Rădulescu, sfâşiată de durere la înmormântarea mamei. Marele absent de la tristul eveniment, vedetă nu a avut pe cine...
Adevarul
Fost membru al CSM, derapaj după referendumul anunțat de Nicușor Dan: „E nebunia unui dictatoraş de operetă care şi-a uitat pastilele”
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Incredibil! Echipa din Liga 1 la care jucau ”numai alcoolici”: ”Matrafoxiști rău de tot! Doar băutură se băga”
MediaFlux
Hackerii au atacat Apele Române, sunt distrugeri masive. Ce se întâmplă cu barajele
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet