Jandarmi acuzați că și-au luat concedii medicale false pentru a merge în Congo ca mercenari

Este anchetă de amploare la Jandarmeria din Bihor, după ce trei jandarmi și-au luat concedii medicale false pentru a merge în Congo, ca mercenari. În urma perchezițiilor au fost ridicate mai multe probe.
Alina Costache
29 oct. 2024, 15:51
Jandarmi acuzați că și-au luat concedii medicale false pentru a merge în Congo ca mercenari

Jandarmi acuzați că și-au luat concedii medicale false pentru a merge în Congo ca mercenari. Se întâmplă la Bihor.  Mai multe percheziții au avut loc, marți, la sediul Jandarmeriei și la domiciliul celor trei jandarmi.

„Procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi infracţiuni asimilate celor de corupţie, în cursul anilor 2023 şi 2024”, se precizează într-un comunicat al DNA.

Trei jandarmi au vrut să meargă în Congo ca mercenari

Jandarmii s-ar fi folosit de relațiile de prietenie pe care le-ar fi avut cu reprezentanți din conducerea Jandarmeriei Bihor pentru a obține aprobări pentru concediile medicale false. Astfel, în perioada 2023-2024, când se aflau în concediu medical, aceștia lucrau, de fapt, ca mercenari în Congo, în baza unui contract semnat cu asociaţia patronată de Horaţiu Potra, potrivit observatornews.ro. 

Ancheta este momentan la început, însă ofițerii Anticorupție vorbesc despre acuzaţii grave de corupţie precum uz de fals, luare de mită şi înşelăciune. Au fost organizate şi percheziţii la domiciliul celor trei jandarmi.

Citește și Vlad Pascu rămâne în arest preventiv. Decizia judecătorilor este definitivă

În urma perchezițiilor făcute la sediul Inspectoratului de Jandarmerie, ofițerii DGA au ridicat mai multe acte.

„Facem precizarea că Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bihor i s-au solicitat de către DNA, printr-o ordonanţă, predarea unor înscrisuri având în vedere un dosar pe care instituţia mai sus menţionată îl instrumentează. De asemenea, la acest moment, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bihor nu se desfăşoară percheziţii de către organele abilitate ale Direcţiei Generale Anticorupţie. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bihor colaborează cu organele de cercetare penală şi, de fiecare dată când ni se vor cere pe cale oficială informaţii care pot elucida astfel de situaţii, vom pune la dispoziţie, în regim de urgenţă, toate datele solicitate”, se arată într-o informare a Jandarmeriei Bihor.

Citește și Motivul real pentru care a fost eliberată Laura Crișan. Ce apare în documentul prezentat de Curtea de Apel București

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Dezvăluiri despre Ricardo Pădurariu, noul star al FCSB care ”i-a distrus pe Alex Dobre și Macalou în 9 zile!” 
Capital.ro
Primăria Capitalei introduce reguli stricte pentru trotinetele electrice! În ce zone va fi interzisă utilizarea lor? Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
Playtech.ro
Impozitul pentru balcoanele închise, explicat pe înțelesul tuturor. Ce trebuie să știe proprietarii și ce pregătesc primăriile
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT