Tradiții și superstiții de Sfinții Mihail și Gavril. Ce trebuie să faci în ziua de 8 noiembrie

Pe data 8 noiembrie, în fiecare an, sunt sărbătoriți Sfinții Mihail și Gavril. Această zi este marcată de numeroase tradiții și superstiții, pe care oamenii trebuie să le știe.
Filip Stan
07 nov. 2024, 15:19
Tradiții și superstiții de Sfinții Mihail și Gavril. Ce trebuie să faci în ziua de 8 noiembrie

Pe data 8 noiembrie, în fiecare an, sunt sărbătoriți Sfinții Mihail și Gavril. Această zi este marcată de numeroase tradiții și superstiții, pe care oamenii trebuie să le știe. Arhanghelii sunt considerați protectorii vieții, ai sufletelor și ai credinței, iar în jurul acestei zile s-au format credințe populare ce reflectă legătura dintre spiritualitate și viața cotidiană a oamenilor.

Citește și: Preotul Nicolae Dima, de la Biserica „Sfântul Nicolae dintr-o zi”, dezvăluie secretul progresului: „Dacă vreți să aveți progres în viața dumneavoastră, abțineți-vă de la lucrurile care vă aduc plăcere imediată”

Sfinții Mihail și Gavril. Ce trebuie să faci pe 8 noiembrie

În tradiția românească, Arhanghelii sărbătoriți pe data de 8 noiembrie se numără printre cei mai importanți. Arhanghelul Gavril a fost cel care a fost trimis de Dumnezeu la Fecioara Maria să-i vestească minunea nașterii Mântuitorului și, tot el a fost cel care a dus vestea lui Ioachim și Anei. În același timp, Arhanghelul Mihail este mai venerat decât Gavril, fiind văzut ca un simbol al biruinței și dreptății. În credința populară, se spune că dacă veghează la capul bolnavului, acesta moare, iar dacă se află la picioare, bolnavul va trăi.

În Bucovina, arhanghelii sunt sărbătoriți pentru că “ei sunt păzitorii oamenilor de la naştere şi până la moarte, rugându-se lui Dumnezeu pentru sănătatea acestora“. Totodată, în satele din Bucovina se fac pomeniri și praznice pentru cei morți. Fiind considerați protectorii Luminii, este recomandat ca pe data de 8 noiembrie să fie aprinse lumânări pentru cei care nu mai sunt. Tot în această zi, potrivit tradiției, este bine să se aprindă o lumânare și pentru cei vii, pentru a fi sănătoși și pentru a avea belșug în casă.

În zonele de munte, ciobanii făceau înainte o turtă mare din făină de porumb, considerată dătătoare de fertilitate. În dimineața zilei de 8 noiembrie, ciobanii o aruncau în târla oilor.  Dacă aceasta cădea cu fața în sus era motiv de bucurie și semn de vremuri bune pentru ciobani, dacă cădea cu fața în jos era semn de mare necaz și vremuri grele.

În anumite regiuni din țară există obiceiul de a pregăti pâine și colaci, care sunt sfințiți și împărțiți celor săraci, fiind considerați o formă de binecuvântare și protecție. Se spune că cei care împart din belșug în această zi, vor fi feriți de necazuri și vor avea parte de prosperitate.

Superstiții în ziua de 8 noiembrie. Ce nu este bine să faci

Potrivit superstițiilor, se spune că pe data de 8 noiembrie nu este bine să ceri bani împrumut. Totodată, se crede că nu este bine să mănânci până nu se termină Sfânta Liturghie. Cei care fac asta ar putea avea probleme de sănătate, stârnind furia lui Dumnezeu. O altă superstiție spune că nu este bine să uităm de sufletele celor adormiți, fiind păcat să ne zgârcim în a da alimente celor sărmani.

De asemenea, este păcat ca pe data de 8 noiembrie să te cerți sau să te superi. Potrivit unei superstiții, conflictele sau stările negative din această zi pot avea efecte nefaste asupra relațiilor și armoniei din familie.

Citește și: Destinația din România care este un colț de rai. Preotul Vasile Ioana o recomandă: „Aici beneficiem de pace”

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Când a aflat Alina Pușcău că suferă de o boală necruțătoare! Momentul în care au apărut primele simptome
Fanatik.ro
MM Stoica, mesaj pentru Prunea și alți contestatari: „Mi-e greu să dau replică unor oameni care scurmă. Ar fi ca un concediu la groapa de gunoi de la Glina”. Exclusiv
Capital.ro
Marile rețele comerciale din România reduc consumul de energie. AMRCR anunță măsuri voluntare aplicate în magazine și spațiile administrative
Playtech.ro
Câte vacanțe vor avea elevii în anul școlar 2026-2027. Toate perioadele în care copiii nu vor merge la școală
Adevarul
De ce Dunărea continuă să scadă, deși România nu a fost ferită de ploi. Explicațiile directorului de prognoză INHGA: „La prima vedere, într-adevăr, pare un paradox”
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Fotbalul românesc este îndoliat! S-a stins din viață Silviu Stănescu, fostul antrenor al Universității Craiova
iamsport.ro
Edi Iordănescu a numit cei doi jucători pe care regretă că nu i-a convocat la Euro 2024: ”Îmi pare rău, dar asta e situația”
MediaFlux
Rusia s-a răzgândit! Răsturnarea de situație privind războiul din Ucraina
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România