EXCLUSIV Simona Bucura-Oprescu, veşti bune pentru recalcularea din ianuarie: „Cei care au muncit după 2001 nu trebuie să mai aducă niciun document”

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a participat marţi la emisiunea Andreei Creţulescu, la România TV, unde a explicat mecanismul recalculării din septembrie, dar şi la ce se pot aştepta pensionarii în 2025.
Mircea Filipescu
01 oct. 2024, 20:51
EXCLUSIV Simona Bucura-Oprescu, veşti bune pentru recalcularea din ianuarie:

Simona Bucura-Oprescu spune că reforma sistemului de pensii, transpusă în noua lege, a adus echitate, astfel încât cei care au muncit aceeaşi perioadă şi în aceleaşi condiţii să aibă aceeaşi pensie, indiferent de perioada cand sse pensionează.

„Reforma pensiilor nu este in primul rand despre bani in plus, ci despre dreptate si echitate. S-a vorbit mult, dar eu cred ca ceea ce ramane, in Romania, de acum inainte, pensionarii care au muncit la fel, vor avea pensii egale.

Asta este cea mai importanta parte a reformei. Pana acum, peste 3,8 milioane de romani care au muncit la fel cu altii, dar au iesit la pensie in perioade diferite, au avut pensii mai mici. Incepand cu 1 septembrie, ca urmare a recalcularii, avem echitate in sistemul de pensii si peste 82% dintre pensionari au pensii mai mari si vor beneficia si de urmatoarele cresteri. Si, la fel de important, nicio pensie nu a scazut.

Pana acum s-a vorbit mult despre contributivitate, iar noi am facut-o. Datorita contributivitatii, cea mai mare parte a romanilor a castigat, si mai mult, de acum vor putea beneficia de crestere la fiecare 1 ianuarie.”, a spus Ministrul Muncii, la România TV.

Simona Bucura a explicat şi la ce trebuie să se aştepte actualii angajaţi, care plănuiesc să se pensioneze în anii următori.

„Actualii angajati au de acum tot interesul ca toate veniturile sa fie reflectate, iar pe de alta parte au interesul sa acceseze punctele de stabilitate, care incurajeaza stagiile lungi de cotizare.”, a spus aceasta.

Citeşte şi: 700 de lei în plus pentru românii cu pensii mai mici de 2.200 de lei. Cardurile sunt verificate de STS şi ANAF

În ce priveşte cea de-a doua recalculare, care va avea loc în luna martie a anului viitor, Simona Bucura-Oprescu spune că procesul va fi unul mult simplificat.

„Daca pensionarii au dus documente care releva faptul ca au avut venituri nepermanente la momentul cand s-a depus dosarul de pensionare, de acele documente duse deja se tine cont. Pe perioada procesului de revaluare colegii nostri au introdus si acele date, urmand sa le valorificam acum, dupa 1 ianuarie.

Daca pensionarii sau pensionabilii au muncit dupa 2001, nu este nevoie sa aduca niciun document. Spun asta pentru ca aflu ca inca mai exista pensionari care se intereseaza si de aceste documente.

Pentru pensionarii care au muncit pana in 2001, angajatorii trebuie sa elibereze adeverintele in termen de 60 de zile de la cerere. Daca nu o fac, angajatii sau fostii angajati se pot adresa inspectoratului de munca.

Esential este ca legea 360 recunoaste veniturile nepermanente pentru a fi luate in calcul la pensie.”, a explicat ministra.

Întrebată ce creşteri mai pot aştepta pensionarii în 2025, Simona Bucura-Oprescu a vorbit despre indexarea care, prin noua lege, va fi aplicată în fiiecare an, la data de 1 ianuarie.

„Indexarea este conform articolului din lege. Noutatea este ca legea prevede ca pensiile se majoreaza anual in ianuarie cu inflatia plus 50% din diferenta salariului brut mediu pe economie. Noi am primit deja datele de la INS si deja se lucreaza la calculele pentru indexarea din 2025.”, a spus Bucura-Oprescu.

Citeşte şi: Recordurile pensiilor private: un român are 2,51 milioane lei la Pilonul II, altul a strâns 2,13 milioane la Pilonul III !

 

DailyBusiness
Daniel Dăianu: Deficitul bugetar ține BNR ostatică. Liberalizarea gazelor din 2026 ar putea destabiliza economia
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Afecțiunea cu care se confruntă soția lui Florinel Coman. Ioana a dezvăluit totul abia acum
Capital.ro
Obligație pentru asociațiile de proprietari și persoanele fizice. Regulă pentru spațiile verzi din jurul blocurilor. Anunț de la primărie
Playtech.ro
Cât costă să ridici un garaj din cărămidă sau BCA? Costurile complete
Adevarul
Atac din umbră: dronele făcute în garaje ucrainene zguduie Siberia
wowbiz.ro
Simona este doctorița româncă găsită carbonizată în Franța! Propriul fiu ar fi ucis-o, apoi a dispărut. Autoritățile l-au dat în urmărire
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
,,Nu mai rezist, salvați-mă!” Ultimele cuvinte ale lui Octav, românul care a murit în Italia, după ce a rămas blocat sub dărâmăturile turnului medieval Torre dei Conti
iamsport.ro
Fără milă! L-a făcut țăndări pe Edi Iordănescu în direct: ”Zero barat! Mare sculă ești, ai luat cea mai bună echipă din Polonia și ai făcut-o de râs”
MediaFlux
1.281 de lei la pensie. Cine primește și cum se calculează punctele de stabilitate
stirilekanald.ro
ATAC la GRANIȚĂ! România a ridicat avioane de luptă! Breaking news
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai