TRAGEDIE în Pakistan: Cel puţin nouă turişti şi un ghid, ucişi cu tiruri de arme

Cel puţin nouă turişti străini, alpinişti, au fost ucişi cu tiruri de arme în noaptea de sâmbătă spre duminică în munţii Himalaya din Pakistan, relatează AFP, citând surse din cadrul poliţiei locale.
Iulian Tudor
23 iun. 2013, 06:36
TRAGEDIE în Pakistan: Cel puţin nouă turişti şi un ghid, ucişi cu tiruri de arme

Potrivit televiziunii oficiale PTV, ar fi vorba de cetăţeni chinezi, ucraineni şi ruşi. Atacul a intervenit într-o tabără de pe Nanga Parbat, al 9-lea vârf din lume, cu o înălţime de 8.126 de metri, în districtul Diamer, ce aparţine provinciei Gilgit-Baltisan (nord), scrie Agerpres.

„Erau nouă străini şi un pakistanez. Incidentul s-a produs în jurul orei 22:00. Erau alpinişti”, a indicat pentru AFP un responsabil al poliţiei din Diamer, Mohammed Naveed.

Primele informaţii oficiale consemnau moartea a 10 turişti străini.

„Mai mulţi indivizi înarmaţi au deschis focul asupra lor. Avem confirmarea că au fost ucişi”, a mai spus oficialul citat.

„Am trimis elicoptere la faţa locului pentru a recupera cadavrele. A fost lansată o operaţiune de căutare a atacatorilor. Toate punctele de intrare şi ieşire din regiune au fost închise”, a declarar Naveed.

Ambasada Rusiei în Pakistan verifică informaţiile cu privire la posibila ucidere a unor turişti străini în nordul ţării. „Nu avem confirmarea oficială a acestor informaţii”, a declarat duminică dimineaţă pentru agenţia de presă Itar-Tass un reprezentant al misiunii diplomatice ruse din Islamabad.

După cum a relatat anterior şi agenţia de presă Reuters, „indivizi necunoscuţi au dat buzna într-un hotel unde se aflau turişti străini şi au deschis focul asupra lor. Au ucis zece turişti străini, iar apoi au fugit de la locul faptei”, citează Reuters declaraţia unui reprezentant al poliţiei din provincia Gilgit-Baltisan, Ali Sher.

Potrivit agenţiei de presă Xinhua, victimele ar fi un rus, cinci ucraineni şi trei chinezi.

Până la ora actuală, niciuna din grupările extremiste pakistaneze nu a revendicat atacul.

Citeşte şi Cel puţin 57 de morţi într-un dublu atentat comis în Pakistan

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT