Tabere pentru copii în străinătate. Preţuri, acte şi destinaţii

Părinţii care vor să îşi trimită copii în tabere în străinătate nu o pot face decât dacă minorul are paşaport şi o declaraţie în faţa notarului prin care împuterniceşte însoţitorul de grup sau profesorul care însoţeşte copilul în vacanţă. Astfel, copii pot merge în tabere în Grecia sau în tabere educaţionale în Anglia, Elveţia şi chiar SUA.
Nicu Stan
19 iun. 2013, 05:51
Tabere pentru copii în străinătate. Preţuri, acte şi destinaţii

Cum sfârşitul anului şcolar este aproape, mulţi copii vor pleca în tabere. Unii mai norocoşi, cu părinţi mai potenţi financiar sau probabil mai buni la învăţătură, vor putea să aleagă o tabără în străinătate. Posibilităţile sunt multiple. Oricum, toţi vor avea nevoie de paşaport şi de declaraţie dată în faţa notarului pentru a putea părăsi ţara. „Minorii care vor să părăsească ţara neînsoţiţi de părinţi trebuie să aibă „Declaraţia privind acordul părinţilor pentru ieşirea din ţară a minorului însoţit de o altă persoană fizică majoră”. Formularul este disponibil pe site-ul Poliţiei de Frontieră. Cu acest formular părinţii trebuie să se prezinte în faţa notarului, unde împuternicesc un profesor sau însoţitorul de grup, astfel încât minorul să poată părăsi ţara. De asemenea, la frontieră, persoana împuternicită trebuie să prezinte certificatul de cazier judiciar”, a spus pentru ROMÂNIATV.NET, un reprezentant al Poliţiei de Frontieră.

Cât costă declaraţia la notar

Pentru ca declaraţia să poată fi obţinută fără probleme, părinţii minorului trebuie să se prezinte la notar cu actele de identitate. La rândul său însoţitorul de grup va trebui să aibă la el actul de identitate. Nu în ultimul rând notarul va solicita certificatul de naştere al copilului. Costul declaraţiei de acord a părintelui cu privire la părăsirea României de către copilul său minor este de aproximativ 50 de lei, iar declaraţia poate fi descărcată gratuit de pe site-ul Poliţiei de Frontieră.

Destinaţii şi preţuri la tabere în străinătate

De la an la an tot mai puţini români aleg să îşi trimită copii în tabără în străinătate. „Din lipsa banilor probabil, dar şi a faptului că mulţi părinţi preferă să îşi facă vacanţele alături de copii, vânzările pentru taberele pentru copii sunt tot mai mici. Anul acesta cererea a scăzut cu aproximativ cu 50% faţă de anul 2012”, a spus pentru ROMÂNIATV.NET, Monica Sora, reprezentant al site-ului oxigensport.ro.

Cea mai scumpă destinaţie pentru taberele de copii este SUA, la polul opus situându-se Grecia. „Tabăra la mare în Halkidiki, Grecia, în tabăra internaţională Kalivas costă 460 de euro de copil. Preţul include 11 nopţi de cazare, trei mese pe zi, transport şi activităţi educaţional sportive cu antrenori specializaţi”, a spus Monica Sora. Tabăra în Kalivas va avea loc în perioada 2-14 august.

Tabere educaţionale

Cei care vor să îşi trimită copii în tabără în Elveţia trebuie să pregătească cel puţin 1445 de franci elveţieni. „Cazarea se va face în vile, în munţii elveţieni, tabara va fi de 7 zile, copii vor beneficia de trei mese pe zi, de luni până vineri, iar sâmbătă şi duminică micul dejun şi prânzul fiind comasate într-o singură masă. Categoria de vârstă pentru Elveţia este 14-18 ani”, informează tabere.com.

Pentru o categorie mai mică de vârstă, 9-13 ani, este disponibilă tabăra de limba engleză la Ely, lângă Cambridge-Sir Edward, Anglia. Preţul pentru două săptămâni de tabără în Anglia se ridică la 1720 de lire sterline. Copii vor fi cazaţi în campus universitar, vor avea pensiune completă şi printre alte activităţi vor beneficia de 15 ore de lecţii de limba engleză cu profesori calificaţi. Potrivit tabere.com, perioada de desfăşurare a taberei în limba engleză este 07 iulie-04 august.

Tabără în America

Taberele pentru elevi în SUA vor avea loc în perioada imediat următoare, 22 iunie-4 august, iar copii vor putea alege între destinaţiile Chicago, Los Angeles şi Boston. Preţul este de 2100 de dolari, iar tabăra se desfăşoară pe perioada a două săptămâni.

DailyBusiness
Ciprian Ciucu, declarație misterioasă în timpul votării: „Nu pot să spun de ce mă bucur”
Spynews
Alina Marymar îi dă fatala Lambadei, după ce a dat de înțeles că este însărcinată: "Nu știe să scrie și să citească”
Fanatik.ro
Fiul lui Ion Țiriac a găsit ”sensul vieții”. La ce concluzie a ajuns Ion Ion Țiriac la 49 de ani
Capital.ro
Se schimbă regulile la locul de muncă. Guvernul a aprobat legea. Se aplică amendă de până la 7.000 de lei angajatorilor
Playtech.ro
Cine este Liana Nicoleta Arsenie, președinta Curții de Apel București, și ce avere dețin
Adevarul
Avertismentul dur al unui general polonez către Putin: „Dacă ne atacați, intrăm în Kaliningrad”
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Noi informații despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu. Cum se simte fostul antrenor de la CFR Cluj: „Nu a putut să mănânce”
iamsport.ro
Unul dintre cei mai bogați afaceriști din Ungaria, investiție majoră în România! Proiectul gândit în apropiere de ansamblul rezidențial dezvoltat de Gigi Becali
MediaFlux
Șeful NATO avertizează Europa: ”Noi suntem următoarea ţintă a Rusiei”
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Cum a murit, de fapt, fiul lui Florin Călinescu