CTP, semnal de alarmă: Noul președinte al României ar trebui să-și propună ca prioritate zero întemeierea unei armate române adevărate, nu ca ”oastea lui Ciucă”. Ce spune despre ”pila atomică” a lui Geoană

CTP trage un semnal de alarmă și spune că România are nevoie de o armată adevărată, nu de „oastea lui Ciucă”. Iar aceasta ar trebui să fie prioritatea zero a noului președinte al României.
Alina Costache
03 oct. 2024, 09:02
CTP, semnal de alarmă: Noul președinte al României ar trebui să-și propună ca prioritate zero întemeierea unei armate române adevărate, nu ca ”oastea lui Ciucă”. Ce spune despre ”pila atomică” a lui Geoană

Cristian Tudor Popescu a avertizat că România are nevoie de o armată puternică și a comparat situația țării noastre cu cea a Israelului, amindtind de amenințările venite din partea Rusiei.

”Israel are 9 milioane și ceva de locuitori, adică jumătate din populația României, pe o suprafață de cam 4 județe de-ale noastre. Și are una dintre cele mai puternice armate ale lumii.
A fost atacat simultan de 5 țări arabe și a învins. Acum, luptă cu Iran și armatele teroriste ale acestuia din Gaza, Liban și Yemen. E susținut cu bani și arme de Statele Unite, însă militarii sunt israelieni. Sistemele de apărare antiaeriană performante Cupola de Fier, Praștia lui David sunt creația lor.

România are și ea în coastă un Iran. Mai mare și la fel de agresiv – Rusia. Plus părtașii ei, Ungaria și Austria. E bine să conștientizăm niște lucruri:
– Putin va trăi mult și bine, fiind de neînlăturat de la Kremlin.
– Rusia va fi un pericol perpetuu, gata oricând să atace cum simte o zonă vulnerabilă.
– Republica Moldova și România sunt ținte strategice pentru Rusia, care intră în prim plan îndată ce Ucraina cedează”, spus CTP, într-o postare pe Facebook.

Citește și: SONDAJ Cine este pe primul loc în intenţiile de vot la alegerile prezidenţiale. Partidele cu cele mai mari şanse la alegerile parlamentare

În opinia jurnalistului, prioritatea zero a noului președinte al României ar trebui să fie formarea unei armate profesioniste, ”nu ca oastea lui Ciucă”. Totodată, CTP consideră greșită afirmați lui Ion Țiriac cum că „N-avem nevoie de NATO”.

”Iată de ce cred că noul președinte al României ar trebui să-și propună ca prioritate zero întemeierea unei armate române adevărate, ca resursă umană și armament. Nu ca oastea lui Ciucă.
La fel de greșită cum e atitudinea țiriacă „N-avem nevoie de NATO” mi se pare autoliniștirea „Lasă, că ne apără NATO”. Armatele Occidentului te ajută dacă ești în stare să te ajuți și singur.
Una este să fii un teritoriu bun de ocupat fără luptă, prin trădări și acțiuni hibride, cum a fost cazul Crimeei, și alta să poți opune o rezistență îndârjită unor năvălitori de talia Rusiei – cum face Ucraina. Sau Israel – oricine ar vrea să-l șteargă de pe fața pământului, știe că asta ar costa mormane de cadavre și de bani, fără certitudinea succesului”, a mai spus CTP.

Citește și: Rareș Bogdan, despre șansele lui Mircea Geoană la prezidențiale: ”Nu va lua mai mult de 12 la sută, nu reprezintă un pericol”

 

CTP nu crede că venirea lui Geoană la Cotroceni reprezintă ”o garanție de securitate pentru România”

”Unii ar putea să creadă că un Mircea Geoană președinte, după ce a fost secretar general-adjunct al NATO, înseamnă o garanție de securitate pentru România. Subsemnatul, nu.
Legăturile cu oameni ai Kremlinului pe care iese la iveală că le are un apropiat al său, liberalul Rareș Mănescu, nu mă miră. E un prilej să îmi amintesc câte unele.
Nu știm nici astăzi de ce s-a dus de două ori Geoană, în secret și pe persoană fizică, la Moscova, în 2009. Nu știm cu cine și ce a discutat acolo. La curent era însă șeful său de campanie electorală de atunci, C. Gușă, huiduitor al NATO și UE, dughinist, putinist feroce.

Funcția la NATO a lui Geoană (obținută în mandatul „pretenarului” lui Putin, D.J. Trump!…) nu mă liniștește în legătură cu orientarea lui politică – care poate bascula pe loc.

Într-o telegramă a Ambasadei SUA la București din 2009, raportorul spune despre Geoană: „Mare experiență în politica externă, dar puțină substanță”. Englezii de la MI-6 îl califică drept „wobbly” – instabil, nu demn de încredere. Și cum să nu fie așa, când faptul că a fost propulsat rachetă în ministerul de Externe de regimul rusofonului Ion Iliescu nu l-a împiedicat să cocheteze cu PNȚCD, să-l felicite printre primii pe Emil Constantinescu pentru victoria la prezidențiale și să-i aducă mulțumiri „că a scăpat țara de cancerul Iliescu”. Pentru ca după revenirea PSD la putere, să facă din nou sluj pe lângă Ion Iliescu și Adrian Năstase.

Cea mai mare realizare a lui Geoană este pila atomică pe care a reușit s-o aibă ca să fie numit nr. 2 în NATO, în vreme ce organizația cunoștea cu siguranță aceste bube în cap ale „Prostănacului” lui Iliescu, precum și despre interlopii, infractorii internaționali, mafioții cu care s-a lipit de-a lungul timpului fostul șef PSD”, a mai scris CTP.

DailyBusiness
Democrații cer demiterea lui Trump invocând pentru prima dată Secțiunea 4 a celui de-al 25-lea amendament
Spynews
Cosmin Zuleam, criminalul lui Adrian Kreiner, este adus azi în România din Inonezia. A fost condamnat la 30 de ani de închisoare
Fanatik.ro
Cum l-a impresionat Mircea Lucescu pe Rinat Ahmetov: „A rămas mască!”. Miliardarul ucrainean își delecta oaspeții cu balerine și cântăreți: „Stăteam ca mafioții”
Capital.ro
Reguli la bloc în România. Proprietarii pot face contestație la întreținere. Președintele asociației are termen 10 zile
Playtech.ro
Declaraţie acord părinte plecare minor în străinătate 2026. De ce acte ai nevoie pentru procură
Adevarul
O brutărie din Moscova este în pragul falimentului după ce Putin i-a făcut reclamă. Ce il nemulțumește pe patronul afacerii
wowbiz.ro
Cătălin Crișan a ajuns de nerecunoscut, la doi ani după problemele de sănătate! Imaginile care i-au șocat pe fanii artistului: „Eu nu cred că e…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a aflat cine sunt cei doi minori care i-au luat viața lui Alin. Ce au surprins camerele de supraveghere din ultimele clipe de viață ale băiatului
iamsport.ro
După 28 de ani, membrul Generației de Aur a spus de ce ar fi fost eliminată, de fapt, România de la Mondial: ”Se întâmpla același lucru și dacă nu ne vopseam!”
MediaFlux
Reducere drastică. Guvernul vrea să taie 85% din pensiile celor care rămân să lucreze la stat
stirilekanald.ro
VIDEO El este tânărul care se zbate între viață și moarte după ce mașina i-a fost spulberată de tren, în Chiajna. Ghițan are doar 30 de ani și este tatăl a doi copii
Fotbal de Crăciun în Premier League: City poate urca pe 1 după etapa de Boxing Day