Adelina Pestrițu a renunțat la implantul mamar după 8 ani: „A fost cea mai bună decizie pe care puteam s-o iau”

Adelina Pestrițu a fost prezentă pe 1 octombrie, în cadrul evenimentului dedicat Zilei naționale a luptei împotriva cancerului de sân, organizat de Fundația Renașterea.
Filip Stan
16 oct. 2024, 09:17
Adelina Pestrițu a renunțat la implantul mamar după 8 ani: „A fost cea mai bună decizie pe care puteam s-o iau”

Cu ocazia acestui eveniment, Adelina a transmis un mesaj puternic urmăritoarelor sale prin care sublinia necesitatea controalelor anuale și a educației în ceea ce privește sănătatea.

Adelina Pestrițu a reunțat la implantul mamar după 8 ani

Influencerul a explicat de ce a ales să se alăture inițiativelor Fundației Renașterea și a afirmat că se simte onorată să colaboreze cu acești oameni dedicați cauzei.

„Este esențial ca mesajul lor să ajungă la cât mai multe femei, iar eu sper ca prin implicarea mea să contribui la creșterea gradului de conștientizare”, a declarat Adelina.

Un aspect personal pe care Adelina l-a împărtășit a fost decizia sa de a renunța la implanturile mamare, o alegere pe care a făcut-o în februarie, după opt ani de la intervenție. Aceasta a fost o decizie luată ca urmare a unor efecte secundare neplăcute, cum ar fi durerile de spate. La câteva luni după intervenție, Adelina afirmă că se simte excelent și nu are regrete legate de decizia sa.

„Din toate punctele de vedere, mă simt foarte bine. A fost cea mai bună decizie pe care puteam s-o iau. A fost o decizie luată după mult timp de gândire, analiză, controale medicale, discuții purtate cu domnul doctor. Nu regret absolut deloc’, a mai declarat ea.

Citește și: Anamaria Prodan reacționează după acuzațiile lui Valentin Dinte: „Nu a fost niciodată în casa noastră. Îmi făcea strategie cum să îl distrug pe Reghe”

Creatorul de conținut și soțul acesteia se mută în casă nouă. În ce stagiu sunt cu pregătirile

Adelina a discutat și despre noutățile din viața sa personală. Creatoarea de conținut a anunțat că se va muta din casa cumpărată acum patru ani, într-o nouă casă mult mai spațioasă pentru familia sa. Noua locuință se află într-o zonă care le oferă un mediu sigur și unit pentru creșterea fiicei lor. Deși lucrările de amenajare nu au început încă, Adelina este optimistă și entuziasmată de schimbările ce urmează.

„Da, acela l-am luat de investiție, pentru că sunt de părere că banii trebuie investiți în lucruri durabile, care să ne facă mândri și peste ani. Desigur, îmi place shoppingul în continuare, să nu mă bănuiți că m-am lăsat. Dar dacă în paralel facem și lucruri care să conteze cu adevărat și să aibă importanță și pe viitor, cu atât mai bine. Sunt șefă de șantier peste tot, poate ar trebui să reprofilez, poate mă apuc mai serios de partea asta cu imobiliarele. Glumesc, desigur.

Îmi place foarte mult ce fac, nu vreau, deocamdată, să schimb. Poate, în paralel, aș putea să mă documentez mai mult, pentru că e un domeniu care mă fascinează. Cu apartamentul încă nu aș putea să-ți spun ce se întâmplă, pur și simplu l-am cumpărat să fie, iar casa…în curând va fi gata. Este un proiect mare, frumos, cu niște vile avangardiste care ne-au atras din prima clipă. Abia așteptăm să ne mutăm. Acolo se va forma, cu siguranță, o comunitate, în primul rând, safe pentru pentru copilul nostru, pentru familia noastră. Să știi că plănuim să ne aducem mulți prieteni în această comunitate. Ei deja au început să ne întrebe ce, cum când, de ce. S-ar putea să ne facem o gașcă mai mare’, a mai declarat Adelina Pestrițu.

Citește și: Locul din România în care trăiești experiența autentică a vieții la țară în căsuțe ca pe vremea bunicilor. Poți admira peisajul fabulos de pe prispă, în timp ce te delectezi cu mâncăruri pregătite la tuci

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
Webster, la debut! Cum joacă Universitatea Craiova la primul meci din SuperLiga. Exclusiv
Capital.ro
Noua lege a salarizării stârnește nemulțumiri în sănătate. Sindicaliștii avertizează că unii angajați ar putea pierde bani
Playtech.ro
Cât costă acum să chemi un electrician acasă. Doar deplasarea poate ajunge la 100 de lei. Lista actualizată cu noile tarife în 2026
Adevarul
Cât ar putea scumpi noua taxă UE carburanții. Calculul pentru un șofer cu Dacia Logan
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
Legendarul sportiv român este împotriva ”Anului Ilie Năstase”: ”Tăiam de la bolnavii de cancer, dar avem bani pentru show”
MediaFlux
Nativii care ar putea obține o sumă mare de bani. Horoscopul weekendului
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România