Ferdinand Nagy a primit aviz favorabil pentru postul de ambasador al României în Muntenegru

Diplomatul Ferdinand Nagy a primit aviz favorabil marţi din partea Comisiilor reunite de politică externă ale Parlamentului pentru postul de ambasador al României în Muntenegru.
Iulian Tudor
18 iun. 2013, 09:37
Ferdinand Nagy a primit aviz favorabil pentru postul de ambasador al României în Muntenegru

Ferdinand Nagy a afirmat, în cadrul audierii sale, că îşi propune intensificarea dialogului bilateral, sprijinirea demersurilor desfăşurate de Muntenegru pentru integrarea în Uniunea Europeană şi aderarea la NATO, dinamizarea relaţiilor economice bilaterale, despre care a spus că se află într-un stadiu incipient, potrivit Agerpres.

În context, senatorul liberal Călin Popescu Tăriceanu a apreciat că de la Muntenegru am avea şi ce învăţa, nu doar „să le dăm lecţii” pentru integrare. El a făcut referire la modul în care acest stat îşi promovează turismul.

Ferdinand Nagy a arătat că volumul schimburilor comerciale între cele două state este mult sub potenţialul existent.

Ferdinand Nagy a ocupat până în prezent postul de preşedinte al Biroului Internaţional pentru Expoziţii. El este la primul său mandat de ambasador al României într-un stat străin.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Oana Roman își sărbătorește tatăl! Ce surpriză i-a pregătit lui Petre Roman
Fanatik.ro
Care e secretul succesului Universității Craiova. Ce face Mihai Rotaru la echipă nu mai reușește să facă niciun alt patron din fotbalul românesc
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 22 iulie. Ce valoare au euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cât costă o bere și un burger la Nibiru 2026. Bugetul real pentru o zi la mare
Adevarul
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bani pentru elevii care au obținut media 10 la examenele naționale! Ce sume ar putea primi absolvenții
iamsport.ro
400.000 de euro salariu pentru transferul verii la FCSB. Jucătorul a ajuns deja în România
MediaFlux
Grindeanu va cere desecretizarea discuțiilor pe care le-a avut președintele cu liderii partidelor din fosta coaliție: Românii ar fi bine să vadă ce își asumă liderii politici la întâlnirile oficiale
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România