Atac masiv al Hezbollah asupra Israelului, s-au lansat 150 de rachete. Răspunsul Israelului, atac ţintit la Beirut, un alt lider a fost ucis

Armata israeliană a anunţat că peste o sută de rachete au fost lansate vineri la prânz spre Israel dinspre Liban, unde mişcarea islamistă pro-iraniană Hezbollah a declarat că a ţintit baze militare israeliene.
Filip Stan
20 sept. 2024, 19:12
Atac masiv al Hezbollah asupra Israelului, s-au lansat 150 de rachete. Răspunsul Israelului, atac ţintit la Beirut, un alt lider a fost ucis

„Aproximativ 140 de rachete au fost lansate din Liban într-un interval de o oră, începând cu ora 13:02 (10:02 GMT)”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al armatei israeliene.

Salva de rachete lansate de Hezbollah survine după ce armata israeliană a lovit sute de lansatoare de rachete ale acestei grupări ce erau pregătite să fie folosite pentru a trage proiectile spre Israel în timpul nopţii.

De partea sa, Hezbollah a revendicat vineri lansarea unor rachete asupra a şase baze ale armatei israeliene, ca represalii pentru raidurile aeriene israeliene asupra sudului Libanului, pe fondul tensiunilor în creştere după explozia a mii de pagere şi aparate walkie-talkie folosite de această grupare, un sabotaj atribuit Israelului şi care a provocat cel puţin 37 de morţi, dintre care doi copii, şi peste 3.500 de răniţi.

Hezbollah a difuzat vineri mai multe comunicate în care afirmă că a tras „salve de rachete Katiuşa” către şase „cartiere generale” şi baze ale armatei israeliene, inclusiv o „bază importantă de apărare aeriană”.

De la lansarea războiului dintre gruparea islamistă Hamas şi armata israeliană în Fâşia Gaza, mişcarea Hezbollah are aproape zilnic schimburi de focuri cu armata israeliană la graniţa israeliano-libaneză.

Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a ameninţat joi Israelul cu „o pedeapsă teribilă şi dreaptă, acolo unde se aşteaptă şi unde nu se aşteaptă”, după operaţiunea în care mii de aparate de comunicaţii ale grupării pro-iraniene au explodat. „Răspunsul nostru, în numele martirilor şi celor răniţi, este că frontul din Liban nu se va opri atât timp cât agresiunea împotriva Fâşiei Gaza nu se va opri, indiferent de sacrificii”, a mai ameninţat Nasrallah, care a admis că gruparea sa a suferit o lovitură majoră.

Răspunsul Israelului la atacul Hezbollah

Armata israeliană a anunţat că a efectuat vineri un atac ţintit în sudul Beirutului, fără a oferi alte detalii,

Mai mulţi martori au declarat că ambulanţele au sosit în suburbiile de sud ale capitalei libaneze la o clădire lovită de două rachete.

Coloane de fum puteau fi văzute înălţându-se de la locul atacului, iar autorităţile au închis mai multe străzi din zonă.

”Toată casa s-a zguduit”, a afirmat un locuitor din cartierul Jamous, precizând că au fost auzite două bubuituri.

Potrivit Reuters, care citează postul de radio al armatei israeliene, atacul l-a vizat pe comandantul operaţiunilor organizaţiei şiite libaneze Hezbollah, Ibrahim Aqil.

Postul de televiziune Al-Manar, controlat de Hezbollah, a relatat că atacul s-a soldat cu răniţi, inclusiv copii, în timp ce Ministerul Sănătăţii libanez a anunţat că trei persoane au murit în acest atac, conform unui prim bilanţ.

Surse libaneze din domeniul securităţii au precizat că rachetele au căzut în apropierea unor obiective ale Hezbollah.

Citește și: Sirenele de război au sunat din nou în Orientul Mijlociu. Israelul a lovit aerian ţinte din Liban

DailyBusiness
După întâlnirea SUA-Ucraina din Florida, atenția se îndreaptă asupra lui Putin
Spynews
Zonele din România în care zăpada a ajuns la doi metri. Există risc de avalanșă
Fanatik.ro
„Charalambous va pleca de la FCSB pe salariu de 2 milioane de euro”. Anunț de ultimă oră despre tehnicianul cipriot. Exclusiv
Capital.ro
Cine îl folosește pe Călin Georgescu. Un fost prim-ministru, dezvăluire de Ziua Națională: Pe spinarea lui alții fac bani
Playtech.ro
Cu câți bani rămâi în mână dacă vinzi o locuință. Impozitul nu mai depinde de preț, noua lege schimbă total calculele
Adevarul
Povestea eroinelor care au salvat oameni din calea naturii dezlănțuite. Una dintre ele avea doar 10 ani, iar cealaltă a ajutat oamenii până la ultima suflare
wowbiz.ro
Andreea Bălan a dat vestea bombă! Este știrea momentului în showbiz. Ea și Victor Cornea sunt în culmea fericirii
Economica.net
Cât va creşte euro, ce se va întâmpla cu preţurile, în decembrie şi în 2026
kanald.ro
Fostul jucător de tenis, Nicola Pietrangeli, s-a stins din viață! Rafael Nadal a transmis un mesaj emoționant
iamsport.ro
Soția lui Valentin Ceaușescu, apariție extrem de RARĂ! L-a însoțit pe fostul protector al Stelei la evenimentul important al lui Bölöni
MediaFlux
REPORTAJ Am pedalat câteva sute de kilometri (vreo 800) pe Via Transilvanica, în cele mai ploioase zile din 2025. „Drumul care unește” m-a distrus și refăcut FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Anunțul momentului pentru români!
substantial.ro
AS Monaco – PSG, AC Milan – Lazio, Chelsea – Arsenal: prezentare și cote la pariuri