Iulia Vântur și Salman Khan, amenințați cu moartea. Casa celor doi este protejată de poliție, după ce o grupare interlopă le-a ucis un prieten

Iulia Vântur și Salman Khan trec prin clipe grele în această perioadă, după ce politicianul Baba Siddique, unul dintre cei mai apropiați prieteni ai starului indian, a fost împușcat mortal duminică, 13 octombrie, chiar în fața biroului fiului său. Atacatorii au transmis un mesaj de amenințare direct la adresa actorului și a familiei sale.
Alina Costache
15 oct. 2024, 12:54
Iulia Vântur și Salman Khan, amenințați cu moartea. Casa celor doi este protejată de poliție, după ce o grupare interlopă le-a ucis un prieten
Iulia Vântur și Salman Khan, în pericol de moarte

Iulia Vântur și Salman Khan sunt protejați de poliție, după ce greparea interlopă a lui Lawrence Bishnoi l-a amenințat cu moartea pe celebrul actor. Această bandă are un istoric de crime împotriva unor indieni influenți, iar acum, se pare că starul indian și familia lui sunt vizați, scrie Cancan.ro.

Iulia Vântur și Salman Khan, în pericol de moarte

Salman Khan a decis să ia măsuri speciale de securitate, astfel, poliția din Mumbai păzește apartamentul său, potrivit unui video care ilustrează vigilența forțelor de ordine în această situație tensionată.

Nu este pentru prima dată când actorul și familia lui sunt amenințați cu moartea. În 2023 a mai avut loc un episod similar. Lawrence Bishnoi, considerat unul dintre cei mai periculoși interlopi din India, i-a transmis că îl va ucide și că acesta este ”scopul vieții lui”.

Citește și: Iulia Vântur, apariție de senzație la Oscarurile din India. Românca a strălucit, la propriu, cu rochia sa spectaculoasă

Cum au ales să trăiască cei doi

Iulia Vântur și Salman Khan sunt un cuplu admirat în lumea strălucitoare a Bollywoodului, iar viețile lor sunt adesea în centrul atenției publicului și al presei.

În ciuda statutului lor de celebrități, cei doi au ales să trăiască într-o locuință modestă, refuzând să investească într-o vilă extravagantă, în mare parte pentru a fi aproape de familia actorului.

Vedeta, originară din România, a făcut pasul curajos de a se muta în India acum un deceniu, pentru a-l urma pe Salman Khan. Această decizie a reprezentat o schimbare semnificativă în viața ei, atât pe plan personal, cât și profesional.

De la venirea ei în India, Iulia Vântur a evoluat enorm, transformându-se într-o vedetă internațională, câștigând recunoaștere și aprecieri pentru talentul său și fiind implicată în numeroase spectacole și producții de televiziune.