Daniel Baciu, anunţul momentului pentru pensionarii nemulţumiţi de deciziile de recalculare

Daniel Baciu a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că aceasta a fost cea mai amplă reformă făcută în sistemul public de pensii în ultimii 50 de ani. 
Alina Costache
22 aug. 2024, 17:24
Daniel Baciu, anunţul momentului pentru pensionarii nemulţumiţi de deciziile de recalculare

Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice, Daniel Baciu, a anunţat că au fost transmise peste 4,1 milioane de decizii către pensionarii, de vineri şi până astăzi. El a menţionat că 11.500 de persoane s-au adresat caselor de pensii după primirea acestor decizii, iar în 1.090 de cazuri se impune reviziurea deciziilor de recalculare.

”Vreau să vă spun că această reformă în sistemul public de pensie este cea mai amplă reformă care s-a făcut vreodată în sistemul public, cel puţin în ultimii 50 de ani. Ea a vizat efectiv recalcularea a peste 4,8 milioane de dosare de pensie.  A fost un proces foarte amplu şi laborios care s-a întins pe aproape trei ani. Am reuşit să verificăm în primul rând toate dosarele. Vreau să vă spun că în casele teritoriale de pensii sunt dosare în plată de peste 35 şi chiar 40 de ani în plată. Nici nu exista tehnică de calcul la vremea respectivă. A trebuit toate aceste dosare să le aducem într-un format electronic de ultimă generaţie, practic am făcut şi digitalizarea acestor dosare din sistemul public de pensii”, a afirmat Daniel Baciu.

Simona-Bucura Oprescu, despre recalcularea pensiilor ce i-a dezamăgit pe vârstnici. ”Sunt convinsă că aceștia simt că li s-a făcut dreptate. Toți acești pași i-am făcut cu gândul la pensionari!”

El a menţionat că până în prezent au fost transmise către pensionari peste 4,1 milioane de decizii.

”Vreau să vă spun că până în prezent au  fost transmise către pensionari peste 4,1 milioane de decizii. Este cifra pe care am primit-o de la Companiei Naţionale Poşta Română. S-a solicitat în guvern ca să dăm o situaţie cu privire la numărul de pensionari care ni s-au adresat în această perioadă, fie prin audienţele pe care colegii mei le-au asigurat zi de zi, fie prin birourile de relaţii cu publicul, existente în fiecare casă teritorială de pensie, fie chiar transmise în format electronic. Vreau să vă spun că aceşti pensionari sunt îndreptăţiţi să primească aceste informaţii şi este normal şi firesc ca în această perioadă să avem o afluenţă mai mare de pensionari la casele teritoriale de pensii, pentru că este o lege nouă, aşa s-a întâmplat de fiecare dată când s-a schimbat o lege în sistemul public şi oamenii sunt dornici să afle toate informaţiile cuprinse în această decizie de recalculare”,   a explicat preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice.

Pensii 2024. Data când intră pensiile pe card în septembrie 2024, poştaşul aduce plicuri mai grele pentru aproape 4 milioane de români

El a adăugat că au fost găsite până acum peste o mie de cazuri în care se impune revizuirea deciziilor de recalculare.
”De vineri, de când am început procesul de transmitere a acestor decizii de pensionare către pensionari, şi până astăzi am avut la nivel naţional un număr de 9.170 de audienţe pe care colegii mei le-au acordat pensionarilor în această perioadă. Pe lângă aceste audienţe am avut sesizări la birourile de relaţii cu publicul, cât şi în formă electronică, încă aproape 2400 de asemenea cerinţe.  Dacă vedeţi este vorba despre 11.500 de persoane care ni s-au adresat în diverse forme în această perioadă. Din aceste 11.500 de persoane am găsit un număr de 1.000 de cazuri, 1.090 de cazuri, în care se impune revizuirea deciziilor de recalculare, reprezentând un procent de 0,024% din aproape 4,6 milioane de decizii pe care le-am emis în prezent. Deci procentul este foarte, foarte mic. Restul pensionarilor care ni s-au adresat la casele teritoriale de pensii au plecat, au fost lămuriţi, puteţi să verificaţi chiar dacă mergem acolo la orice casă teritorială de pensii, veţi vedea că nu mai este niciun pensionar. De obicei avem o afluenţă la prima oră a dimineţii, până la prânz lucrurile se rezolvă. Toată lumea primeşte informaţiile necesare”, a mai transmis Daniel Baciu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT