Hănescu îl întâlneşte pe Federer în turul I la Wimbledon. Vezi şi ceilalţi adversari ai românilor

Vineri a avut loc tragerea la sorţi a meciurilor de pe tabloul principal al turneului de la Wimbledon, unde România va fi reprezentată de doi băieţi şi cinci fete.
Daniel Spătaru
21 iun. 2013, 11:05
Hănescu îl întâlneşte pe Federer în turul I la Wimbledon. Vezi şi ceilalţi adversari ai românilor

Victor Hănescu a avut ghinion la tragerea la sorţi a meciurilor de pe tabloul principal al turneului de la Wimbledon, urmând să-l întâlnească în primul tur pe elveţianul Roger Federer, al treilea favorit al acestei competiţii, pe care a câştigat-o de şapte ori până acum.

Celălalt reprezentant al României în proba de simplu masculin de la All Englad Club, Adrian Ungur, îl va avea ca adversar în meciul de debut pe francezul Benoit Paire, cap de serie nr.25.

Pe tabloul feminin, Sorana Cîrstea, singura jucătoare din ţara noastră care figurează pe lista capilor de serie (nr. 22), o va întâlni pe elveţianca Stefanie Voegele, în timp ce Simona Helep va juca în partida de debut cu Olga Govorţova din Belarus.

Irina Begu o va avea ca adversară pe Maria-Teresa Totro-Flor (Spania), Monica Niculescu o va întâlni pe germanca Mona Barthel (cap de serie nr.30), în timp ce Alexandra Cadanţu va evolua împotriva jucătoarei austriece Tamira Paszek (nr. 28).

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Marcel Andrei de la Insula Iubirii a transmis un mesaj clar pentru cei care îl critică! Ce le spune răutăcioșilor
Fanatik.ro
Denis Drăguș îl vrea pe Stanciu la FCSB: „Clar aș vrea să fie aici lângă mine, dar mă bucur pentru el”
Capital.ro
2.150 de locuri scoase la concurs în școlile de poliție. Locurile disponibile și organizarea admiterii
Playtech.ro
Cum vor da banii înapoi pensionarii care au primit sume mai mari. Situația celor care au încasat pensii mai mici
Adevarul
Notă de plată usturătoare la o cafenea din Veneția: cât a plătit o turistă pentru muzica ascultată în timpul mesei
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Mădălina Apostol, condusă astăzi pe ultimul drum. O ultimă serenadă de mariachi pentru ea, în ziua despărțirii de copii. Mama ei, răpusă de durere, s-a prăbușit peste sicriu. A fost dusă la spital cu ambulanța
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiețel român de 5 ani și-a pierdut viața în mașina încinsă de soare, după ce a adormit. Părinții l-au uitat acolo după un botez
iamsport.ro
BOMBĂ! David Popovici s-a întâlnit cu legendara Oprah și a postat câteva cuvinte
MediaFlux
Mama Mădălinei Apostol a leșinat la înmormântare. A fost luată cu ambulanța de la procesiune | Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte