Alfred Bulai, arestat 30 de zile în dosarul de agresiune sexuală

Sociologul Alfred Bulai a fost arestat preventiv, joi seară, în dosarul în care este acuzat de mai multe fapte de folosirea funcţiei în scop sexual şi agresiune sexuală. Decizia a fost luată de Judecătoria Sectorului 1, este executorie, dar nu este definitivă.
Filip Stan
05 sept. 2024, 22:00
Alfred Bulai, arestat 30 de zile în dosarul de agresiune sexuală

UPDATE Judecătoria Sectorului 1 a admis, joi seară, propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pe numele lui Alfred Bulai, fost profesor la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA).
UPDATE 11:30 Alfred Bulai a ieșit de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 al Capitalei. Fostul profesor de la SNSPA nu a făcut nicio declarație în fața jurnaliștilor. Procurorii cer arestarea lui Alfred Bulai.

„Orice formă de abuz sexual e inacceptabilă”, a spus procurorul de caz în fața jurnaliștilor.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 urmează să ceară arestarea preventivă pentru 30 de zile a sociologului Alfred Bulai.

Procurorii „au hotărât luarea măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile față de inculpat, urmând ca acesta să fie prezentat în cursul zilei de astăzi în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 București. Este esențial să subliniem că aceste fapte nu pot fi tolerate. Este inadmisibil și inacceptabil și este de datoria noastră să asigurăm un mediu sigur în care educația să se desfășoare în condiții de respect, demnitate și integritate. Orice formă de abuz sexual, indiferent de context, este inacceptabilă și Ministerul Public va acționa cu fermitate împotriva tuturor persoanelor care comit astfel de fapte”, a spus Daniel Nedela, prim procurorul unității de parchet.

”La data de 4.07.2022, în timp ce se aflau în camera în care era cazat inculpatul, în contextul sesiunii individuale de feedback din ultima zi a stagiului de practică efectuat în comuna Sadova, judeţul Suceava, prin exercitarea de presiuni psihice, umilire şi prin impunerea unei anume conduite privind viaţa sa sexuală, profitând totodată de poziţia de autoritate decurgând din relaţia cadru didactic-student, a constrâns-o moral pe persoana vătămată să suporte un act de natură sexuală, prin aceea că a determinat-o să se dezbrace de tricou în vederea obţinerii satisfacţiei sexuale”, a declarat, joi, 5 septembrie, Daniel Nedela, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Mai mult, faptele s-au repetat în perioada 29 iunie – 9 iulie 2023, în stagiul de practică din comuna Albac, judeţul Alba, victima fiind aceeaşi.

”Aflându-se singuri în camera unde inculpatul era cazat, în contextul unei şedinţe individuale de feedback, profitând de poziţia de autoritate asupra persoanei vătămate, a pretins din partea acesteia, profitând totodată de poziţia de autoritate, favoruri de natură sexuală, respectiv ca persoana vătămată să se dezbrace de tricou şi de sutien în faţa sa. În aceeaşi perioadă, în cadrul aceluiaşi stagiu de practică, prin constrângere morală şi, totodată, profitând de poziţia de autoritate pe care o avea asupra acesteia în baza relaţiei cadru didactic-student, în vederea obţinerii satisfacţiei sexuale, a comis împotriva persoanei vătămate acte de natură sexuală materializate în îmbrăţişări, încercarea de a o săruta cu forţa, precum şi atingeri cu tentă sexuală la nivelul spatelui, umerilor şi picioarelor. În perioada decembrie 2023 – mai 2024, profitând de poziţia de autoritate asupra persoanei vătămate decurgând din relaţia cadru didactic-student, a pretins din partea acesteia, în mod indirect şi repetat, prin sugestii sexuale conotative, favoruri de natură sexuală, respectiv să întreţină relaţii sexuale”, a precizat procurorul.

UPDATE Profesorul Alfred Bulai a ajuns în urmă cu puțin timp la Parchet, unde urmează să fie din nou audiat. Totul, după ce și-a petrecut noaptea în Arestul Central. Sociologul este acuzat de agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual de mai multe studente. Mai mult, Bulai a dat în judecată SNSPA, după ce contractul său de muncă a fost desfăcut în urma unor acuzații care-l vizează.

„Domnul Bulai a notificat deja SNSPA în legătură cu o procedură juridică pe care a început-o împotriva noastră. Ieri (n.r. – marți, 3 septembrie) cred că s-a primit la serviciul juridic această notificare, din câte înțeleg pentru desfacerea abuzivă a contractului de muncă (…). Nu am văzut notificarea, mi-a comunicat-o domnul rector ieri”, a declarat Cristian Pîrvulescu pentru HotNews.ro.

De asemenea, acesta spune că reprezentanții trebuie să fie rezervați în declarațiile pe care le fac referitoare la acuzat.

„Asta ne obligă să fim cât se poate de rezervați în comentariile pe care le facem pentru că ele pot fi interpretate din punct de vedere juridic. Sunt absolut convins că în procesul care va avea loc vor încerca să demonstreze că ne-am antepronunțat, ceea ce am încercat pe cât posibil să nu facem”.

Citește și: Cristian Pîrvulescu, audiat în cazul în care profesorul SNSPA Alfred Bulai e acuzat de hărţuire: „Asta este ceea ce m-a şocat. O să aflaţi mai multe” 

Alfred Bulai, noi audieri în dosarul în care este acuzat de agresiune sexuală

Astăzi, 5 septembrie, Procurorii Parchetului de pe lângă judecătoria Sectorului 1 și polițiștii care investighează dosarul de folosire a funcției în scop sexual și agresiune sexuală care îl vizează pe fostul profesor continuă audierile. Acestea au loc în dosarul de folosire abuzivă a funcției în scop sexual și agresiune sexuală, deschis după ce mai multe foste și actuale studente ale SNSPA au formulat public acuzații de hărțuire sexuală la adresa sociologului.

Citește și: Alfred Bulai a fost REŢINUT în dosarul agresiunilor sexuale de la SNSPA. Sociologul, aşteptat la audieri, riscă control judiciar sau măsura reţinerii pentru 24 de ore

 

DailyBusiness
Turişti înşelaţi într-o cunoscută staţiune din Italia. Taxa absurdă care apărea pe nota de plată
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Andra și-a sărbătorit ziua de naștere cu Poliția la ușă! Hărțuitorul ei a fost internat la Psihiatrie! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Bebe Mihu, soțul Mariei Dragomiroiu, șochează lumea artistică: taxă la concertele din piețe și la zilele comunelor
Capital.ro
Mașinile respinse automat la ITP. Ordin RAR, nu se acordă aviz la inspecție. 3 ani de închisoare dacă mergi așa pe șosele
Playtech.ro
Amendă de 4.000 de lei pentru depășirea vitezei legale în 2025. Diferența dintre drum național și drum european
Adevarul
Mihai Călin atacă dur naţionalismul: „Creştinismul nostru naţional e, de fapt, fascism”. Ce spune actorul despre Sergiu Nicolaescu
wowbiz.ro
Primele cuvinte ale tânărului care a agonizat 10 ore în râpa din munții Făgăraș lângă cei 4 prieteni morţi! Declarații sfâșietoare
Evz.ro
Nu va fi grevă generală la începutul anului școlar, anunță un șef sindical
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Năstase și a Amaliei Năstase s-a pozat la duș
kanald.ro
O tânără de 22 de ani a murit la scurt timp după efectuarea unui CT de rutină. Cum s-a produs tragedia
Cancan.ro
Numele lui Ilie Năstase, implicat în dosarele Epstein. Tenismenul face primele declaraţii despre cazul care a îngrozit Hollywood-ul: 'Au luat toate
iamsport.ro
Gigi Becali, acuzat de un personaj controversat că ar fi pariat împotriva FCSB: ”De asta a pierdut cu Slobozia, a trântit meciul! Știți câți bani a făcut?”
MediaFlux
Beneficii la pensie. Anunț de la Casa Națională de Pensii privind datele românilor
stirilekanald.ro
Rusia exclude o întâlnire directă cu Volodimir Zelenski. Răsturnare de situație în privința opririi războiului din Ucraina
Secretul prin care carnea ți se va topi în gură!