Startup Nation 2024. Finanţări de 300 de milioane de euro pentru tinerii de sub 30 de ani

Radu Oprea a anunţat aprobarea celei de-a patra ediţii a programului StartUp Nation. Finanţarea este asigurată din fonduri europene, iar alocaţia financiară nerambursabilă va fi de 250.000 de lei, în loc de 200.000 de lei.
Filip Stan
08 aug. 2024, 19:23
Startup Nation 2024. Finanţări de 300 de milioane de euro pentru tinerii de sub 30 de ani

Startup Nation 2024 va avea doi piloni de finanțare. Primul pilon, cu un buget de 300 de milioane de euro, va fi destinat tinerilor cu vârste sub 30 de ani.

Pilonul II, cu un buget de 150 de milioane de euro, va fi destinat persoanelor cu vârste de la 30 de ani până la 35 de ani, precum și unor categorii de persoane care au peste 35 de ani din rândul șomerilor, deținuților eliberați, persoanelor cu dizabilități și persoanelor de etnie romă, din câte a explicat Oprea.

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Radu Oprea, a anunţat că Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, cea de-a patra ediţie a programului StartUp Nation, precizând că finanţarea va fi asigurată din fonduri europene. El a menţionat că alocaţia financiară nerambursabilă va fi de 250.000 de lei, în loc de 200.000 de lei cum era până acum.

Ce se întâmplă cu taxele românilor! Anunțul de ultimă oră al lui Radu Oprea, ministrul Economiei, care schimbă toate calculele: „Nu este vorba despre nicio apocalipsă”

”Astăzi (joi – n.r.) am aprobat ordonanţa Guvernului privind aprobarea şi implementarea programului pentru stimulare a întreprinderilor mici şi mijlocii – StartUp Nation 2024, adică a patra ediţie acestui program, de data aceasta cu finanţare din fonduri europene. Îi mulţumesc ministrului Adrian Câciu pentru faptul că am reuşit împreună cu cei de la MIPE, de la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, care sunt furnizori ai schemei de ajutor de minimis, să găsim această finanţare din programul Educaţie şi Ocupare 2021-2027, astfel încât să avem o nouă ediţie Startup Nation”, a declarat Radu Oprea, joi, la finalul şedinţei de Guvern.

El a oferit detalii despre acest program.  ”Pentru că este un program deja negociat cu ţinte din Uniunea Europeană, are două componente majore. Unul pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul tinerilor până la 30 de ani, cu finanţare de 300 de milioane de euro, şi a doua componentă este pentru grupurile ţintă până în 35 de ani, în care este o ţintă şi pe minoritatea romă. De aceea tot acest program are întâi o parte de educaţie financiară, de formare profesională, de cursuri de formare. Vom avea o platformă pe care se vor înscrie companiile şi firmele de formare profesională acreditate, astfel încât să putem avea acces la cât mai multe persoane, în special din grupurile ţintă. Îmi doresc să avem şi module online pentru a putea să ajungem şi la cei din diaspora, astfel încât toţi cei care doresc să devină antreprenori în România să poată folosi şi această oportunitate. După ce parcurg această etapă vor putea să depună proiectele. Elementul de noutate de anul acesta este faptul că alocaţia financiară nerambursabilă va fi de 250.000 de lei în loc de 200.000 de lei, aşa cum ne-am obişnuit până acum”, a explicat Radu Oprea.

Vouchere de vacanţă 2024. Cine pierde tichetele de vacanţă, anunţ de ministrul Economiei. Cum s-a schimbat legislaţia

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a adăugat că în luna septembrie va fi funcţională platforma pentru cursurile de formare profesională, iar în octombrie proiectele vor putea să fie depuse.

 

Radu Oprea a prezentat date legate de primele două ediţii ale StartUp Nation.  ”Am făcut indicatorii de performanţă pentru prima şi a doua ediţie din StartUp Nation, care au deja perioada de monitorizare încheiată, la treia ediţie suntem în curs de efectuare a plăţilor. La prima ediţie am avut investiţii 1.320.000.000 de lei, din care 420.000.000 au fost fonduri europene, 900.000.000 din bugetul de stat. S-au creat 7.150 de întreprinderi şi în cinci ani de zile sunt active 6.534 de întreprinderi, adică 91,39%. Am integrat trei baze de date de la Ministerul Muncii, de la Finanţe şi de la Registrul Comerţului ca să vedem exact activitatea acestor companii. Sunt astăzi 12.603 locuri de muncă care au fost create prin acest program şi, foarte important, avem o rentabilitate de 151%. Ceea ce înseamnă că prin taxele şi impozitele plătite de către aceste companii într-un scenariu minimal, cu 1% impozit pe cifra de afaceri şi în ipoteza salariului minim pe economie, deja au fost colectate peste 460.000 de lei impozite şi taxe”, a mai afirmat Radu Oprea.

Guvernul a adoptat, joi, Ordonanța privind aprobarea şi implementarea Programului pentru stimularea întreprinderilor mici şi mijlocii ,,START UP NATION – ROMÂNIA” ediţia 2024, finanţat din fonduri externe nerambursabile aferente Programului Educaţie şi Ocupare 2021-2027. 

 

 

DailyBusiness
Partidul de guvernământ din Kosovo câștigă alegerile după mai multe luni de blocaj politic
Spynews
Incendiu puternic în București! Un depozit arde ca o torță. Au fost trimise mesaje RO-Alert
Fanatik.ro
Cel mai tare președinte din fotbal a povestit cum a ascuns valuta pe vremea comuniștilor: „Unde sunt banii, banditule?”
Capital.ro
Ion Iliescu a păcălit întreaga Românie. Adevărul despre Revoluția din 1989: A fost nevoie să fie inventat un dușman
Playtech.ro
Cum cureți rapid oale și cratițe de grăsime, chiar și în apă rece. Trucuri testate
Adevarul
Țara care solicită anularea tuturor vizelor pentru cetățenii americani, după extinderea interdicției de călătorie impuse de Trump
wowbiz.ro
Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Mișcare seismică într-o zonă neobișnuită din România! Ce magnitudine a avut seismul
iamsport.ro
Bölöni a dezvăluit adevăratul motiv pentru care a plecat de la naționala României: ”Sunt numit trădător și om de bani, mă doare”
MediaFlux
Ai zile libere neluate? Iată când poți cere bani pentru ele
stirilekanald.ro
Crimă șocantă de Crăciun! Un bărbat de 36 de ani, ucis într-un scandal cu peste 20 de persoane. Victima a fost lovită în zona capului de 4 persoane, inclusiv un minor de 14 ani, pe care nu îi cunoștea
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend