Veşti bune pentru români în prag de iarnă. Anunţ de ultimă oră făcut de Sebastian Burduja, ministrul Energiei: „Cu certitudine suntem pregătiţi”

România va intră în iarna 2024-2025 cu un grad de umplere a depozitelor de gaze de peste 101%, a anunţat ministrului Energiei, Sebastian Burduja. Acesta a anunțat că ţara noastră a reușit să-și îndeplinească obligațiile de stocare cu 70 de zile înainte de termenul stabilit la nivel european. În plus, producția internă este susținută de noi investiții majore, inclusiv la Caragele, unde Romgaz desfășoară proiecte importante pentru creșterea capacităților de extracție, care ar putea dubla producția națională de gaz până în 2027.
Filip Stan
11 nov. 2024, 14:00
Veşti bune pentru români în prag de iarnă. Anunţ de ultimă oră făcut de Sebastian Burduja, ministrul Energiei:
Veşti bune pentru români în prag de iarnă. Anunţ de ultimă oră făcut de Sebastian Burduja, ministrul Energiei: "Cu certitudine suntem pregătiţi"

Sebastian Burduja a mai precizat că România are în plan pentru această iarnă o abordare echilibrată în tranziția energetică, punând accent pe utilizarea gazului natural ca soluție intermediară în acest proces.

„Cu certitudine suntem pregătiţi pentru iarna 2024-2025, ba chiar stăm mai bine decât anul trecut (la stocul de gaze naturale – n.r.). Suntem în continuare în supraplin, cu peste 101% grad de umplere, mai mult decât media europeană.  De altfel, este unul dintre capitolele la care România a excelat şi ne-am îndeplinit această obligaţie cu 70 de zile înainte de termenul stabilit de Comisia Europeană pentru toate statele-membre.

Suntem pregătiţi şi din perspectiva creşterii producţiei. Vă pot spune, în premieră, că directorul general de la Romgaz, domnul Popescu (Răzvan Popescu – n.r.) este, astăzi, la Caragele unde se va pune în funcţiune Sonda 55, Damianca. De altfel, creşterea producţiei Romgaz, şi felicit compania noastră pentru asta, este datorată creşterii producţiei la Caragele. Este un program de investiţii de peste un miliard de lei. Acolo aşteptăm veşti şi mai bune în perioada imediat următoare.

Nu vă pot dezvălui mai multe, e o companie listată, dar cert este că dacă avem gaze pe uscat, cu siguranţă trebuie să le exploatăm şi cu siguranţă aşteptăm cu toţii exploatarea gazelor din Marea Neagră, un proiect care este în grafic. Cele mai multe contracte, cred că peste 95-98% au fost deja semnate şi avem graficul de proiect în bună ordine”, a spus Sebastain Burduja la cea de-a şasea ediţie a forumului gazelor naturale.

Citeşte şi: Ministrul Energiei, Sebastian Burduja: Preţurile la facturi nu vor fi mai mari decât iarna trecută. Schema de compensare-plafonare e în vigoare până la 1 aprilie

Sebastian Burduja a menționat că Strategia Energetică Națională se află în ultima fază de aprobare, marcând un pas important în stabilirea unor direcții clare pentru dezvoltarea energetică a României pe termen lung.

„Sunt două evenimente internaţionale în ultima perioadă. În primul rând, Raportul Draghi. El a spus foarte corect şi concret că Uniunea Europeană are o problemă din perspectiva competitivităţii, pentru că preţul la energie este de trei ori mai mare decât în SUA sau în China şi este greu să te lupţi cu companiile din aceste state dacă nu ai o energie competitivă. Şi al doilea eveniment este alegerea lui Donald Trump sau realegerea lui ca preşedinte al SUA. Din ambele perspective, vedem o abordare mai pragmatică a tranziţiei energetice. Gazul este combustibil de tranziţie. Cât va dura această tranziţie, cu siguranţă vom vedea cu toţii. Dar România are o tradiţie în acest sector. România are resurse şi trebuie să se lupte pentru a putea folosi aceste resurse pe termen scurt şi mediu. Logica este una simplă, o găsiţi şi în Strategia Energetică Naţională. Vă anunţ că suntem la ultimele avize şi în perioada imediat următoare sper să vă dăm vestea bună că România, în sfârşit, va avea o Strategie Energetică Naţională, adoptată prin Hotărâre de Guvern”, a mai spus ministrul Energiei.

Citeşte şi: Sebastian Burduja, anunţ despre facturile românilor: „Mă aştept să trecem iarna doar cu gaz românesc”

Pe de altă parte, în contextul internațional marcat de creșterea costurilor energetice în Europa comparativ cu SUA și China, România prioritizează exploatarea resurselor locale, precum gazele naturale din Marea Neagră, iar investițiile în proiecte de transformare a gazului în energie electrică, precum Mintia și Turceni, sunt esențiale pentru valorificarea maximă a resurselor interne.

„Exploatarea gazelor din Neptun Deep este o mare realizare a ministrului Popescu (Virgil Popescu, fost ministru al Energiei, n.r.), a companiei Romgaz, care şi-a asumat să preia participaţia Exxon şi să investească un miliard de dolari. O investiţie care a cauzat anumite critici la vremea respectivă şi de care acum cu toţii ne bucurăm, pentru că avem şanse să ne dublăm producţia de gaz românesc spre 18-20 de miliarde de metri cubi din 2027. Acum trebuie să ne gândim cum dăm valoare adăugată acestui gaz.

O variantă e să-l transformăm în energie electrică, iar proiectul de la Mintia este o mare şansă în acest sens. De asemenea, Işalniţa, unde din păcate n-am primit nicio ofertă la licitaţia recentă, dar ne pregătim de reluarea licitaţiei. Posibil să mai creştem suma pe baza reglementărilor în vigoare şi sunt convins că vom reuşi să atribuim peste câteva luni de zile. De asemenea, la Turceni, unde au existat anumite întârzieri, plus modernizarea CET-urilor.

În PNRR sunt finanţate CET-urile din Constanţa, Arad, Râmnicu Vâlcea şi Craiova, cel mai important dintre ele, de 300 de megawaţi. Din Fondul pentru modernizare, reuşim luna aceasta să dăm bucureştenilor o veste foarte bună: vom semna contractele pentru cele trei CET-uri rămase în anii 60-70, în Bucureşti: CET Sud, CET Progresu şi CET Grozăveşti”, a subliniat Sebastian Burduja.

DailyBusiness
Bolojan promite sprijin pentru peste 400 de persoane afectate de explozia din Rahova: 45 de locuințe sunt asigurate
Spynews
Tragedie aviatică! Un avion a lovit o mașină pe pista de aterizare și s-a rupt în două. Două persoane au murit
Fanatik.ro
Dezvăluire şoc! Darius Olaru şi Adrian Şut au ajuns pe lista neagră a lui Gigi Becali: „Are ceva în viaţa privată! Eu nu stau 2 ani după el!”
Capital.ro
Lege la bloc. Proprietarii au tot dreptul. Se face solicitare scrisă. Administratorul, obligat să prezinte documentele
Playtech.ro
Prioritate la trecerea de pietoni când sensurile sunt despărțite de separator. Ce riscă șoferii care nu respectă legea în 2025
Adevarul
Mega-închisoarea cu condiții ca la hotel: camere single sau duble cu baie proprie, grădină cu iazuri, teren de fotbal și pistă de atletism
wowbiz.ro
Moartea unei românce, surprinsă pe camerele de supraveghere! Ana era îngrijitoare în Italia și a avut un sfârșit tragic. Ce s-a întâmplat cu ea, cutremurător
Economica.net
Noi reguli pentru români - Cum vom folosi telefoanele, tabletele și laptopurile
Prosport.ro
FOTO. Sabalenka și Badosa, în costum de baie, au încins imaginația fanilor
kanald.ro
Cum și-a prevestit sfârșitul gravida care a murit în explozia din Rahova. Mama tinerei a făcut dezvăluiri sfâșietoare: "Sună-mă să vezi dacă mă mai trezesc!"
Cancan.ro
Ana Monteanu a fost găsită moartă în locuința unde lucra ca badantă. 2 copii au rămas acum orfani de mamă 😢
iamsport.ro
Gabi Balint a dezvăluit ”marele regret” pe care îl are față de Loți Boloni: ”Ar fi trebuit să îl las” / ”Lumea ne apreciază mai mult după ce ne ducem, din păcate”
MediaFlux
Ajutor de Crăciun pentru pensionari. Ministrul Muncii confirmă suma importantă la pensie
stirilekanald.ro
Vacanță de 19 zile pentru elevii din România! Important de știut
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi