Pensii 2024. Peste 500.000 de români au primit deciziile de recalculare în prima zi. Cei nemulţumiţi pot face apel doar în instanţă

Noua lege îi premiază cu mai multe puncte pe cei care au muncit mai mulți ani. Punctele de stabilitate se acordă celor care au muncit mai mult de o perioadă de 25 de ani.
Filip Stan
17 aug. 2024, 13:45
Pensii 2024. Peste 500.000 de români au primit deciziile de recalculare în prima zi. Cei nemulţumiţi pot face apel doar în instanţă
Câţi bani câştigă pe lună un poştaş în România. Salariul s-a majorat în 2023

Pensii 2024. Peste jumătate de milion de decizii de recalculare a pensiilor au fost înmânate beneficiarilor de către Poşta Română, vineri, în prima zi de distribuire, informează compania printr-un comunicat.

Zi de sărbătoare pentru peste 3,8 milioane de pensionari români. Poşta Română începe distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor

„Cei peste 10.000 de poştaşi aflaţi vineri pe teren au reuşit să înmâneze beneficiarilor din toate judeţele ţării un număr record de plicuri: peste 500.000 de decizii de recalculare a pensiilor. Compania Naţională ,,Poşta Română” le mulţumeşte pentru profesionalism şi implicare tuturor angajaţilor angrenaţi în această acţiune amplă care au distribuit încă de la primele ore deciziile de recalculare către beneficiari. Asigurăm toţi pensionarii că vor primi documentele mult aşteptate până la termenul prevăzut, respectiv 30 august 2024″, se menţionează în comunicat.

Pensii 2024. Cum afli câţi bani primești în plus după recalcularea pensiei, metoda aritmetică banală

Poşta Română reaminteşte că, în cazul în care titularul deciziei nu este la domiciliu în momentul vizitei factorului poştal, documentul poate fi înmânat unui membru al familiei sau unei rude. Dacă nici aceştia nu sunt acasă, beneficiarul poate ridica ulterior documentul personal de la oficiul poştal la care este arondat.

„Poşta Română continuă să fie cea mai solidă companie de curierat din ţară, iar tehnologia adusă în ultimii ani ne permite să oferim servicii cu o eficienţă remarcabilă”, subliniază reprezentanţii companiei.

Din luna septembrie, pensiile cresc, în medie, cu 622 de lei. Două milioane de pensionari vor primi până la 500 de lei în plus în fiecare lună, potrvit ministerului Muncii.

Pentru a afla noua pensie, se înmulțește valoarea punctului de referință, care e acum 81 de lei cu numărul total de puncte: de contributivitate, de stabilitate și asimilate.

Noua lege îi premiază cu mai multe puncte pe cei care au muncit mai mulți ani. Punctele de stabilitate se acordă celor care au muncit mai mult de o perioadă de 25 de ani. Se acordă câte 0,50 de puncte pentru fiecare an muncit pentru cei care au fost în câmpul muncii între 26 și 30 de ani. Mai multe puncte de stabilitate primesc românii care au muncit peste 30 de ani”.

Președintele Casei Naționale de Pensii: ”Am simplificat foarte mult modul de calcul al pensiei”

Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii: ”Nu este deloc complicat să faci acest calcul, dimpotrivă, noi am simplificat foarte mult modul de calcul al pensiei începând cu data de 1 septembrie.

Această decizie de recalculare pe care au primit-o aproximativ 4,7 milioane de români, are niște lucruri și niște indicatori cu care noi lucrăm zi de zi, foarte simpli, astfel încât orice pensionar, dacă lecturează această decizie, o să înțeleagă foarte simplu care este istoricul lui înainte de aplicarea legii”.

Pensii 2024. Pensionarii spun, însă, că e dificil să înțeleagă cum se face acest calcul.  ”Sunt mulți care nu fac față. Mai mult decât atâta, datele sunt prezentate nu chiar foarte explicit încât oricine să poată să pătrundă din multiplele subtilități care sunt.

Gândiți-vă că sunt pensionari care sunt depășiți de tehnica asta cibernetică și care nu au abilitatea să umble pe calculator. Mulți n-au nici telefoane cu touchscreen. Deci e o chestie superfluă să pretinzi că e foarte ușor pentru oricine. Relația cu casele de pensii nu este o relație nici comodă, nici foarte elegantă. De foarte multe ori, pensionarii pleacă plângând de acolo”, spune Dorina Barcari, președintele asociației pentru drepturile pensionarilor.

Salariații români pot verifica acum online ce vechime au acumulat în anii de muncă, dar şi dacă angajatorul le-a plătit contribuţiile pentru pensie. Trebuie completat un formular care poate fi descărcat online care apoi trebuie tipărit și prezentat, împreună cu actul de identitate, la orice casă locală de pensii, asta dacă nu aveți semnătură electronică ca să puteți trimite documentele pe mail.

După ce Casa de pensii aprobă cererea, puteți apăsa pe butonul „Autentificare” din colțul din dreapta-sus al site-ului www.cnpp.ro. Se va deschide o pagină în care veși introduce e-mail-ul și parola.

Odată intrat în cont, veși avea la dispoziție un meniu în partea stângă a paginii. Acolo, selectați secțiunea „Datele mele din sistemul public de pensii”. În acea secțiune, puteți alege fie un document cu stagiile lunare de cotizare înregistrate în evidențele CNPP începând cu aprilie 2001, fie un document cu stagiile anuale de cotizare”.

Reprezentanții Casei Naționale de pensii spun că spune că pensionarii care se consideră nedreptăţiţi în urma recalculării pensiilor pot contesta decizia de recalculare. Primul pas care trebuie făcut este să se adreseze iniţial caselor teritoriale, iar dacă nu sunt mulțumiți de explicații, pot face contestație în instanță.,

DailyBusiness
Daniel David NU crede profesorii că vor boicota activitatea didactică! „Ce vor să facă?”
Spynews
Tily Niculae, cu ochii în lacrimi! Un singur mesaj, primit într-o perioadă delicată, a făcut-o să plângă | FOTO
Bzi.ro
Eclipsa de lună schimbă viața zodiilor. Racii, Scorpionii și Vărsătorii, cele mai afectate semne astrale
Fanatik.ro
Ele sunt singurele zodii care primesc protecție divină începând cu 10 septembrie. Noroc din plin și șanse unice
Capital.ro
Românii care nu pot obține cartea electronică de identitate: Fac totul să fie cât mai puține buletine noi
Playtech.ro
Cât este acum salariul net în Germania? Calcul exact pentru brutul de 2.230 euro
Adevarul
Propagandista înfocată a lui Putin, Margarita Simonian, diagnosticată cu o boală extrem de gravă
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Un bărbat a tras cu arma pe terasa unui restaurant! Peste 6 victime până în acest moment! Atacatorul nu a fost prins! Primele detalii despre ucigaș și incident
Economica.net
Anunţ-bombă de la Petrom. E jale
Prosport.ro
FOTO. Maria Sharapova şi-a înnebunit fanii cu apariția în costum de baie
kanald.ro
Cine sunt Cristi și Adelin, tinerii care au murit în accidentul din Budeasa! Cei doi aveau niște cariere strălucite în față
Cancan.ro
Surpriză! Ce a apărut la liceul în care Carmen Iohannis este profesoară. Ce gest a făcut soția lui Klaus Iohannis pentru elevii ei
iamsport.ro
Ioan Varga, răspuns necruțător pentru Elena Udrea: ”Minte, a prostit o grămadă de lume! A încercat să mă șantajeze, va răspunde, a înșelat peste 200 de familii”
MediaFlux
Pensiile, distribuite doar pe card. Ministrul Muncii vine cu anunțul
stirilekanald.ro
Edith, adolescenta din București dispărută de 7 zile, a fost găsită. Unde se afla fata de 14 ani
substantial.ro
12 simptome ale accidentului vascular cerebral pe care toată lumea ar trebui să le cunoască