Sorin Grindeanu îl desființează pe Nicolae Ciucă, după ce a anunțat ruperea coaliției: „Nici el nu cred că înțelege ce vrea să spună”

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, l-a atacat pe liberalul Nicolae Ciucă printr-o postare pe platforma Facebook, în urma faptului că președintele PNL a anunțat ruperea coaliției.
Alina Costache
08 oct. 2024, 16:37
Sorin Grindeanu îl desființează pe Nicolae Ciucă, după ce a anunțat ruperea coaliției: „Nici el nu cred că înțelege ce vrea să spună”

Sunt noi atacuri între liderii PSD și PNL, după ce Sorin Grindeanu l-a atacat pe Nicolae Ciucă, președintele liberalilor. Ministrul Transporturilor l-a acuzat pe președintele Senatului de faptul că nu stăpânește limba română, după ce acesta a anunțat că părăsește coaliția, când, de fapt, nu a luat această decizie.

Atacul virulent al lui Sorin Grindeanu

Grindeanu îl atacă pe Nicolae Ciucă, făcând aluzii atât la declarațiile sale, precum și la faptul că președintele liberal și-a lansat cartea într-o emisiune culinară, vorbind despre „fasole cu cârnați” sau „ciorba de expresii”.

„Ciucă al nostru nu se dezminte! După o luptă acerbă de 3 minute cu limba română, ne anunță că pleacă, dar rămâne! Înșiră cuvinte multe și îi iese o fasole cu cârnați. Nici el nu cred că înțelege ce vrea să spună. Flancat de un steag și de-o masă, citește disciplinat, de pe prompter, un discurs scris – probabil, de Rareș Bogdan – într-un moment de plictiseală. Din toată ciorba de expresii, înțelegem că domnul Nicolae Ciucă nu pleacă din bucătărie, ci doar se dă cu un pas mai aproape de oala cu fasole… să o păzească!”, a precizat Sorin Grindeanu.

Citește și : Motivul pentru care Nicolae Ciucă nu l-ar pune premier pe Marcel Ciolacu: „Nu s-a desprins de vechile obiceiuri”. O preferă pe Elena Lasconi

În plus, liderul PSD a vorbit și despre faptul că aceste atacuri sunt doar din criza în care se găsește PNL, care nu stă foarte bine în sondaje.

„În pofida loviturii de polonic pe care și-o dă peste ideile proclamate până de curând despre această Coaliție politică, dl Ciucă uită că are obligația să asigure stabilitatea României. Crizele de personalitate, provocate de foamea de procente, nu trebuie să afecteze viața românilor! Scopul Coaliției PSD-PNL a fost și rămâne acela de a guverna eficient! Îi recomandăm să aibă răbdare deoarece, în două luni, românii îl vor pune acolo unde îi este locul!”, adaugă Grindeanu.

Declarația inițială a lui Nicolae Ciucă

Având în vedere scandalul generat de respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale de la sfârșitul acestui an, Nicolae Ciucă a avertizat că sunt rezultatele unei imixtiuni politice în justiție și a dat vina pe PSD, amenințând că va pleca din coaliție. De fapt, liberalul a precizat că va rămâne la guvernare doar pentru a împiedica abuzurile PSD.

Citește și : https://www.romaniatv.net/george-simion-presedintele-aur-guvernul-acesta-al-lui-klaus-werner-iohannis-trebuie-sa-plece_8546020.html

„Nu comentez decizia CCR, dar consecințele ultimei decizii pun un mare semn de întrebare privind democrația din România. Pentru prima dată în istoria României, o majoritate de 5 judecători, din care 4 numiți de PSD, a decis că cineva nu poate candida. Practic, a fost eliminat la masa verde un adversar. Nu mă preocupă dacă PSD se bucură de eliminarea unui competitor politici, ci că ar putea face lucruri de neimaginat, pentru că PSD are în ADN-ul său abuzul de putere și comportament de partid-stat.

Astăzi elimină un candidat, mâine altul, poimâine închid instituții de presă, iar în final subordonează politic tot statul român. Coaliția de guvernare cu PSD se oprește aici. Rămânem în executiv doar pentru a împiedica escaladarea completă a abuzurilor pe care le pot realiza pentru a câștiga alegerile”, a declarat Ciucă.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Cine este personajul celebru care intră în rolul uneia dintre Furnicuțe, la Denise Rifai. Va fi responsabil de provocările zilnice
Fanatik.ro
”Blestemul” lui Aaron Ramsey la final? Ce s-a întâmplat cu fostul jucător de la Arsenal și Juventus în ziua în care a murit Mircea Lucescu
Playtech.ro
Ce salariu are Ciprian Ciucu. Primarul Bucureștiului crede că venitul este „o glumă proastă” raportat la responsabilități
Adevarul
CNA respinge cererea depusă de Realitatea Plus pentru rediscutarea plângerii privind retragerea licenței
wowbiz.ro
Ultimul mesaj transmis de Mircea Lucescu înainte să moară! Ce mărturisire cutremurătoare a făcut „Il Luce”: „Gata, s-a terminat…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr român stabilit în Italia și-a pierdut viața sub ochii prietenilor, chiar în a doua zi a Paștelui Catolic
iamsport.ro
”Mama mi-a spus în ultimele zile de viață ale lui tata: «Nu mai vii să îl vezi, mergi peste tot în lume după Lucescu. Ajung să cred că l-ai iubit pe Mircea mai mult decât pe el!»”
MediaFlux
UPDATE: Nume mari din fotbal au început să vină, inclusiv Gică Hagi. Primele imagini de la priveghiul lui Mircea Lucescu pe Arena Națională. Mașina cu trupul neînsuflețit a ajuns la stadion FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj