Schimbări majore privind salariile bugetarilor. Măsurile pregătite de guvern pentru eficientizarea sistemului

Ministerul Finanțelor a publicat recent Planul Bugetar-Structural Național pe Termen Mediu 2025-2031, care prevede reforme semnificative în sistemul de salarizare din sectorul public, având ca scop reducerea deficitului bugetar și creșterea sustenabilității financiare.
Filip Stan
26 oct. 2024, 18:14
Schimbări majore privind salariile bugetarilor. Măsurile pregătite de guvern pentru eficientizarea sistemului

Printre principalele măsuri avute în vedere se numără revizuirea coeficienților de ierarhizare, reintroducerea grilelor salariale pentru administrația locală și limitarea sporurilor la 20% din salariul de bază. Planul este supus în prezent dezbaterii publice și urmează să fie transmis Comisiei Europene pentru aprobare.

Potrivit documentului, modificarea coeficienților de ierarhizare va stabili criterii clare pentru diferențierea diverselor categorii profesionale din sectorul public, contribuind astfel la reducerea disparităților salariale și la o mai bună aliniere a remunerației cu responsabilitățile, experiența și calificările.

„Această restructurare sprijină reziliența economică prin asigurarea unei compensări corecte a angajaților din sectorul public și a unei motivații adecvate, reducând astfel riscul disputelor de muncă sau al ineficiențelor care ar putea perturba serviciile publice”, menționează documentul citat.

De asemenea, reintroducerea grilelor salariale pentru angajații din administrația locală, atât publici, cât și contractuali, are ca scop crearea unei coerențe mai mari în practicile de remunerare între diferitele niveluri de guvernare. Aceasta va reduce riscul de fragmentare și inegalitate salarială, asigurând că angajații din administrația locală sunt tratați similar cu cei din administrația centrală, susțin autorii Planului.

Citește și: Cât va fi cursul euro în 2025. Veste teribilă de la analiştii economici: „În termeni reali, cursul efectiv este supraevaluat moderat”

O altă măsură esențială este limitarea sporurilor la 20% din salariul de bază, o inițiativă care urmărește să prevină inflația salarială și să sprijine sustenabilitatea finanțelor publice. Conform Planului, această măsură asigură că remunerația se bazează în principal pe salariul de bază, mai degrabă decât pe sporuri discreționare.

„Limitarea sporurilor reduce, de asemenea, potențialul de abuz și asigură că remunerația este mai predictibilă și echitabilă pentru toți angajații. Aceasta contribuie la sustenabilitatea fiscală, asigurând că cheltuielile salariale din sectorul public rămân gestionabile și nu pun presiuni asupra bugetelor guvernamentale. Noul cadru juridic va fi pus în aplicare, în același timp, pentru toate categoriile profesionale, pentru a se evita apariția unor noi dezechilibre în sistemul de salarizare din sectorul public”, se mai arată în Planul publicat vineri seara la Ministerul Finanțelor.

Reforma salarială reprezintă a șaptea măsură propusă în Planul bugetar pe termen mediu și face parte din eforturile de ajustare a deficitului bugetar. Planul bugetar-structural vizează extinderea perioadei de ajustare a deficitului de la patru la șapte ani și combină reformele din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) cu măsuri suplimentare. Estimările indică un deficit bugetar de 7,9% din PIB în 2024, iar măsurile propuse vor contribui la o reducere graduală a acestuia.

Planul a fost discutat pe 16 octombrie în Consiliul Național Tripartit și a continuat cu o întâlnire pe 25 octombrie între reprezentanții mediului de afaceri, Ministerul Finanțelor și structurile asociative ale autorităților locale. Documentul urmează să fie transmis Comisiei Europene, care și-a dat deja acordul de principiu pe marginea propunerilor incluse, au declarat pentru Agerpres surse guvernamentale.

Citește și: Ce se întâmplă în 2025 cu salariile românilor. Directivă de ultimă oră de la Comisia Europeană

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Legenda lui Dinamo, accident groaznic de mașină, cu doar 3 zile înainte de debutul în prima ligă: „Am ieșit prin parbriz”
Capital.ro
Călin Georgescu, umilit total de un fost premier: L-am cunoscut destul de bine, să îl întrebe cineva dacă are o soluție
Playtech.ro
Trucul curățătoriilor chimice pentru spălarea cămășilor albe. Aşa rămân ca noi luni de zile
Adevarul
Planul secret al lui Hitler care a salvat România de la dezmembrare și dispariție. Cum a manevrat dictatorul nazist destinul țării noastre
wowbiz.ro
Fiul Marei Bănică, agresat la școală de un profesor! Jurnalista a cerut ordin de protecție, după ce Dima a fost lovit cu picioarele: „Sunt șocată”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ULTIMĂ ORĂ! Toate zborurile au fost ANULATE până la Paște... Vezi mai mult
iamsport.ro
Buget uriaș pentru echipa din SuperLiga care a pierdut ultimele cinci meciuri la rând! Cine e arătat cu degetul pentru forma modestă: ”Sunt bani mulți acolo”
MediaFlux
Ce făcea Zanni înainte să se pocăiască. Artistul și-a lăsat fanii cu gura căscată: „Mi-am dat seama că sunt obsedat!”
stirilekanald.ro
Vladimir Plahotniuc, arest preventiv prelungit cu 30 de zile! Ce acuzații grave i se aduc
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj