Accident mortal în Timișoara. O copilă de 10 ani și-a pierdut viața, după ce mașina în care se afla a fost izbită de o alta

La Timișoara, câteva clipe de neatenție s-au soldat cu moartea unei fetițe de numai 10 ani. Imaginile arată cum o șoferiță ce accelera pe culoarea roșie a semaforului a acroșat o mașină ce schimba direcția de mers, accidentul fiind unul foarte grav.
Filip Stan
05 nov. 2024, 19:40
Accident mortal în Timișoara. O copilă de 10 ani și-a pierdut viața, după ce mașina în care se afla a fost izbită de o alta
Sursă fotografii : Opinia Timișoarei

Marți, 5 noiembrie, a avut loc un accident grav într-o intersecție din Timișoara, în urma căruia o fetiță de numai 10 ani a decedat. O femeie, ce se afla la volanul unei mașini, a lovit autoturismul în care se afla copila, care era condus de o femeie de 32 de ani.

Ce s-a întâmplat în accidentul mortal de la Timișoara

„O femeie de 38 de ani a condus un autoturism pe strada Stan Vidrighin din Timișoara, dinspre sensul AEM, iar la intersecție cu strada Batania a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 32 de ani, care circula regulamentar dinspre Ștefan cel Mare efectuând viraj la stânga spre strada Betania pe culoarea verde a semaforului electric.

Citește și : Ea e influencerița care și-a prevestit moartea printr-un clip video devenit viral pe Tik Tok. „Vă mulțumesc pentru această călătorie minunată”

Din nefericire, în urma impactului, o fetiță de 10 ani, (pasageră în autoturismul condus de femeia de 32 de ani) a decedat”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

Evenimentul nefericit s-a produs pe bulevardul Stan Vidrighin din Timișoara, la intersecția cu strada Batania. Șoferița, ce venea dinspre AEM Timișoara, a intrat pe culoarea roșie a semaforului și a lovit un alt autoturism ce luase un viraj la stânga, ce venea dinspre Traian.

Citește și : Dan Diaconescu: „Am început să ne punem problema dacă vin extratereștii”

Mașina din urmă era condusă de o femeie care a intrat pe verde în intersecție, iar fetița de numai 10 ani, ce se afla pe bancheta din spate, și-a pierdut viața.

Fetița care s-a stins în urma accidentului era elevă la Liceul Jean Louis Calderon din Timișoara. Reprezenanții liceului au transmis condoleanțele pe rețelele de socializare, notează Opinia Timișoarei.

„Mare durere și doliu în familia Jean Louis Calderon
Naty nu te vom uita niciodată, suflețel drag
Dumnezeu să-ți odihnească sufletul în pace”, transmite liceul.

DailyBusiness
Republica Moldova avansează spre aderarea la UE. Au fost deschise noi capitole de negociere
Spynews
Cel mai mare regret al cântăreței Nico! Are legătură cu trupa B.U.G. Mafia
Fanatik.ro
Momentul care a devenit viral: cum au apărut Erling Haaland și Zlatan Ibrahimovic? ”Puterea stă în păr”
Capital.ro
CEO-ul Microsoft lansează un avertisment pentru companiile care folosesc AI: Plătiți de două ori, o dată cu bani și încă o dată cu ceva și mai valoros
Playtech.ro
Ce ar însemna pentru România intrarea în „junk”. Cum ar putea fi afectați direct românii, de la rate la taxe
Adevarul
Atac spectaculos în Marea Neagră. Ucrainenii au scufundat nava rusă „Izumrud”, implicată în incidentul din strâmtoarea Kerci
wowbiz.ro
Cum arată fiul Mădălinei Manole la 17 ani! Fratele regretatei artiste a publicat o fotografie în premieră cu Petru Mircea Jr.
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cine sunt cei doi alpiniști români găsiți morți în Alpii italieni. Emil și Cornel au căzut într-o crevasă la aproximativ 3.700 de metri altitudine
iamsport.ro
Mitică Dragomir șterge pe jos cu finanțatorul din SuperLiga: ”Vai de mine, am ținut cu el, dar nu îmi place! Ce să facă antrenorul?!”
MediaFlux
Înghețată de la Lidl, retrasă de pe piață! Ce s-a găsit în produs. Avertisment pentru cei care au cumpărat
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?