Când scăpăm de valul polar care a adus temperaturi sub pragul de îngheț în România

România este acoperită de un val de aer polar care a adus tempeeraturi de până la minus 8 grade Celsius. Specialiștii spun că vor urma nopți din ce în ce mai friguroase. Însă de marți, vremea se mai încălzește.
Alina Costache
22 oct. 2024, 08:23
Când scăpăm de valul polar care a adus temperaturi sub pragul de îngheț în România

Val de frig în România. Sunt temperaturi de îngheț în aproape jumătate de țară, în special noaptea. Treptat vremea se încălzește și vom avea valori pe până la 20 de grade.

„De marți, temperaturile vor fi în creștere ușoară. Chiar vom înregistra, mai ales în regiunile extracarpatice, din nou, valori de peste 20-22 grade Celsius”, a anunțat Elena Mateescu, directorul general al ANM, adăugând că până atunci acest sfârșit de săptămână va fi caracterizat de o vreme în care nopțile și diminețile vor fi reci, cu temperaturi negative, în special în depresiuni, până la minus 7, minus 8 grade Celsius.

De marți, temperaturile vor fi în creștere, posibil la scara întregii țări, cu valori cuprinse între 16 și 22 grade Celsius, inclusiv în Capital. Tot de marți, și minimele vor mai crește ușor. „Vor deveni pozitive în aproape toată țara și vor fi cuprinse, în general, între două până la 7-8 grade Celsius”, a mai spus Elena Mateescu.

Citește și: Prognoza meteo. Zile frumoase de toamnă, mercurul urcă în termometre

Raport îngrijorător privind schimbările climei în România. Temperaturile extreme vor afecta aproximativ 50% din populaţia urbană

 

În ultimii ani, valurile de cădură au crescut semnificativ în România. În lunile de primăvară și toamnă, dar mai ales în zilele de vară, România s-a confruntat cu temperaturi cu mult peste valorile normale. Mari parte din teritoriu a fost afectată de secetă. Și în anotimpurile ploiase și reci, precipitațiile au lipsit.

Durata şi frecvenţa valurilor de căldură din România au crescut semnificativ, în ultimii ani, iar până în 2040, temperaturile extreme vor afecta aproximativ 50% din populaţia urbană, în special în oraşe precum Bucureşti şi Craiova, arată un raport privind starea climei la nivel naţional.

„Criza climatică globală a atins un punct critic, evidenţiat de datele din 2023 care arată o creştere a temperaturii medii globale cu 1,48 de grade Celsius faţă de perioada preindustrială. Aproape jumătate din zilele anului au depăşit pragul de 1,5 grade Celsius stabilit prin Acordul de la Paris, semnalând direcţia alarmantă în care se îndreaptă climatul, cu impact profund asupra ecosistemelor şi societăţii. România resimte deja aceste schimbări prin intensificarea valurilor de căldură în ultimele şapte decenii. Între 1950 şi 2023, durata şi frecvenţa acestora au crescut semnificativ, majoritatea regiunilor înregistrând prelungiri de 10-15 zile, iar sud-vestul şi estul ţării peste 25-30 de zile. Proiecţiile indică o continuare a acestui trend până la sfârşitul secolului, afectând sănătatea publică şi economia”, se menţionează în rezumatul documentului „Starea Climei – România 2024”, citat de Agerpres.

Citește și: Prognoza meteo. Meteorologii Accuweather anunță iarnă cu ninsori și ploi înghețate în toată țara. Primarii sunt în alertă

În acelaşi timp, pe lângă valurile de căldură, seceta reprezintă o altă provocare majoră pentru România. Astfel, suprafeţele afectate de secetă moderată, severă şi extremă au crescut, cu maxime în perioadele 2018 – 2020 şi 2021 – 2023.

„Seceta din 2018-2021 este cea mai lungă înregistrată, având efecte devastatoare asupra agriculturii şi securităţii alimentare. Tendinţa de aridizare continuă, influenţând profund ecosistemele şi producţia agricolă”, notează autorii raportului de specialitate.

Alte fenomenele meteorologice extreme, precum furtunile severe, au devenit mai frecvente şi între 1940 şi 2023 s-a observat o creştere a condiţiilor favorabile pentru asemenea evenimente, în special în estul şi în nordul ţării.

Proiecţiile pentru 2025-2050 şi sfârşitul secolului indică o intensificare a acestor fenomene, cu impact negativ asupra agriculturii şi infrastructurii.

„În plus, urbanizarea amplifică efectele schimbărilor climatice. Oraşele devin mai calde şi mai uscate decât zonele rurale, fenomen cunoscut ca Insula de Căldură Urbană, iar diferenţele de temperatură pot ajunge până la 7-8 grade Celsius. Până în 2040, valurile de căldură şi temperaturile extreme vor afecta aproximativ 50% din populaţia urbană, în special în oraşe precum Bucureşti şi Craiova. Adaptarea necesită politici urbane integrate şi soluţii bazate pe natură. Odată cu creşterea temperaturii medii globale, ne apropiem de puncte critice climatice, praguri ireversibile cu efect devastatoare. Slăbirea circulaţiei meridionale din Atlantic poate duce la scăderea precipitaţiilor şi intensificarea secetelor în România, afectând agricultura şi securitatea alimentară. Este esenţială anticiparea acestor schimbări prin avertizare timpurie şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră”, se precizează în raport.

Potrivit sursei citate, politicile climatice devin, în acest fel, cruciale. În context, Pactul Ecologic European şi Legea Europeană a Climei stabilesc obiective pentru neutralitatea climatică până în anul 2050.

„România a implementat măsuri privind eficienţa energetică şi promovarea energiei regenerabile, dar lipsa unei legi naţionale a climei şi implementarea deficitară subliniază necesitatea unei viziuni integrate. Sectorul energetic este central în această tranziţie. Deşi combustibilii fosili predomină, există planuri de creştere a capacităţilor regenerabile şi nucleare până în 2050. Electrificarea economiei şi dezvoltarea infrastructurii de stocare a energiei sunt esenţiale pentru atingerea neutralităţii climatice”, sunt de părere experţii în problematici de mediu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Conturi pline, fotbal ioc!”. Marcel Pușcaș dă de pământ cu „îmbuibații” de la FCSB după 0-1 cu Corvinul
Capital.ro
Prețuri carburanți duminică, 8 noiembrie. Cât plătesc șoferii pentru benzină și motorină la final de săptămână. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă ai luat din greșeală o pastilă expirată. Medicii explică dacă poate deveni periculoasă
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT