Sanitas: Susţinem acţiunile de protest ale Colegiului Medicilor din România

Prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, a declarat joi că acţiunile anunţate de Colegiul Medicilor din România au susţinerea organizaţiei sindicale, el precizând că acestea nu sunt împotriva Ministerului Sănătăţii, ci a celui de Finanţe şi a Guvernului.
Iulian Tudor
20 iun. 2013, 11:19
Sanitas: Susţinem acţiunile de protest ale Colegiului Medicilor din România

„Federaţia Sanitas susţine acţiunile de protest. Trebuie să se înţeleagă că nu este o acţiune împotriva Ministerului Sănătăţii. Colegiul Medicilor şi Sanitas au o relaţie corectă cu Ministerul Sănătăţii. Propunerea de alianţă are legătură cu sistemul sanitar şi cu finanţarea, care este apanajul Ministerului de Finanţe şi al Guvernului. În următoarele două săptămâni, vom lua o decizie privind calendarul de acţiuni şi revendicările comune”, a declarat Marius Sepi, potrivit Mediafax.

Medicii, dar şi restul personalului din sistemul sanitar, ameninţă din iulie cu proteste, greve şi chiar demisii, din cauza salariilor mici, a condiţiilor de lucru şi a modului în care sunt trataţi angajaţii din Sănătate în România, potrivit preşedintelui Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoae.

Anunţul privind protestele personalului medico-sanitar a fost făcut, joi, de preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. dr. Vasile Astărăstoae, care a spus că vorbeşte în numele tuturor organizaţiilor profesionale din sistem.

Medicii reclamă, în primul rând, salariile mici – echivalentul a 200 de euro pe lună pentru un rezident şi, respectiv, 500 de euro în cazul unui specialist.

Personalul din Sănătate se plânge şi de condiţiile de lucru, dar şi de modul în care este tratat de către autorităţi şi chiar de către unii pacienţi.

„Este o adevărată prigoană a cadrelor medicale, de aceea trebuie să luptăm pentru recăpătarea respectului cadrelor medico-sanitare. Mesajul comun este unul foarte clar: ne-a ajuns cuţitul la os, nu mai suportăm să fim umiliţi, batjocoriţi, nu mai suportăm să se încalce demnitatea noastră. Vrem tratament normal, nu preferenţial”, a explicat Vasile Astărăstoae.

Tot Astărăstoae a avertizat că banii spitalelor s-ar putea termina în august, iar din toamnă acestea riscă să nu mai aibă fonduri pentru a funcţiona.

„Lunile de vară nu vor fi de vacanţă”, a subliniat Astărăstoae, potrivit căruia calendarul protestelor va include marşuri, greve şi chiar demisii în bloc, dacă nu sunt rezolvate problemele.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Scandal la Spitalul Focșani! Tatăl unui copil bolnav ar fi fost scos afară cu forța de o asistentă
Fanatik.ro
Familia lui Constantin Covaciu, scandal pe locul de veci cu Dinamo. Unde va fi înmormântat maseurul decedat în accidentul de la Câmpulung?
Capital.ro
Seceta severă afectează alimentarea cu apă din Bihor. 15 localități au restricții la consumul de apă după ce debitele râurilor au scăzut puternic
Playtech.ro
Zile libere legale în 2027. Vești proaste pentru cei care așteaptă minivacanțe. Cum pică sărbătorile
Adevarul
Românii care câștigă peste 20.000 de lei în mână pe lună: În ce domenii lucrează și cum au ajuns la aceste venituri
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier cu patru mașini pe A1! Traficul a fost deviat pe o singură bandă, în apropiere de Sibiu
iamsport.ro
Fostul selecționer al României a anunțat că vrea să revină la națională: ”Mi-aș dori să reușesc o performanță mai mare decât ultima!”
MediaFlux
Bani pentru cei care fac economii la energie. Propunerea ANRE pentru consumatorii români
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România